CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Prof. univ. dr. Livius Petru Bercea, „Hermeneia” - pledoarie pentru o idee
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prof. Univ. Dr. Livius Petru Bercea  
 
„Hermeneia” – pledoarie pentru o idee  
 
Calitatea mea de redactor pentru volumul Mirelei-Ioana Dorcescu – Hermeneia (Ed.Mirton, Timișoara, 2019) a avut ca obiectiv cu precădere asigurarea acurateței textului din perspectivă lingvistică, alte „intervenții” ale mele în modul de redactare fiind minimale (cred că au fost 2-3 sugestii neînsemnate). De aceea, după încă o lectură a textului, de data aceasta cu el tipărit, sunt în măsură să am o perspectivă finală asupra structurii și ideilor întregului volum, dar mai cu seamă asupra primei părți a acestuia.  
 
Din cele trei secțiuni ale cărții (Excelența textului, Haloul textului și Efigii), prima este covârșitor profesional-științifică, celelalte două mai mult – afectiv-evocatoare. Toate sunt însă puternic marcate de personalitatea autoarei, care știe să extragă din fiecare amănunt (fie că acesta aparține strict textului poetic, fie „haloului”, adică „exteriorului” poeziei sau comunicării) semnificații la care uneori lectorul obișnuit nu se gândește. Întâia parte din secțiunea primă a volumului (Excelența textului) este dedicată unui concept (noțiune, idee) pe care Mirela-Ioana Dorcescu îl descoperă în volumul Embleme ale realității (Ed. Cartea Românească, București, 1978) al cărui autor este Eugen Dorcescu. O nouă întâlnire fericită cu opera poetului. Nu folosesc întâmplător atributul „fericită”. Fiecare comentariu pe care Mirela-Ioana Dorcescu l-a inserat în cărțile sale anterioare dedicate poetului timișorean (începând de la Eugen Dorcescu și vocația vectorială a Nirvanei, 2015) se circumscrie acestui atribut, este o parte dintr-o exegeză amplă a poeziei lui Eugen Dorcescu. De data aceasta, intervenția Mirelei Dorcescu „reactivează” conceptul de „secțiune de aur”, vechi de mai bine de două milenii, aflat în cartea din 1978 a lui Eugen Dorcescu, o expresie a echilibrului pe care îl conține sau îl presupune orice realizare de excepție a naturii sau a spiritului uman. Prezentă chiar în genetică (descoperită între elementele ADN-ului uman), mai apoi în botanică (fractalii răspund proporției numărului de aur), secțiunea de aur este, alături de anumite constante estetice, o modalitate aparte, dar controlabilă „material”, de confirmare, pentru domenii ale artei, a sentimentului că ne aflăm în preajma unei capodopere sau a unei înfăptuiri deosebite a capacității creatoare a omului. „Măsurabile” și răspunzând proporției exprimate de numărul 1,6... sunt anumite elemente din arhitectură, din sculptură, din muzică (v. Hermeneia, p. 17). Autoarea aduce în discuție și argumentele pe care profesorul G. I. Tohăneanu și-a bazat studiile privitoare la naturalețea ritmului (acestea fiind purtătoare de numeroase sugestii în versificație).  
 
Considerațiile care urmează nu sunt decât niște ipoteze „de lucru”, care, până la o validare a lor, rămân la nivel de ipoteze. Mi se pare, înainte de toate, oportună și de o desăvârșită bună-credință precauția autoarei de a apela la argumentul secțiunii de aur, cu plasarea conceptului doar printre criteriile prin care se certifică valoarea unei opere, fără pretenția relevanței sale exhaustive: „Chiar dacă nu ar convinge total, un asemenea model de cercetare nu poate fi ignorat” (Hermeneia, p. 27). Eugen Dorcescu a arătat că la poeții mari (Eminescu, Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, Mircea Ciobanu) există texte care răspund acestei exigențe a „perfecțiunii”. Aplicarea, de către Mirela-Ioana Dorcescu, a secțiunii de aur la poeme de Eugen Dorcescu și Șerban Foarță demonstrează că, în ciuda excelenței celor doi ca poeți, doar anumite texte corespund criteriului, iar dacă încercăm să individualizăm textele potrivit altor exigențe, vom observa că ele sunt purtătoare de valori fundamental-umane, transmit cititorului senzația că se găsește în preajma unei creații profunde. O altă observație privește tipurile de ritm pe care se pot baza concluziile unei cercetări. Ritmurile trisilabice nu răspund criteriului, fiind metronomice, „exacte”, cu silabe nesubstituibile, ușor artificiale (e părerea mea – L. P. B.), solemne etc. Peonii sunt ritmuri combinate, deci iarăși nu pot fi considerați ca relevanți. Structurile ritmice bisilabice parcă transmit, la nivel poetic, organizările naturale constituite pe baze antonimice (lumină – întuneric, zi – noapte, căldură – frig etc.). Ar fi cineva dispus (cu ajutorul calculatorului, evident) să stabilească o proporție între orele „cu lumină” și cele „cu întuneric” dintr-un an ? Sau alte posibile raporturi, care pot fie să infirme, fie să confirme existența majoră a acestei secțiuni de aur în existența umană. Am fost curios să aflu cum „răspunde” poezia lui Arghezi criteriului. Intuiția (bazată pe lectura de nenumărate ori a textului poetic arghezian) m-a dus spre trei texte cărora exegeții arghezieni le-au acordat o atenție mai redusă decât „capodoperelor” (termenul ultim nu cuprinde niciun fel de ironie din parte-mi). Aceste texte sunt: Melancolie (Scrieri, I, 14), Între două nopți (Scrieri, I, 103) și Un plop uscat (Scrieri, II, 150). În primele două, raportul între silabele neaccentuate și cele purtătoare de ictus este 1,6..., iar în al treilea aproape 1,7. Am luat în seamă și cuvintele puternic lovite de ictus în poezie, chiar dacă în vorbirea obișnuită rămân atone. Sunt convins (dar răbdarea unui posibil cercetător ar fi pusă la încercare) că și alte poeme argheziene, la care nu ne-am gândit, răspund acestui criteriu. În privința celor trei texte amintite mai sus, țin să remarc faptul că Melancolie este o „mini-bijuterie” lirică, iar celelalte două sunt încărcate de semnificații esențiale pentru existența noastră, deci sunt texte marcante. N-aș vrea ca rândurile de mai sus să fie înțelese ca o pledoarie pro domo , ci ca un gest de profund atașament al meu față de o mare operă lirică. Din considerațiile de mai sus se poate deduce și că ierarhiile stabilite la un moment dat nu sunt infailibile, că se mai pot răsturna (fie și parțial). N-am încercat să aplic acest criteriu unor poeți precum Alecsandri sau Coșbuc, dar mi se pare un gest superfluu și nerelevant (fără să minimalizez importanța lor în literatura română). Atâta timp cât se mizează pe alte tipuri de realizări în poezie (perfecțiunea formală, de pildă), valoarea e discutabilă. Mai sunt convins de ceva: că pentru poeții mari (clasici sau moderni) secțiunea de aur se instalează firesc, necăutat, în text, ca un „organizator” natural, deasupra condeiului, al discursului poetic. De aici și firescul acestor texte, care par a fi rupte din zilnicul nostru.  
 
Raportul acesta între neaccentuat și accentuat (realități „materiale”) în poezie mi-a readus înainte pillatianul poem într-un vers Arta poetică: „Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas”. Citit corect, versul are 13 silabe, dintre care 8 neaccentuate (în poem) și 5 accentuate. Raportul matematic: exact 1,6.  
 
Referinţă Bibliografică:
Prof. univ. dr. Livius Petru Bercea, „Hermeneia” - pledoarie pentru o idee / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3073, Anul IX, 31 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!