CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Eugen Dorcescu, Poezia lui Lucian Bureriu
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eugen Dorcescu  
 
Poezia lui Lucian Bureriu  
 
Nobilă, erudită, elegantă, străină de sentimentalisme și dulcegării, precum și de mitocănii și obscenități (și unele și celelalte la mare modă azi), aristocratică, așadar, în spirit și în stil, poezia lui Lucian Bureriu (Afectivităţi conştiente, Editura Eminescu, Bucureşti, 1968; Marele solstiţiu, Editura Facla, Timişoara, 1989; Armura demnității, Editura Excelsior Art, Timișoara, 2015) cultivă un lirism elevat, generat de două forțe tutelare: pe de o parte, de un puternic talent creator; pe de alta, de o viguroasă și salutară conștiință artistică. Citind-o, și recitind-o, îmi vine în minte celebra zicere a lui Vitruvius: „Neque enim ingenium sine disciplina aut disciplina sine ingenio perfectum artificem potest efficere”. Această sentență necruțătoare îl învelește pe poet ca o nevăzută, dar neînvinsă armură. Iată un poem edificator, între multe altele (cităm, aici şi în continuare, doar din volumul Armura demnităţii): „Mă repliez organic, prin renunțări de soi,/Pe-ntinsul unor vremuri de trebuință forte./Nici inima nu știe cât costă, cât efort e/Când spiritul, elastic, se regrupează-n noi.//În conul adaptării e umbră și răcoare./Cât e din mine-acolo și cât rămâne-ntreg,/Deci, câtă nemurire din vastu-mi eu aleg/Se-nscrie sub emblema duplicității OARE?//Sublimă, datoria mă arde, din pruncie./ Pe harta-i nu revendic vr-un teritoriu-n plus. Spun că-s cât sunt și poate că nici atâta nu-s,/Pentru ca lumea largă cu-atât mai largă fie” (Marea repliere).  
 
Ar fi o neiertată greșeală să se creadă că o asemenea poezie (intens și profund elaborată) este lesne accesibilă. Așa cum unii condeieri naivi și infatuați își închipuie că, pentru a fi scriitor (poet), nu trebuie să faci nimic (doar să fii sensibil, „să simți”), alții, lectori mai ales, aidoma celorlalți, sunt de părere că și cititorul de poezie (de literatură) este liber de orice obligație intelectuală și de orice efort imaginativ. Or, nu! Descifrarea și gustarea unui text poetic autentic impun o inițiere, oricând, și cu atât mai mult în cazul de față, unde fiecare poem, fiecare strofă, fiecare stih vibrează de frenezia inteligenței și de emoția ideii: „Strâmbam străzi odinioară și scufundam câmpii,/În jocuri ce din harfe cu corzi de râu cântară.../Și, ca dintr-o beție zvârlit cețos afară,/Văd dimensiuni exacte. Așa parcă-s mai vii.//Regret, sunt mai terestru și nu mă joc cu leii,/Nu se trezesc de-un răget vecinii la parter./Din curcubee-undiți să fac azi nu mai sper,/Dar cred, cu timpul poate, c-am prins firul IDEII...” (Sonet). Să se vadă și Insomnie sau Incultura.  
 
De pe această platformă ideatico-imaginativă, hrănită de o impresionantă cultură literară și muzicală, Lucian Bureriu dezvoltă, apelând, cu dezinvoltură, la alegorie ori la simbol, la vers clasic ori la vers liber, probând un extraordinar simț al limbii, temele și motivele sale favorite. Toate, fără excepție, încadrate în orizonturile Valorii.  
 
Iată câteva asemenea teme:  
 
- Indistinția metafizică natură/cultură: „E pace sufletească pădurea în amurg,/Când verdele speranței dizolvă calde stele;/De fosfor căprioare prin vaste liniști curg,/Înfiorând aroma desișurilor grele.//Cascade vechi, de cetini, pe umeri blând îmi sună/Când trec prin alfabetul frunzișului intens./Istorii fără sunet se-ascund sub gong de lună/Și-s arborii origini și creșterea lor – sens...” (Pacea sufletească a pădurii). Cf. și Egreta albă etc.  
 
- Comunitatea umană, sfâșiată, uneori, de inutile beligeranțe, de vane și funeste confruntări, de nepăsare și egocentrism, expusă, fără încetare, primejdiilor exterioare sau lăuntrice, decurgând, ca o fatalitate, din înseși propriile-i rătăciri: „Nemernicesc vecinii, cu zgomot, prin pereți,/Activități adverse, viață inutilă,/Crezând, de nesimțire, că poate mâine veți/Strălumina Oceanul de ură și de silă.//E-un cer cu găuri negre, pe pajiști strecurând/Acidul nepăsării, în ploi mustind uscate,/Calamitatea spaimei s-a încuibat în gând/Și-un uliu vechi în lună cu aripile bate.//Îmi iau, cu tremur, drogul acesta, necinstit,/Să dorm, visând avioane, planând peste ghețari./Se subțiază timpul și tot mă compromit/Prin anii-aceștia, care-s din ce în ce mai rari”. (Iunie 1998). La fel: Șansoneta războiului de poziție, Coșmarul, Pluta Meduzei ș.a.  
 
- Condiția umană vanitas vanitatum: „Înveșmântat în beznă și în tăcere vidă,/Fanfaraonul zace domnind, dormind pe veci./Și gol orgoliu-i sună între pereții reci,/De-un rost uitat, ermetic zvâcnind în crisalidă.//E piatra lavă sclavă, pierdută-n cerul vag,/Vulcanul stins în care tăcerile irump;/UN OM e-n fiecare dreptunghi, atât de scump/Și mii de sarcofage păzesc un sacrofag.//De-aici se difuzează-n văzduh mirajul – forte/Al celui ce fusese și tată și mumie./Deșertu-n jur, de aur, expansionist și mort e./Deplâng setea cămilei, sălbatică și vie”. (Keops). (Să se observe, aici, ca pretutindeni, măiestritele asocieri lexicale, rimele interioare, rimele rare, repetițiile, menite să intensifice accentele semantice).  
 
- Condiția umană precară: „O anti-alcătuire, bețivă și ocnașă,/Gelos pe frumusețe, cu spatele la cer,/Purtând în sine moarte, fosilă ori în fașă,/El binelui întoarce un selenar jungher...//În jur, viața verde, neputincios uriașă,/Pe care-o fascinează cu foc de artificii./Și orice munte-n care rotund e morbul fricii/Devine-mpădurită și veștedă cocoașă”. (Gnom).  
 
- Condiția umană în esențialitatea și excelența ei: „În irigații dense, nainte de Trecut,/Se naște Omenirea, pe fluvii orientale./Sub zigurate-monștri, tăblițele de lut/Descriu, ciobit, Potopul și trecerile Tale.//Frumosul Domn și Moartea ochesc, cuneiforme,/Umanul veșnic, care-a trezit multe popoare,/Ce își găseau, în lutul atât de sacru, forme/ De-a exista-n esențe, inteligent, sub soare.//Ghilgameș, semi-zeul și primul om pe glie,/A fascinat credințe și a zidit porunci/De nemurire pentru acela care-o scrie,/Cu dragostea și ura de-acuma și de-atunci”. (Ghilgameș).  
 
- Condiția artistului (a poetului): „Încep și număratul alb, cumplit,/Al zilelor inverse, ce-mi dădură/Întreaga unduire și făptură./Și-n ele-mi caut pulsul tipărit.//De-aici lipsesc, acolo n-am ajuns,/Dincolo urma-i parcă îngropată./Eram, în altă zi, abia o pată./Pentru o marți n-am existat de-ajuns.//Abia culeg o umbră, un plutit/Și doar ERAM atunci când îmi dădură/Acele zile-ntreaga lor făptură/Și totul era demn de-a fi trăit. (Numărătoare inversă). etc. etc.  
 
Am putea continua. Ne oprim, totuși, aici, adăugând că poetul intertextualizează, passim, subtil și latent, limpezind, însă, uneori, deliberat, tonul, sensul sau prozodia, spre a chema la dialog iluștri înaintași: pe Tudor Arghezi (în Ada); pe Ion Barbu (în Hogea); pe Grigore Alexandrescu (în Ochiul). De altfel, în poezia (dar și în proza) lui Lucian Bureriu, natura, viața, istoria sunt asimilate cultural și estetic. Existența întreagă, în sublimitatea sa, este artă. Evenimentele și tipologiile se retrag, cum anticipam, în alegorii (Pluta Meduzei) sau simboluri (Ghilgameș).  
 
Într-o lume într-atât de nevrotică și de sofisticată, cum e lumea noastră de azi, înclinată a lua îndoiala (cea nihilistă, nu cea rațională, creatoare) drept adevăr, Lucian Bureriu are, în sine, înnăscută, dar și dobândită, prin meditație, asceză estetică și studiu, certitudinea dramatică a valorilor. Crede în adevărul lor. Ca urmare, și el, și poezia sa evită ravagiile egoului (acest pseudo-eu, fictiv, fanfaron, răspunzător de toate eșecurile și suferințele noastre) și își pune în lucrare eul – eul artistic, scriind, singuratic, senin, după măsura harului ce i s-a dat, sub specie aeternitatis.  
 
Referinţă Bibliografică:
Eugen Dorcescu, Poezia lui Lucian Bureriu / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3118, Anul IX, 15 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!