CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Mirela-Ioana Dorcescu, The Quiet Inquiery
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mirela-Ioana Dorcescu  
 
The Quiet Inquiery  
 
În, cu adevărat, ultimul său volum de versuri, intitulat Ritual în absență (Timișoara, Excelsior Art, 2015), Corina Victoria Sein stăruia în căutarea lunecosului sine, pătrunzând până în ascunzișurile lucioase ale oglinzii. Fără teamă, fără grabă și chiar fără prea mult entuziasm. Din pură și gravă obișnuință.  
 
Departe de a fi narcisistă sau bovarică, ori raportabilă, în vreun fel, la personaje celebre din literatură, protagonista volumului se cercetează cu un calm desăvârșit. Ne-am aştepta ca, după atâta timp petrecut în faţa oglinzii, să-i găsim şi amprentele pe o poetică a reflectării, accesibilă numai fiinţelor puternice (întrucât nu oricine are tăria de a se privi în oglindă!). Ei bine, OGLINDA Corinei Victoria Sein – simbol cu care ne invită să îi asociem întregul parcurs literar (v. titlurile mai multor volume, care includ lexemul oglindă: Coridor în oglindă,1983; Cercul de oglindă, 1990; Dinspre oglindă, 2008; Destine în oglindă, 2012) – nu are nimic spectaculos, ci o frumuseţe naturală, fiindcă e asimilată luciului apei, pe care urmele fiinţei sunt incerte, imposibil de păstrat, dispersate în miracol: „se apropie de mine un ochi de apă ce tremură a spaimă / apoi / dispare // pasul următor este un salt în miracol” (După-amiază arsă). Puterea de concentrare în actul contemplării salvează eul liric de orice limitare fizică, ideologică, culturală etc., calmează şi învigorează: „în fiecare dintre noi / roiul de nelinişti / e liber să părăsească trupul” (Fără urme).  
 
În faţa oglinzii, se iveşte şi se clădeşte un discurs de o indiscutabilă originalitate, dar, mai ales, de o foarte mare eleganţă. Eroina se confesează, cu moderaţie, seduce cu farmecul ei, dar nu se arată, ci, mai degrabă, se ascunde cât mai mult posibil. Protejează, prin atitudinea parcimonioasă, prin discreția-i înnăscută, eterna enigmă a femeii, al cărei mister îl adânceşte în universul „apelor de foc” (Crezul nopţii), incandescent şi liber, precum versurile acestui volum – fără rimă, fără punctuaţie, fără nicio constrângere.  
 
Rareori, atunci când, sub presiunea unor evenimente biografice, oglinda se sparge, protagonista intră în dificultate: „nu încerca să refaci întregul / când tu calci doar pe cioburi” (Spirala). Însă, nici în asemenea contexte, cioburile nu sunt discreditate. Fiecare dintre ele îşi exercită, în continuare, funcţia de a oglindi poeta, în relaţia logică pe care o presupune sinecdoca tip pars pro toto. Metafora cioburilor (amintind mereu de întreg) contribuie la exprimarea unei evoluţii spirituale. Astfel, de la „cioburi de oglindă” (Dinspre viitor) se ajunge la „cioburi de viaţă” (Enigmă) şi, în cele din urmă, la „cioburi de cer” (Ibidem). Semantica cioburilor se îmbogăţeşte prin epitetul întors, referitor la distorsionarea stării de fapte, cu consecinţe pe măsură, în condiţiile în care eroina îşi găseşte „oglinzile întoarse” şi îşi vede „umbra... întoarsă spre înainte” (De teama trecutului). [...]  
 
În săvârşirea „ritualului în absență”, ea nu are nimic din zbuciumul celor chinuiţi de amintiri, ori de remuşcări. E senină, tăcută, foarte concentrată pe exerciţiul ritualic în sine: „rătăcirea-mi de după-amiază / arde / blând şi domol în exerciţiul de a ritualiza / absenţa” (După-amiază arsă). Pentru a evita deriva, revine la punctul său de sprijin existențial: contemplarea până în miezul ființei. În „fântânile” forate în oglinzi. Unde găseşte vitalizantele „cuvinte ale reîntoarcerii”. Oglinzile sunt, de acum, cele ale altor ape: „lumina zilei de mâine / îmi va fi oglindă / mă voi privi în apele ei” (În ziua care). De aici încolo, se risipeşte durerea, orizontul este luminos: „între noi / lumină orbitoare / cântec în vibrare / aşteptare” (Lumină). Se suspendă şi dureroasa graniţă dintre ieri şi azi, dintre azi şi mâine, timpul devine uniform: „astăzi şi mâine / răsfăţat de năluciri evadate dintr-un vis necontrolat” (Doar o poveste). Provocarea destinului este comparabilă cu aruncarea în miticul labirint, din care poeta iese, însă, triumfătoare, fără ajutorul firului Ariadnei: „provocarea nu-i pentru mine obstacol de netrecut / aduc la ţărm corabia-zi / o încarc cu fulgi de frig / arunc peste bord focul dogoritor ce m-a pustiit / mă alătur bărbatului-umbră / şi ne plimbăm cu gândurile alături // pe drumul pe care mergem acum împreună// vom rămâne cândva singuri” (Cândva).  
 
Poemele sunt ca valurile unui „râu solemn”, îndreptându-se spre un liman misterios, dincolo de contururile oricărui peisaj. Există un singur flux relevant de evenimente, a cărui narare comportă surprinzătoare inserţii lirice: „sădesc verde de smarald în roşu-cărămiziu / […] / las gândul liber să curgă / în versuri izvor” (Ceremonial). Simbolurile parvin din înaltul cerului, ca nişte „ruine căzute din soare” (Revoltă în cosmos), pe „coli de hârtie neprihănite”. Culori şi sunete memorabile se întreţes într-un vast tablou al dezolării, descriind un anotimp din viitor – sau din trecut? – care ar putea fi numit „ultima toamnă”. În viaţa secretă a eroinei, forţa iraţională a iubirii – târzii, nu şi tardive – se aude ca o promisiune de fericire: „Nu te lăsa învins / de furtuna speriată de viaţă, / de iubirea mutată în imaginar // mă voi întoarce” (Doar ea).  
 
Limbajul poetic are fineţe şi puritate, înscriindu-se integral într-o retorică a feminităţii: „şi-mi aşez pe frunte / coroana de cuvinte – cenuşă” (Peste linişte). Prin frecvenţa ridicată, oglinda se impune ca un predilect nucleu de semnificaţie, a cărui funcţie de bază este cea de portretizare – de descriere indirectă şi de definire a eului liric. Poeta nu se confundă cu oglinda, ci se ajută de acest obiect, care îi rămâne exterior și cu care se antrenează într-un dialog mut. Comunicarea poetică se realizează printr-o premonitorie tăcere.  
 
Recurenţa transformă oglinda şi într-un factor de textualizare. Ea devine liantul fundamental şi dinamic al părţilor discursive. Datorită oglinzii, poezia Corinei Victoria Sein se eliberează de ambiguităţi, de ezitări, de tentaţia vagului şi avansează, în plan artistic, spre unitate. Simbol al consecvenţei, în progresie semantică, oglinda este asociată cu alte simboluri care reflectă aspecte ale personalităţii poetei: cu lumina: „la ora amiezii / lumina îşi sfâşie trupul în ochii mei” (La ceas de amiază); cu apa: „rămân / unde tu prinzi flăcări divine / dar şi stârneşti valuri ucigaşe” (Complice); cu trecutul: „… nu poţi uita distanţa dintre adâncul cerului şi îndepărtata copilărie” (Geometrică); şi, în egală măsură, cu viitorul: „ne preocupă viitorul // o încercare uşor ostenită” (De teama trecutului).  
 
Pentru eroină, înaintea oglinzii e viaţa însăşi – în fragmentarele, iluzoriile, dar întotdeauna esteticele, reflexii. Apogeul dependenţei faţă de oglindă se exprimă atunci când gândul la moarte îi strecoară în suflet fiorii reci ai părăsirii lumii ei de oglinzi: „E rândul meu / să evadez din oglinzi / din aşteptări nesfârşite / să mă pierd în cântec / să caut rădăcini/ să netezesc pietre / drumurile, mările să le feresc / de furtuni...” (Adăpost). Melancolia proiectează viitorul în trecut, acolo unde protagonista a trăit, în plenitudinea lor, iubirea şi visul: „De un timp / aştept să fiu invitata unei dimineţi din care / tu să nu fi plecat / să mă aştepţi înconjurat de zori / de raze fugite din soare / de tot ce poate lăsa în urmă o noapte răvăşitoare” (De un timp); „aş vrea / să fiu reinventată de visul ce are puterea / să ne întoarcă în ieri” (Reinventată). Toată construcţia lirică este realizată pe un fundal natural. Semiotica naturii este cea mai bună călăuză spre sufletul poetei, care a găsit cândva „adăpost într-o floare”. Cu o diafană pânză de păianjen în jur: „mulţimea de alei se adună-ntr-o fragilă pânză de păianjen” (După-amiază arsă). La fel de pură ca roua. Şi la fel de tăcută. Eternă, neprihănită, ca natura din copilăria sa.  
 
Precum în celebrul tablou al lui Manet, Devant la glace (Înaintea oglinzii), poeta întoarce lumii spatele şi se admiră pe sine. E atâta frumuseţe în acest ritual de caldă şi durabilă contemplare! E la fel de multă frumuseţe şi în ritualul de doliu. Frumuseţe în prezenţă. Frumuseţe în absenţă. Şi, peste toată frumuseţea, o imensă tăcere. Învelişul tăcut al poeziei. Puţinele-i cuvinte sunt, mai degrabă, şoapte: „Vino / şterge sau amplifică-mi / şoapta!” (Până la urmă) sau semne dintr-un alt univers:  
 
„Undeva  
 
moare un copac  
 
îl plâng doar ochii străini ai înserării  
 
printre rădăcini arse în adânc  
 
prezentul răstoarnă marginea de lume  
 
și  
 
umbra mea e întoarsă spre înainte  
 
merg mai departe călăuzită fiind de lună  
 
în noaptea labirint…” (Semne).  
 
Într-un Ritual în absenţă revin la versurile Corinei Victoria Sein, al cărei destin pământesc s-a încheiat de aproape doi ani. Cel scriitoricesc, peste care s-a așezat o regretabilă tăcere, trebuie să continue:  
 
„La ferestre închise bate semnal de primejdie  
 
…  
 
la ferestre închise se sinucid păsări  
 
și sfârșesc ninsori  
 
…  
 
sub ferestre închise mă așteaptă lupii  
 
să-mi care în sănii  
 
trupul” (În sănii).  
 
Referinţă Bibliografică:
Mirela-Ioana Dorcescu, The Quiet Inquiery / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3026, Anul IX, 14 aprilie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!