CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





CORIOLANO GONZÁLEZ MONTAÑEZ, P O E M E

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CORIOLANO GONZÁLEZ MONTAÑEZ  
 
P O E M E  
 
Traducere și prezentare: MIRELA-IOANA DORCESCU  
 
CORIOLANO GONZÁLEZ MONTAÑEZ. Poet spaniol contemporan (n. 1965, în Santa Cruz de Tenerife, Spania). Trăiește în Tenerife. Scrie o poezie de factură existențială, tratând, cu subtilitate, condiția omului modern, în perspectiva eternității. A dobândit premiile de poezie „Felix Francisco Casanova”, în 1984, și „Ciudad de La Laguna”, în 1987, opera sa din acea perioadă fiind antologată în El viaje (poemas 1984-2000). Au urmat volumele: Las montañas del frio (2005), El tiempo detenido (2006), Otra orilla (Cuadernos de Guillermo Fontes) (2008), Retorno (The dream is over) (2009), Călătoria (El viaje) (Editura Mirton, Timișoara, România, 2010; traducere în limba română: Eugen Dorcescu), La luz (2010), Cuadernos y notas de viajes (1988-2009) (2011), Mapa del exilio (2016), Premiul „Pedro García Cabrera”, 2014, și Mapa de la nieve (2019), Premiul „Julio Tovar”, 2018.  
*  
Poezia lui CORIOLANO GONZÁLEZ MONTAÑEZ este simplă, bogată și profundă. Are naturalețe, candoare și tristețe; frumusețe, adevăr și forță. Este accesibilă, tranzitivă, insidioasă. Vorbește despre lucruri cunoscute și despre taine. Cum ar fi copilăria și moartea. Și viața de după moartea celor dragi. Pe alocuri, se întrevede „un atol de duh” (Eugen Dorcescu). Ajunge la inima ta. Îi simți arsura. Te afli în miezul poeziei. Și nu pentru puțină vreme.  
Poemele tălmăcite și publicate acum aparțin volumului Mapa de la nieve, Editorial Puentepalo, Islas Canarias, 2019.  
 
*  
 
Para todos la muerte tiene una mirada. (Cesare Pavese)  
„Pentru toți moartea are o privire”. (Cesare Pavese)  
 
Harta zăpezii  
 
Niciodată nu am văzut cum ninge.  
 
Tata ne ducea la munte  
când acesta se acoperea cu alb.  
Mama, ca să îmblânzească frigul,  
ne înmuia buzele  
cu un lichior tare.  
Încă îmi amintesc sticluța  
și eticheta de culoarea smaraldului.  
Din momentele-acelea mi-au rămas numai  
fotografii în tonuri gri.  
 
Niciodată nu am văzut cum ninge.  
 
Dar vara,  
pe acea plajă despre care atâta am scris,  
vârtejul m-a târât  
când, din larg, s-a năpustit talazul.  
Am scos capul  
și valul m-a târât din nou,  
în vreme ce tata veghea de pe țărm.  
 
Am citit cărți despre miracolul zăpezii,  
versuri ce te orbesc cu strălucirea albului ei  
și scormonesc în absența  
unui sentiment fizic.  
Totuși, mă tulbură  
femeia aceasta  
care îmi cere rușinându-se  
o monedă,  
care îmi amintește o altă femeie din copilăria mea  
și, dintr-odată, mă năpădesc abandonul, tristețea.  
Atunci vârtejul mă târăște  
iar spre adânc.  
 
Nu. N-am văzut niciodată cum ninge.  
 
 
Sforăitul  
 
Bunica mea sforăia.  
Când durerile de picioare  
nu o lăsau să doarmă,  
se plimba pe hol,  
căutând o ameliorare.  
Apoi se întorcea în camera ei  
și, dacă revenea sforăitul,  
ceva în mine se liniștea.  
 
În timpul verilor,  
dormeam cu ea,  
în apartamentul ei închiriat,  
poate pentru că eram singurul  
care făcea din sforăit un balsam.  
 
Am plecat de acasă  
și n-am mai auzit-o noaptea.  
Nu mi-a lipsit,  
dar, când a murit,  
toate s-au cufundat în tăcere.  
 
 
Priviri  
 
Cum se întâmplă uneori  
cu tot ce-i important  
fotografia a apărut din întâmplare.  
De fapt am dat înapoi câteva pagini  
pentru că abia am observat-o  
în vreme ce căutam alte instantanee  
din primii mei ani.  
 
O căutare cheamă o altă întâlnire,  
Un final întotdeauna este un început.  
 
Și acolo, sub plasticul protector al albumului,  
pirografiată de o mașină veche,  
o mică bandă de hârtie albă  
(vara anului 1970)  
lângă imaginea bust,  
nefocalizată, în alb și negru,  
a tatălui meu.  
 
Avea treizeci și doi de ani.  
Chiar la mijlocul vieții sale.  
 
Fără să știe că în vara lui 2002  
va muri la șaizeci și patru.  
Fără să știe că a început  
să se reducă timpul  
care îi fusese dat.  
 
În acea clipă eternizată  
privește pierdut, poate visează un viitor  
plin de lumină.  
 
 
Căminul  
 
Căminul avea două uşi, două bucătării,  
două băi, două sufragerii,  
două balcoane, două coridoare.  
Un perete subțire despărțea  
cele două jumătăți ale căminului  
și numai un hol cu o ușă pliantă  
unea cele două coridoare.  
 
Noi ne mișcam între ele și bucătării:  
una pentru a prânzi și a cina,  
alta pentru micul dejun și pentru gustarea de după-amiază,  
fiecare cu tot ce trebuie  
pentru rolul său.  
 
Umblam între sufragerii:  
una pentru mesele solemne  
și pentru a asculta muzică  
în echipă de înaltă fidelitate;  
cealaltă pentru a privi la televizor.  
 
Căminul avea două sonerii.  
Când cineva suna,  
dacă traseul era mai scurt  
sau dacă cel pentru care se sunase  
se afla în partea opusă,  
i se indica să sune  
la cealaltă ușă.  
 
În anumite împrejurări  
și pentru a se proteja intimitatea,  
se închidea ușa pliantă  
și doar pentru moment căminul  
era două căminuri.  
 
Într-o primăvară tata  
a scos o schiță din buzunar.  
Imaginase remodelarea căminului.  
O singură bucătărie amplă,  
o sufragerie salon comodă,  
un birou, un balcon,  
o încăpere pentru televizor  
unde se aflau două încăperi mici,  
un singur coridor de două ori mai larg.  
Mi-a spus mă lasă independent  
și cât va dura până se vor iniția reformele.  
După două luni,  
am revenit în casa cea veche  
ce se înrădăcina în copilăria și în originea mea.  
Am trăit acolo trei ani  
căutând prin unghere.  
Și deși mă întorceam mereu  
în vizită la vechiul meu cămin,  
nu mai găseam ungherele  
unde îmi consumasem  
ochii și anii.  
 
Apoi m-am mutat în altă casă  
recent construită  
în care am trăit  
douăzeci și unu de ani,  
în care s-au născut cei doi fii ai mei.  
 
Și încă nu am găsit căminul.  
 
 
Ziua regilor  
 
Mătușa a cumpărat pentru bunicul  
niște perechi de șosete  
cu câteva zile înainte de aniversare.  
 
Când se întorcea cu pachetul,  
s-a întâlnit cu o ambulanță  
care-l ducea pe bunicul,  
mort deja, pe o targă.  
 
Bunicul a lăsat în dulap  
Costume, cămăși, cravate.  
Tata mi-a dat să păstrez două perechi de pantofi,  
făcuți pe măsura bunicului.  
Noi, neîncălțați încă.  
 
Mi-ar fi plăcut să am șosetele sale.  
Să simt că era al meu ceva  
ce el n-a atins  
niciodată.  
 
 
Muzică pentru o ceremonie funebră  
 
Să-ți amintești că îți las o listă de melodii.  
Nu este închisă.  
Sunt cele pe care te rog să le interpretezi,  
dar poți adăuga vreuna  
dacă ți se pare potrivită.  
Cu-adevărat important este  
să le interpretezi tu.  
Este egal cum ți se va părea rezultatul.  
Va fi frumos fiindcă îmi vei face un dar  
chiar dacă nu-l voi putea asculta,  
chiar dacă n-o să pot vedea emoția  
cu care îți iei chitara și cânți  
(știu deja că mi-ai zis  
de nenumărate ori că nu știi).  
 
Iată lista:  
Knockin’on heaven’s door  
Heroes  
In my time of dying  
 
Poți strica ordinea.  
Dar, dacă aș putea să aleg,  
l-aș prefera mai întâi pe Bowie,  
apoi pe Led Zeppelin  
și, la urmă, pe Dylan.  
(Adaugă-i finalul versiunii lui Waren/ Zevon).  
 
Să audă toți că am fost cândva eroi.  
Să-și aducă aminte că lumea de necuprins își deschidea orizonturile.  
Să știe că am fost nemuritori. Că am fost  
nemuritor.  
 
Și, când totul se termină și mi se aruncă cenușa,  
– știi de ce îți spun –  
uită-mă.  
Nu uita să mă uiți.  
Referinţă Bibliografică:
CORIOLANO GONZÁLEZ MONTAÑEZ, P O E M E / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3071, Anul IX, 29 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!