CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Elisabeta Bogățan, Reflexe soteriologice în romanul CELESTA de Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Elisabeta Bogățan  
 
Reflexe soteriologice în romanul CELESTA  
 
de Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu  
 
Romanul Celesta (O poveste de dragoste) de Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, (Editura Mirton, Timișoara, 2018) este una din cărțile rare care îmbogățesc și chiar modelează cititorul, înălțându-l pe un plan a cărui atingere nu rămâne fără urmări.  
 
O scriitură modernă care îmbină fericit autoreferențialitatea, metatextul, cu un clasicism echilibrant, dialogul cu narațiunea, elementul (auto)biografic și perspectiva neutră, auctorială, finețea psihologică a portretizărilor individuale și colective cu un realism moderat de propensiuni metafizice și în special miza implicit soteriologică dau unicitate romanului Celesta.  
 
Unitar și perfect echilibrat prin prisma acestei înalte mize soteriologice, romanul Celesta are în același timp o temă de larg interes: iubirea, având de altfel și subtitlul: O poveste de dragoste. Căci iubirea, sub cele două forme majore ale sale, Eros și Agape, reprezintă calea de salvare a personajelor romanului, Arina și Teodoru. O cale de salvare care răspunde, de altfel, exigențelor oricărei soteriologii aplicabilă omului trăitor între oameni. Căci nimic altceva decât iubirea nu poate salva omul, atât în orizontul său pur pământesc, în zona umanului, cât și în raport cu divinul. Ne amintim de cuvintele din Epistola I către Corinteni a Sf. Apostol Pavel, din Biblie, cap. 13, Dragostea,: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.” Această Epistolă și acest capitol le recomandă Teodoru Arinei, să le citească : „citește Epistola I a Apostolului Pavel Către Corinteni, capitolul 13. Doar capitolul 13. //Citeam, cu voce tare, în același timp. El era parcă și mai însuflețit decât mine, rostea accentuat, răspicat, în crescendo, cuvintele Apostolului despre dragoste. Cu entuziasm, cu încredere în forța acelui text de a ne uni pe veci.”.  
 
Eros și Agape reprezintă în esență opoziția dintre uman și divin: „Eros semnifică iubirea care pleacă de la sine și se reîntoarce la sine. El exprimă vârtejul unei iubiri pătimașe, tragice, venită și fără voia sufletului, spre a-și pune stăpânire pe el. ” (se arată în https://www.crestinortodox.ro/religie/privire-comparativa-intre-eros-agape-69640.html) și mai departe : „Platon arăta că Erosul înalță sufletul omului spre valorile absolute, adică spre frumusețea în sine .” Sau : „ Acest Eros este proiectarea idealizată a tot ce e mai bun și mai înalt în ființa omenească. În nimic umanismul nu s-a întrecut pe sine mai mult ca in cultul iubirii. Al acelei iubiri curate și creatoare care susține totul". Se mai face aici precizarea că : „termenul eros nu se găseste deloc în Sfanta Scriptură, dar el este întâlnit în limbajul patristic.”  
 
În Celesta, iubirea dă viață, dă puterea de a merge înainte. În acest sens, este salvatoare , atât a ființei, cât și a sufletului („Dacă n-ai fi fost tu, i-ar fi spus EA, eu de mult nu mai eram.” // „Fără tine, aș fi încheiat de mult trecerea mea prin lume, îmi mărturisi și el, în prelungirea evocării confesiunii EI de odinioară.”). Acest fapt este subliniat chiar de eroină : „acest pas, anticipat de Teodoru, încă din primăvară, ca firesc și salvator pentru amândoi.” Și de asemenea: „Ascultându-l în timp ce-mi comenta Scripturile, lângă veioza noastră de modă veche, am înțeles , încă o dată, că, prin Teodoru, Dumnezeu intervenise, în sfârșit, în viața mea. Într-un moment când eram convinsă că ajunsesem pe fundul prăpastiei și că nu mai am chiar nicio soluție de a mă salva, m-am trezit, pur și simplu, cu Teodoru așteptându-mă la lift. L-am recunoscut instantaneu, deși niciodată până atunci nu mă gândisem să-i rețin figura. Iar el îmi căutase fotografiile pe internet, ca să vadă cum arăt, să știe pe cine anume trebuie să caute la Universitate, pentru a-i oferi o carte.”  
 
Întregul roman, așa cum se promite în subtitlu, este luminat de această iubire primită ca un dar de sus, care le redă celor doi eroi bucuria nesperată de a trăi; iubire privită de ei ca o predestinare și afirmată în multiple feluri ori situații: „parcă pentru a ne întări convingerea că eram, cu mult înainte de a ne întâlni, făcuți unul pentru celălalt.” Sau : „Ai realizat când ne-am întâlnit, în subconștient, prima oară... Atunci, demult, când ne creșteau aceiași oameni...în aceeași căsuță de la țară.” Și, crescendo: „Tu ești ALESUL lui Dumnezeu pentru mine. Eu așa simt... // Și tu, ALEASA lui Dumnezeu și a EI pentru mine! (...) //Cum să nu te iubesc mai mult decât pe mine însumi, dacă am convingerea că mi te-au trimis Dumnezeu, pe care Îl iubesc mai mult decât pe mine însumi, și EA, pe care am iubit-o mai mult decât pe mine însumi?”  
 
Eros este uneori corelat cu Thanatos, ca față și revers ale aceleiași treceri prin lume a omului, sporind astfel caracterul meditativ al romanului: „„Mie să nu-mi spună nimeni că omul nu e pulbere și cenușă! (...)// Eu m-am întors acasă singur, cu cenușa EI în brațe! (...) Asta suntem! Scrum și cenușă! ..., a decretat Teodoru. „Adică nimic?” ...Imposibil! Cum ar putea EA să fie, chiar și în imaginația mea, o concurentă atât de redutabilă, dacă ar fi nimic?... Nu de cenușa EI mă tem, ci de faptul că, absentă fiind, invizibilă și taciturnă, ne polarizează gândurile, devine centrul oricărei discuții, intervine în viața noastră.”  
 
Agape este însă iubirea divină : „Spre deosebire de celelalte forme care redau iubirea, agape are un specific aparte, definind iubirea care totdeauna face bine altuia, iubirea încercată și jertfelnică, iubirea care se dăruiește pentru altul fiindcă nu se uită la ale sale, eliberând sufletul omenesc din egoismul care îl claustrează în întunericul vieții. Agape nu este simplu atribut al lui Dumnezeu, ci o definiție a spiritualitatii Lui (Ioan 4, 24; I loan 4, 16-20). // Numai agape poartă în sine puterea salvatoare, fiindcă în ea este Dumnezeu însuși. Datorită faptului că Dumnezeu este iubire, cei care cred în El primesc dăruirea Lui absolută ce li se adresează, și devin fiii Lui Dumnezeu” (sn), (pr. prof. dr. Sorin Cosma, https://www.crestinortodox.ro/religie/privire-comparativa-intre-eros-agape-69640.html) ”.  
 
Este vizibil că la eroii noștri Eros și Agape se întrepătrund. Dacă însă Eros își desăvârșește lucrarea mai ușor, ambii conlucrând la întețirea flăcării lui și la creșterea luminii lui, pentru Agape cel care săvârșește lucrarea este Teodoru, atrăgând-o pe Arina în lumea Cărților Sfinte : „Nimeni nu mi-a citit un rând din Biblie până la Teodoru. Textele sfinte au ajuns la mine cu vocea lui (...). Își punea de fiecare dată ochelarii, cu lentilele strălucind de curățenie, deschidea Sfintele Cărți și, cu o imensă prețuire față de text, îmi citea, rând cu rând, câte o carte sau pagini de concordanțe, pe baza cărora dialogam apoi. «În fiecare verset e un abis de semnificații!...» Le deslușeam în ceața depărtărilor. Îi sorbeam cuvintele, contururile intonaționale, din care se înfiripau nu doar sensuri pline de forță, ci, adeseori, adevărate poeme, învelite în lumina lămpii, ce ajungea doar până la noi, lăsând restul camerei în semiîntuneric. Trebuia să învăț. Creșteam, de la o zi la alta, sub ochii lui, în ochii lui, fericită că, fiind cu el, pot să mă apropii și de EL. //-Te rog să conștientizezi saltul uriaș pe care l-ai făcut: vorbești, zilnic, cu Dumnezeu! // -Mă și rog mai mult, deși mereu mă rugam. Întâlnirea cu tine m-a salvat. // -Dumnezeu salvează!... Observi că, știind cât de cât ce înseamnă misterele Creației, te luminezi, te vindeci sufletește, nu te mai rătăcești în existență?... // «Ești pe drumul spre mântuire», mi-a spus, într-o după-amiază”.  
 
Avem deci, în cuvintele lui Teodoru, dovada că lucrarea lui era orientară conștient soteriologic: mântuirea, salvarea prin iubirea de Dumnezeu. Iar pentru creșterea acestei iubiri de Dumnezeu, Arina trebuia să se pătrundă de cuvântul și de taina Cărților Sfinte.  
 
Această salvare prin iubire este de fapt esența creștinismului, ca soteriologie, ca doctrină a mântuirii, a salvării.  
 
Dar romanul Celesta privește problema iubirii mult mai complex. Tot de iubire este legat și mitul androginului. Astfel, cuvintele Arinei prefigurează o refacere a idealului antic al androginului: „Deveniserăm «un tot indestructibil», cum a observat Maria. Din prima clipă, cum nimeni nu și-ar fi imaginat. Nici măcar noi. Acum, privind înapoi, se vede calea limpede. Am început prin a comunica. Prin a comunica vital.”  
 
Este aici o evidentă trimitere la acest mit, despre care s-a scris mult, dar care a rămas parțial neînțeles: „Mitul androginului, al ființei perfecte, complete, precum și ideea de coincidentia oppositorum (unitatea contrariilor) este probabil la fel de vechi precum omenirea. Unitatea simbolizează o stare de grație, în timp ce separarea simbolizează căderea.” (https://www.wattpad.com/90813922-legende-mitul-androginului-fiin%C8%9Ba-complet%C4%83-femeie). De asemenea: „Mitul androginului l-a atras și pe Platon, care în Banchetul, face referire la acest mit, prin cuvintele lui Aristofan: „Făptura aceasta omenească din vremurile acelea era un bărbat-femeie, un androgin, iar alcătuirea lui, ca şi numele, ţinea şi de bărbat şi de femeie. ” „Aşadar, din acest îndepărtat trecut există dragostea înnăscută a oamenilor unul pentru altul, dragostea care ne aduce înapoi la starea noastră dintâi, îngăduindu-ne ca, din doi, să redevenim iarăşi unul, şi aducându-i astfel firii omeneşti tămăduire.” (Florin George Popovici, https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/09/26/mitul-androginului-platon-banchetul-189d-E2%80%93-193b/). În roman, această refacere a întregului, a ființei complete, este împlinită prin căsătoria din iubire: „Tu crezi că m-aș fi căsătorit cu tine, dacă n-ai fi, pentru mine, prima ființă după Dumnezeu?” îi spune Teodoru Arinei. Și: „Oare cum aș mai putea trăi fără tine?...Tu...ești și vei fi argumentul meu că exist...”  
 
Dar această refacere a androginului, această împlinire prin iubire, are o valență aparte în Celesta, căci întregul este refăcut într-o ...Triadă. Această coincidentia oppositorum se realizează într-un mod particular: în prim plan, se reface unitatea bărbat-femeie, așa cum a subliniat Arina: „Deveniserăm «un tot indestructibil»”, dar în plan secund, femeia, la rândul ei realizează o altă unitate, o altă alipire: pământesc-ceresc, viu-neviu, EA și Arina reprezentând pentru Teodoru ipostaze ale iubitei, ale soției. Astfel, androginul refăcut reprezintă de fapt o triadă. Sub semnul acestei triade începe de fapt romanul, cu un citat dintr-o poezie semnată Eugen Dorcescu și intitulată chiar Triada, pus drept motto: „Căci dincolo de-a lacrimii perdea, / O-mbrățișai. Și EA te-mbrățișa.” Și astfel se explică titlul primului capitol al romanului: „Pe mine mă caut”. Deși a acceptat triada, pusă în fața faptului, Arina a simțit în permanență nevoia să se caute și să se găsească pe sine, pentru a se dărui, întreagă, iubirii lui Teodoru. Cu atât mai mult cu cât Triada era în permanență afirmată ca existentă, ca reală: „„Mi-ai spus că mă iubești la fel de mult ca pe EA, încă de dinainte de a veni la tine. «Eu mi-am iubit imens soția. Te amo inmensamente tambien!»” „Declarația asta nu ar afecta-o pe EA? // -Nu. Nu există diferențe esențiale între voi două. Sunteți avatarele aceleiași Doamne...” Și: „Or, în acești din urmă ani, ajunsesem să contez pentru Teodoru! Enorm! Cât EA... Ființa cea mai iubită de pe Pământ, ființa cea mai iubită din Cer! // -Iubesc două femei, doamnele mele... Cu amândouă voi merge în fața lui Dumnezeu... // Cu câtă naturalețe spusese așa ceva! Acesta era adevărul lui. Ne-a așezat acolo una lângă alta. La stânga și la dreapta sa.”  
 
Energia Triadei amenință însă să devină detonantă din momentul când Arina descoperă că EA nu este numai suflet și cer, ci este încă și pământ, chiar dacă sub formă de cenușă: urna ei cu cenuță era păstrată în biroul lui Teodoru. Asta deși Teodoru nu percepe încă tensiunea și crede Triada încă viabilă. Asta spune și visul lui: „Am visat-o la o masă, într-o librărie din München, foarte îngrijorată că nu vei veni la o întâlnire... Apoi, văzându-te intrând în clădire, s-a ridicat fericită și te-a îmbrățișat. Eu am văzut acea scenă din Triada! V-am văzut îmbrățișându-vă!... // Fiecare cuvânt al lui mă revolta. Nu mai voiam să aud nimic despre EA. Mă agasa că o visa, că îi scria poezii, că EA era întotdeauna în orizontul lui. (Meta)fizic.” „Nu mai speram că o va iubi mai puțin vreodată. Și nu mai puteam îndura coabitarea cu EA.” „Poate din furia ce mi-a trezit-o funcția de cavou mascat a biroului de lucru al lui Teodoru, care denotă că, în acest spațiu destinat creației, se manifestă, mai mult sau mai puțin tacit, un adevărat cult al EI. Ce nevoie mai avea EA, sau el, de participarea mea la riturile de proslăvire? Ninguna. Am ieșit din biroul-cavou, îmbrățișându-mă. Triada s-a spart. Dacă a existat vreodată...”  
 
Și, într-adevăr, în acest fel se anunță sfârșitul Triadei, acceptat, în final, și de Teodoru, prin hotărârea de a-i îngropa urna cu cenușă: „Ce-a fost... a fost minunat. EA era frumoasă ca Nefertiti. S-a purtat dumnezeiește cu mine. Nu-i pot reproșa nimic. Dar s-a terminat! Trebuie să scăpăm de amărăciune. De mâine încep demersurile de înmormântare a urnei EI.”  
 
Desprinderea însă și deprinderea cu acest gând, nu se produc cu ușurință: „A fost ziua ei și i-am scris o poezie. Vrei să ți-o citesc? (...) // Ești nedreaptă! EA nu mai este soția mea. Am simțit nevoia să i-o încredințez lui Dumnezeu, ca să mă eliberez pentru tine. Dar trebuia să-mi iau rămas bun, ca un cavaler. Am și intitulat poezia Ultima. Acum sunt cu tine. Numai cu tine. (...) Îți cer să ai bunăvoință față de EA: sunt absolut încredințat de faptul că EA te-a ales pentru mine.”  
 
Într-un articol publicat în „Confluențe literare” (nr. 2842/2018), scris cu ocazia lansării romanului Celesta, Mirela-Ioana Dorcescu confirmă autenticitatea tramei epice și a personajelor, chiar dacă în roman poartă alt nume, deci caracterul (auto)biografic al acestui roman: „Și mă împunge inima când mă gândesc cum m-am consumat eu în „Celesta”, bântuită fiind de EA. M-am resemnat, cu greu, că întotdeauna va fi așa. Chiar dacă i-am înmormântat urna, chiar dacă am scris „Celesta”, încă mai țâșnesc șuvoaie de împotrivire în mine… Mi-e clar că din această triadă nu voi putea ieși.” Mai mult, tot în acest articol declară, în final, triada închisă, de fapt, prin contopirea Arinei cu EA : „Soțului meu, Eugen Dorcescu, i-am dedicat acest roman despre EA și despre noi. Dacă l-aș fi predat Editurii MIRTON acum, nu în ianuarie, aș fi semnat Mirela-Ioana Dorcescu. Astăzi cred cu tărie că eu sunt Doamna Dorcescu. Soția unui mare Poet român. Și, după spusa prietenului său, scriitorul Nicolae Turtureanu, din Iași, sunt și „Doamna re/numită Celesta”.  
 
Căci, se afirmă: „Literatura e neapărat autentică. De aceea, trebuie să scrii despre ceea ce cunoști foarte bine, despre ceea ce se întâmplă sub ochii tăi. Sau chiar în tine.”. Mimesisul rămâne, de altfel, într-o proză memorabilă, o piatră de încercare, o probă de talent, independentă de mode și curente.  
 
Mai trebuie reținut, din aceste afirmații, și că autoarea a scris Celesta pentru propriul catharsis, propria purificare lăuntrică de obsesii, temeri, dileme. Dar afirmații făcute cu ocazia lansării arată că acest catharsis se extinde și asupra cititorilor romanului, ceea ce confirmă faptul că romanul atinge și o zonă de general-uman de unde pot lumina energii benefice, „conferind romanului calitatea de roman psihologic, terapeutic şi mai ales autoterapeutic.” (ILDIKO GABOS FOARȚĂ, UN ROMAN AUTOANALITIC: „CELESTA” DE MIRELA-IOANA BORCHIN-DORCESCU în „Confluenţe literare”, Ediţia nr. 2841 / 2018).  
 
Caracterul de bildungsroman al Celestei a fost în repetate rânduri remarcat. În această formare a eroinei rolul de Pygmalion îl are, desigur, Teodoru : „Mă ajuți să îmi îmbogățesc și mintea, și sufletul...Să văd altfel lucrurile... // - Absorbi, creator, o informație importantă....// - Vreau să fii Pygmalionul meu, toată viața!...” . „Apoi, tu ai tânjit, chiar fără să-ți dai prea bine seama, după un model spiritual.” El îi urmărește pas cu pas evoluția: „Aceste lecturi îți vor ordona cunoștințele. Vor redistribui și ce știai dinainte, rânduind totul după criteriul esenței. Vezi ce perspective deschide adevărata cunoaștere?... Scumpa mea, totul e cunoaștere.”  
 
Tot Teodoru este cel care-i dă un cod de reguli de viață, pentru liniștea interioară: ”Bucură-te! Să ai mereu în minte această poruncă!” „Alungă spaimele, fiindcă nu au niciun suport real. Sunt creația incertitudinilor tale lăuntrice... Ai, avem o imensitate de daruri de la Dumnezeu. Gândește-te puțin! Avem un sens, o perspectivă, o nădejde, avem credință, avem dragoste... Avem copiii alături. Și pe Mama ta. Ne avem unul pe celălalt. Nu știm ce este ura. Nici invidia. Nici celelalte otrăvuri, care întunecă existența...” „Citește Septuaginta! Nu e medicament mai bun pentru suflet.”  
 
Observăm că tot acest efort de Pygmalion este orientat către sporirea iubirii în sens larg, prin încredere și cunoaștere. Pentru că doar iubirea este salvatoare.  
 
Astfel, valențele soteriologice ale romanului sunt mereu reafirmate, oferind credibile modele de comportare umană și de raportare la spiritualitate. Și tot astfel, romanul Celesta răspunde celor mai moderne orientări interogative către metafizic, printr-o rețetă romanescă originală, printr-o problematică ce vizează zone esențiale ale existenței, printr-o estetică fără cusur, înscriindu-se în seria titlurilor literare memorabile ale vremii.  
 
Referinţă Bibliografică:
Elisabeta Bogățan, Reflexe soteriologice în romanul CELESTA de Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3019, Anul IX, 07 aprilie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!