CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Eugen Dorcescu, Poezia Elisabetei Bogăţan sau erotismul antropocosmic
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eugen Dorcescu  
 
Poezia Elisabetei Bogăţan sau erotismul antropocosmic  
 
Descopăr, cu încântare, în volumul Idile (Editura Timpul, Iași, 2017), al Doamnei Elisabeta Bogățan, o poezie de elevat rafinament existențial și artistic, o poezie pe cât de cantabilă (uneori în discrete, prelucrate, supraelaborate, tonuri folclorice), pe atât de profundă. O poezie mistică (animată de un misticism panteist sui-generis), vibrând, până la ultima fibră, până la ultimul acord, până la ultima silabă, de un foarte personal erotism pancosmic: „cerc/ de reazem/ îmi ești// numai tu mă iubești/ și mă prinzi/ și mă strângi/ de mă mir/ că mai pot/ să respir// numai tu mă iubești/ și-mi dăruiești/ iată/ cărare/ după cărare/ făcute inel/ la picioare”(Cercul).  
 
O poezie feminină, așadar, complet diferită, însă, de ceea ce presupune, în genere, un atare calificativ, adică, pe de o parte, o poezie străină de implorări, sensiblerii, crize, bocete, implorări etc.; pe de altă parte, o poezie ce refuză senzualitățile mizerabiliste, la modă, de la o vreme, din păcate, sau amuzantele aere viriloide. Nu, Doamna Elisabeta Bogățan cultivă o poezie feminină autentică, perfect credibilă, recuperabilă estetic și reflexiv, o poezie feminină de factură superioară, al cărei conținut (dar și elan intim) este extazul – un extaz grav, controlat, deloc exuberant, un extaz de natură gnoseologică, situat, cu melancolie, la nivel de idee trăită: „numai tu mă aduni de pe drum/ vârtej/ de pulbere/ și de cuvinte uscate/ numai tu mă știi/ aduna// și mă-nvălui strâns/ și amețitor/ de nu mai știu/ care e pulberea ta/ și care e pulberea mea// de nu mai știu/ ce sunt eu în afară de ea” (Vârtejul).  
 
Cum se explică tensiunea subtilă a poemelor? Solemnitatea lor cvasiermetică? Cum se explică perspectiva vastă – spațială, mai ales – în care se desfășoară discursul? Precum în acest gând al trecerii între zări și între lumi: „ești aici/ pod/ de trecut/ spre alte izvoare/ din alt țărm de lut// să mă ispitești/ cu povești/ arzând/ dincolo de vis/ dincolo de gând// să mă-nseninezi/ cu-nțelesul blând/ că dincolo-s toate/ mereu/ așteptând” (Podul)?  
 
Explicația constă în natura mistică a impulsului liric. Scriind, poeta oficiază, cu emoție, cu „înfiorare”(termen dominant), un cult, ea se află sub fascinația și autoritatea unui zeu – nenumit, dar prezent (panteistic!) în numeroasele chipuri, în diversele înfățișări ale elementelor ce-l conțin și-l reprezintă: văzduh, apă, lut (mai ales lut). Naosul, templul, unde sălășluiește zeul și unde se consumă „idilele”, îmbrățișările ritualice, sunt reprezentate de abisul azuriu al unei zile, iar cel dintâi mesager al zeului este însuși răsăritul: „iată/ ești aici/ și mă/nvălui toată/ răsărit/ așteptat// suntem numai noi/ între cer/ și pământ// la hotar/ de cuvânt// și-un început/ de vânt// și-un început/ de vânt” (Răsăritul).  
 
„Între cer și pământ”, în această vastă sferă a iubirii cosmice (iubire dusă până la întâlnirea cu extincția), au loc intense transferuri semice (uman-teluric, uman-acvatic, uman-vegetal și, deseori, invers), au loc intense personificări și depersonificări. Elementele, așteptate, cu statornică „înfiorare” și mult dorite, sosesc, misterioase și pasionale, și o cuprind pe eroina lirică până la a-i frânge trupul, până la o strivi, până la „durut” (alt termen dominant), până la o face să presimtă (după spusa Poetului) ...voluptatea morții/ Nendurătoare:  
 
„strâns mă ții/ prea strâns mă ții// lutule/ ce bine știi/ căi spre freamăt/ ori tăcere/ spre-nțelesuri prea târzii/ lutule/ de unde-mi vii/ răcoros ca dimineața/ și-aromind a veri târzii// dar ce-mi pasă/ cât mi-e bine/ să te știu/ lipit de mine/ cald de patimi/ ars de dor// lutule/ oh nu mă strânge/ carnea iată mi se frânge/ și visările mă dor// mai ușor/ tot mai ușor/ șoapta ta să mă aline/ precum umbra unui nor” (Lutul). Să se vadă și Râul, Pământescul, Zidul, Nisipul ș.a.  
 
Marele zeu este, desigur, Thanatos. Îl sugerează lucrarea trimişilor săi, fiecare cu concretețea și dinamica lui, îl configurează, vag, e drept, mai apoi, topirea acestor mesageri într-un spațiu fluid, aproape nedeterminat, dar coercitiv și opresiv (Hotarul), îl aproximează cuvântul (Cuvântul), îl anunță frigul (Frigul), îl certifică aroma de pelin și gustul amar ale lumii întregi (Pelinul). (Să ne amintim de Steaua Absintos/ Pelin/ Amărăciune, din Apocalipsa 8, 11).  
 
Reproducem poemul Hotarul: „oh îmi place că mă ții/ strâns/ mai strâns/ hotar/ amar// dar slăbește-mă măcar/ să răsuflu/ când/ și când// nu mai știu de-i gând/ sau lut/ ce-n strânsoare-a încăput/ nu mai știu/ de ce te-am vrut// râd când spui/ că nu mai pleci/ că-mi vei fi mereu aproape/ mai aproape/ mai aproape/ de picioare/ și de buze/ și de pleoape”.  
 
Poeta Elisabeta Bogățan, conform viziunii sale panteiste, pe care o ilustrează original și convingător, rămâne în orizontul imanenței. Și, totuși, cuvântul (la a cărui putere meditează îndelung și dramatic într-un poem anterior: Unde/ Où/ Where/ Где, Éditions Poètes à vos plumes, Paris, 2017) o duce până în pragul transcendenței (cf. și poemul Pragul), așa cum probează textul următor: „un cuvânt/ dar ce cuvânt/ mi-a ieșit în cale ieri// întrupat greu din tăceri/ pentru tine am venit/ am bătut drum greu drum lung/ la mirarea-ți să ajung/ să te văd/ cu ochii mari/ cum în față îmi apari/ cum te-aprinzi/ să mă cuprinzi/ și înfiorată/ toată/ cum te clatini pe hotar/ că pe buze-ai gust amar/ cum te clatini că te doare/ carnea ta de călătoare/ către pleoapa grea de zare” (Cuvântul).  
 
Puterea lui Thanatos se oprește aici, la această „pleoapă grea de zare”. Dincolo este Misterul absolut. Eul liric ajunge, prin intuiție, prin imaginație, prin reflecție adâncă, prin trăirea frenetică (aproape disperată) a imanenței, dinaintea acestui Mister (ca dinaintea unui zăvor, a unei peceți), și pare a tânji după fericirea infinită a revelației: „zăvor/ peste toate/ stăpân pe semne/ cu pleoape lăsate// mă privești senin/ și firesc/ nu pot/ să nu-ți zâmbesc// încercând să-mi deschid/ cât se poate de tare/ al treilea ochi/ cel netemător/ de zăvoare” (Zăvorul).  
 
De la acest „al treilea ochi” (glanda pineală), lectura poate fi reluată, reactivând circularitatea „idilelor” existențiale.  
 
Este multă ființă în această poezie hermeneutică. Or, am afirmat adesea, cantitatea de ființă asimilată într-o anume operă îi conferă acelei opere trăinicie și valoare.  
 
Referinţă Bibliografică:
Eugen Dorcescu, Poezia Elisabetei Bogăţan sau erotismul antropocosmic / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2888, Anul VIII, 27 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!