CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Simion Dănilă și Ion Filipciuc, PATRONIMUL IAMINOVICILOR. DE LA VENIAMIN LA EMINESCU
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Simion Dănilă și Ion Filipciuc  
 
PATRONIMUL IAMINOVICILOR  
 
DE LA VENIAMIN LA EMINESCU  
 
 
1. Despre etimologia numelui de familie al lui Eminescu s-a scris foarte mult la noi, mai ales de nelingviști, fără a se ajunge la un rezultat valid, cauza fiind premisa greșită de la care s-a pornit aproape întotdeauna: considerarea segmentului Emin- (cu variantele Iemin-, Imin-) drept radicalul acestui nume, ignorându-se totalmente existența atestată a adevăratului radical Iamin-. Nu-i cazul să rediscutăm fiecare ipoteză în parte, avansată până acum bazându-se pe radicalul Emin-, deoarece pista aceasta ne-a dus evident într-o fundătură. Dacă problema patronimului Iaminovicilor n-ar fi una dintre cele mai serioase pe care le ridică istoria literaturii române, am fi tentați să privim cu umor înapoi la tot ce s-a scris pe această temă sau poate mai degrabă cu înduioșare, „crezând neputiței omenești”, cum ar zice cronicarul. Încât nouă nu ne-a mai rămas acum decât să încercăm a demonstra, cu prudența necesară și într-un mod lingvistic cât mai clar și plauzibil, necesitatea de a explora calea ce ni s-a deschis larg întru-n târziu, după mai bine de 40 de ani de căutări, pornind de la etimonul Iamin-.  
 
2. Patru au fost în Bucovina secolului al XVIII-lea habsburgic factorii favorizanți apariției acestui nume de familie în accepțiunea juridică de astăzi:  
 
2.1. Acordarea așa-ziselor privilegii ilirice Bisericii Ortodoxe Sârbe, la cererea patriarhului de Ipek și a episcopului de Ineu, prin diploma împăratului Leopold I din 21 august 1690, prin care toate bisericile ortodoxe din Imperiul Habsburgic treceau în subordinea Mitropoliei sârbești de la Carloviţ (inițial de la Krušedol), ceea ce le-a permis ierarhilor sârbi declanșarea unei campanii sălbatice de sârbizare a numelor românești, care a durat mai bine de un secol.  
 
2.2. Emiterea Patentei a V-a imperiale din 3 februarie 1776 („Ca fiecare să se numească după numele său adevărat [adică al tatălui] și să nu și-l schimbe”, numai fiicele „să-și ia la căsătoria lor pe acela al bărbatului”, Dănilă, Patenta, p. 143-144). Până atunci, aşa-zisul „nume de familie“, adică al doilea nume, după cel de botez, ambele folosite împreună pentru o mai bună identificare a individului în comunitatea din care făcea parte, se constituia numai pentru o generaţie şi nu se transmitea urmaşilor.  
 
2.3. Efectuarea unor recensăminte ale populației, cum este marea conscripție de dare făcută în 1715 și repetată în 1720-1721 de noul regim austriac, prin conscriptori maghiari, în întreaga Ungarie, având un scop exclusiv fiscal: stabilirea numelui şi numărului contribuabililor, precum şi a bazei pe care ei urmau să fie impozitați. Tot două conscripții se realizează pe vremea guvernatorului Bucovinei Karl von Enzenberg: cea din 3 noiembrie 1778, Consignațiunea emigranților transilvăneni care s-au așezat în districtul bucovinean, cum au fost constatați în baza ordinului Comandamentului General din Liov din 27 ianuarie 1778 de către domnii ofițeri însărcinați anume cu aceasta, și cea din 15 decembrie 1778, Consignațiunea localităților ce urmează în care se găsesc colonizați transmigranții (Nistor 1926, p. 469-533). Acestea au avantajul că alătură de numele emigranților ardeleni numele localității lor de baștină. De pildă, Bilegan (Bileag, azi Domnești BN, Suciu I, p. 206, iar nu de la tc. bilek „încheietura mâinii”, Suciu, Nume1, p. 133). De remarcat că toți cei înregistrați au emigrat în Bucovina înainte de 1778, ceea ce înseamnă că nu conscriptorii i-au numit așa, ci sătenii între care s-au așezat. Conscriptorii au contribuit însă la transformarea supranumelui în nume de familie.  
 
2.4. Introducerea în parohii a protocoalelor de stare civilă. Când s-au introdus acestea este mai greu de precizat. Oricum, în deceniul 7 al secolului al XVIII-lea ele existau în Banat, căci în decretul dat de Maria Tereza la 2 noiembrie 1776 pentru înfiinţarea de şcoli primare în toate localităţile bănăţene locuite de ortodocşi se stipulează: „Fiecare învăţător trebuie să scoată din protocolul de botez al parohiei [...], pe ultimii 13 ani [subl. S.D.], un extras cu cei nou-născuţi şi botezaţi.“ (DIMB, p. 366) Însă indicații precise de ţinere a protocoalelor, ca şi introducerea unor registre tipărite de evidenţă a stării civile, datează abia din 1779, când se elaborează la Viena Constituţia eclesiastică a naţiunii sârbeşti şi române de credinţă ortodoxă supuse jurisdicţiei mitropolitului de la Carloviţ, în care stă scris: „Protocoalele parohiale, adică matricolele de botez, de deces şi de căsătorie, ca şi cele ale spovediţilor, să se ţină în toate parohiile, după cele tipărite, care sunt pe cale să fie introduse, iar într-acestea toate să se înscrie, cu deplină credinţă, ca episcopii şi protopopii, când cercetează parohiile, să le poată vedea cu amănuntul pe toate.“ (Ib., p. 429)  
 
3.1. Rezumând, onomastica românească din cele trei provincii înglobate în Imperiul Habsburgic, aşa cum arată ea astăzi, îşi are rădăcinile în starea de fapt surprinsă în acea perioadă în special de patenta din 3 februarie 1776: numele sârbizate deja cu sufixele -ovici/-evici, -ov, dar și -ici, -in, toate exprimând filiaţia, ca şi cele nesârbizate, au „îngheţat“ în forma de atunci şi s-au transmis astfel până în vremurile noastre. E drept că aplicarea celor stipulate în patentă nu se putea face dintr-odată în toate cele trei provincii, ci treptat, având nevoie pentru aceasta de o anumită durată socială, care varia în funcție de cum le interpretau cei abilitați s-o facă (în primul rând autoritățile locale, între care și clerul, apoi școala, capii de familii ș.a.). Patenta oferea Mitropoliei sârbe o bună oportunitate de a mai spori, într-un ultim zvâcnet, cât se putea de mult numele sârbizate ale românilor, în scopul sârbizării populaţiei româneşti, majoritare între ortodocşii bănăţeni, pentru care mai recurgea şi la alte mijloace, cum ar fi, bunăoară, numirea unor învăţători sârbi în şcolile româneşti.  
 
3.2. Sufixul -ovici/-evici, care apare în numele Iaminovicilor în perioada respectivă și se transmite apoi din tată-n fiu, nu era rusesc, nici polonez, nici ucrainean, nici bulgăresc sau de alte proveniențe slave, ci sârbesc, impus în Bucovina ortodoxă de Mitropolia de la Carloviț, începând din 1783, mai ales în perioada 1789-1822, când păstorea aici episcopul sârb Danilo Vlahovici (Bilețchi-Albescu 1939, p. 66, și Nistor 1916, p. 7).  
 
3.3. Primele atestări documentare ale patronimului în discuție prezintă următoarele variante:  
 
Iaminovici, cea mai veche grafie a acestui nume, purtat de bunicul Văsăle (Vasile, 1778-20.02.1844), „dascăl” (cantor bisericesc, dar care îi învăța și carte pe copiii satului), consemnat în Conscripția. Asupra tuturor persoanelor din parohia bisericii Hramul Sf. Andrei din Călinești și petrecerea lor creștinească, „integrată în registrul de stare civilă pe 1784-1802”, la poziția 27, pe când acest dascăl avea 28 de ani (Vatamaniuc 1995, p. 22). Respectiva condică de dinainte de anul 1840 este cea mai veche păstrată în pachetul „Mitrici – Călineștii lui Cuparencu” de la Arhivele Statului din Suceava (Roșu, p. 115). Numele lui Vasile în această variantă revine în diferite documente de epocă: într-un Tabelarnic protocol 1815-1851, care este un registru de căsătorii al bisericii parohiale, se consemnează: „Dumitru, fiul lui Vasîle Ieremciuc din Şerbăuţi, căsătorit cu Anna fiică lui Vasîle Iaminovici, vârsta, soţia de 18 ani. Nr. casei 27, breasla tatei: dascal. Ziua cununiei, 10 noiemvrie 1838.“ (Ungureanu, Eminescu, doc. 45, p. 58) Cel care a întocmit actul de căsătorie de mai sus a scris Iaminovici, dar în alte locuri și Iamenovici și Ieminovici (Vatamaniuc 1976, p. 135). În mai multe protocoale „în privinţa stării şi a lipsurilor bisericii Călineştilor lui Cuparencu cu hramul Sf. marilor voievozi Mihail şi Gavril“ din perioada 1838-1869 găsim referiri la alt copil al lui Vasile: Ioan Iaminovici (1816-1877), care, deşi ocupă dregătorii în Călineşti, „iscăleşte” acte prin punerea degetului (fiind deci neştiutor de carte), numele lui este notat de alții Iaminovici în 1842 şi 1844 ca vornic, în 1846 ca epitrop şi vornic, în 1850 ca vornic şi în 1868 ca epitrop. Parohul mai scrie numele lui Ioan ba Ieminovici, ba Iminovici, ca și pe cel al lui Georgie, fiul lui Ioan (Vatamaniuc 1995, 25). Existența numelui Iaminovici a fost contestată de Ion Roșu, care urmărea preconceput o altă pistă, presupunând ca etimon un bănățean Imin dintr-un apelativ imin, iar acesta din turcescul polisemantic emin. Așa ajunge să argumenteze contrafactual că preotul din Călinești care a consemnat în condică, în alfabet chirilic, această variantă a uitat din neglijență să pună trema pe vocala a, pentru a marca adevărata pronunție a ei ca un e deschis, nediftongat: Eminovici = *Iäminovici = Ieminovici (Roșu, p. 116). Am văzut însă că grafia numelui Iaminovici apare ca atare la mai mulți preoți în condicile Călineștiului din arhiva de la Suceava, fără ca aceștia să poată fi acuzați de neglijență, căci ei scriau cum au auzit acest nume de la purtătorii lui. Dar chiar să fi scris toți aceștia cu a umlaut, nu ar fi fost un argument în favoarea ipotezei lui I. Roșu, căci peste tot în limba germană un ä provine întotdeauna dintr-un a, vocală pe care cercetătorul nostru ar fi dorit-o inexistentă în numele originar al neamului poetului. Mai prob s-a dovedit a fi un venerabil academician care a declarat: „Atât în Bucovina cât și în Transilvania forma Eminovici este de dată mai recentă și rămâne în sarcina lingviștilor să explice această «evoluție».” (Vatamaniuc 1976, p. 135). Și: „Noi trecem peste această varietate de forme...” (Vatamaniuc 1995, p. 150). Noi însă, ca lingviști, nu puteam trece peste aceste forme variate, ci ne bucurăm că există, fiindcă tocmai aici este de căutat cheia unei explicații corecte a radicalului Emin-.  
 
Eminovici este o variantă pe care o poartă cel dintâi tot Vasile, începând din 10 noiembrie 1840 (ib., p. 25). Alt preot completează în 1842 în același protocol actul de căsătorie dintre Dumitru, feciorul lui Iacov Şandru, cu Catrina, fiica lui Vasîle Eminovici (Ungureanu, Eminescu, p. 58). Tatăl poetului, căminarul Gheorghe (1812-1884), s-a iscălit întotdeauna Eminovici, dar în multe documente îl găsim menționat Iminovici sau Ieminovici, iar Georgie (1845-1904), al doilea băiat al lui Ioan și văr primar cu Mihai, îl adoptă și el pe Eminovici (Vatamaniuc 1995, p. 25), o formă fabricată, literarizată, pedantă!  
 
Atât în variantele Iaminovici/Iamenovici, Eminovici, cât și Ieminovici și Iminovici, accentul cade pe vocala o, cum a precizat odată Matei Eminescu (Pop 1969, p. 19), în timp ce la Iminovicii ardeleni cade pe al doilea i (cum figurează la Pașca, p. 259). Variantele bucovinene derivă toate din radicalul Iamin-, care, cronologic, este cel mai vechi, numai din el putând rezulta radicalii Iemin-/Emin- și Imin-, iar nu și invers. E important de reţinut că sistemul vocalic al subdialectului moldovean manifestă o puternică tendinţă de închidere a vocalelor anterioare, care este în strânsă legătură cu accentul; aşa se face că la iniţială de cuvânt sau în poziţie postvocalică diftongul ia apare ca ie (băįét, încuįét, muįét, tăįét), ceea ce este o asimilare vocalică, subliniind impresia acustică de grai „dulce“ a vorbirii moldoveneşti, prin estomparea diferenţei dintre i vocală accentuată, cea mai închisă a seriei anterioare, şi a vocală centrală, cea mai deschisă (TDR 210, 213); deci un įa iniţial, devenit įe, poate ajunge, prin continuarea asimilării vocalice, la i, în timp ce nu cunoaştem niciun singur exemplu de diftongare a lui i- în įa, prin faza įe. Să dăm și două exemple din antroponimia moldovenească: primul se referă la apelative care denumesc locuitorul Iașiului, devenite nfam: Iașan (internet; cf. și Iașanca, TTRM, vol. I, p. 588) > Ieșanu (DNFR, p. 255)/Eșan (Tel. SV, p. 48) > Ișan (DNFR, p. 262); al doilea antroponim a pătruns în românește din greaca modernă, un echivalent al calendaristicului Ioan, format de la Iani cu sufixul -ache, foarte frecvent în Principatele Dunărene: Ianache/Eanache (DOR, p. 84) > Ienache/Enache (ib.) > Inache (DNFR, p. 257).  
 
3.4. În urma unui „sfat de taină” am căzut amândoi de acord să încercăm noi pista Iamin-, unul (S.D.) explorând toponimia, celălalt (I.F.) – antroponimia, în căutarea etimonului celui mai plauzibil dintre toponimele și antroponimele ce ne vor ieși în cale. După mai multe cumpăniri, ne-am oprit asupra lui VENIAMIN, propus de I.F. Problema noastră nu era cum a dispărut secvența VEN- din acest nume de familie, după ce ni l-a ascuns atât de bine privirii mai mult de două veacuri pe IAMINOVICI, ajuns aproape fără semnificație, ci că n-aveam atestări, în onomastica românească sau a altor popoare, ale unui VENIAMINOVICI.  
 
3.4.1. De aici începând, am dat o importanță deosebită numelor Veniamin și Veniaminov(ici). Primul este reflexul ebraicului BENIAMIN (Benyamin, binyamîn, cuvânt compus bimembru din ben „fiu” și iamin/yamin „al dreptei, de dreapta” , adică „norocos”), ultimul dintre cei doisprezece copii ai lui Iacob din Vechiul Testament (Geneza 35: 18, 24) (DB, p. 141), scris și rostit cu V în spațiul slav (ca și Avraam, Gavriil, Iacov, Iov, Varnava, Varsava, Vartolomei etc.). Acest unic Beniamin din Biblie pătrunde în onomastica Apusului european încă în secolul al IV-lea, dar se impune mai ales după Reformă (Ionescu, p. 64-65). În calendarul ortodox, Veniamin era/este serbat în zilele de 31 martie, 29 iulie, 13 octombrie şi 29 decembrie, suficient de frecvent într-un an pentru a li se conferi pruncilor născuţi în preajma celor patru sărbători numele Veniamin sau Veniamina (în calendarul rusesc se prăznuiește la 31 iulie Sfântul Nou Mucenic Veniamin, 1874-1922, mitropolit de Sankt-Petersburg, victimă a prigoanei bolșevice). Între descendenţii Eminowicz din Polonia întâlnim un Beniamin, născut pe la anul 1800, feciorul lui Vichentie (1771-1846), căsătorit cu Tecla Scarf. Nandriş 1923, p. 89-90 avansa ipoteza că bunicul poetului, dascălul Vasile Iaminovici, va fi venit spre sfârşit de veac XVIII din Polonia, aşezându-se în satul Călineştii lui Cuparencu din stânga râului Suceava, în Bucovina. (De menționat că o singură familie Eminowicz din Polonia, cea cu stema Dolenga, număra peste 50 de bărbați și că în cimitirul din Cracovia se aflau mai multe morminte având în epitaf numele acesta; în România de azi, după recensământul din 1992, figurau 78 de indivizi Eminovici, dintre care 45 în județul Suceava.)  
 
Interesul pentru folosirea numelui Veniamin la români se intensifică prin mănăstiri și biserici în secolul al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea, când se bucură de mare notorietate și simpatie Veniamin Costache/Costachi (1768-1846), mitropolitul Moldovei, ctitor de lăcașuri sfinte și școli, traducător a numeroase cărți dogmatice în românește. Numele lui l-a purtat vestitul seminar de la mănăstirea Socola de lângă Iași, înființat de acesta în 1803, cea dintâi școală de grad gimnazial în limba română pentru învățătura feciorilor de preoți. Azi funcționează aici Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie”. Tot atunci, Veniamin al Moldovei a înființat și Școala Domnească din Chișinău. Din păcate, nu avem o statistică a frecvenței numelor Beniamin/Veniamin și Beniamina/Veniamina în țările române la diferite perioade din trecut. Putem afirma că n-a fost – și nici azi nu este – un nume dintre cele mai rare nici în România, nici pe mapamond.  
 
Câteva exemple din spațiul nostru: (cu apocopă, procedeu de scurtare a unui antroponim prin eliminarea sunetelor finale, frecvent în limbile slave, mai ales în sârbocroată: Rada, m. < Radivoi, Radomir, Radoslav; f. < Radmila, Radoslava, Grković, s.v.) Vena, boier (la M. Costăchescu, Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, I-II, Iași, 1942, la indexul din vol. II); Venia, boier din secolul al XVI-lea (în Pomelnicul mănăstirii Govora scris de ieromonahul Visarion) (DOR, p. 171); (de la acestea, prin sufixare): Nicolae Venescu (în Anuarul Școlii Normale de Băieți din Pitești, 1928, index, p. 76; mai multe atestări ale acestui nume sunt pe internet). Numele întreg: Veniamin, ieromonah în 1757 la mănăstirea Baziaș din districtul Palanka (DIMB, pag. 222 și 238; Veniemina, monahie (N. Iorga, Studii și documente cu privire la Istoria Românilor, București, XXII volume, 1901-1913, vol. XXII-XXV conține acte externe; vol. XIX, 1910, p. 63); Veniamin Iliuț, profesor la Gimnaziul din Cernăuți în perioada 1847-1878; Veniamin Pocitan (1870-1955), arhiereu dr., istoric, vicar al Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei; Veniamin Nistor (1886-1963), episcop al eparhiei Caransebeșului; Benjamin Fondane/B. Fundoianu (1898-1944), fost Wexler/Wechsler, scriitor; Virgil Veniamin (1906-1984), unealtă a Securității la Paris; Veniamin Ciobanu (1938-2015), istoric, Suceava; la Cernăuți și-n suburbii, în 1936, se numeau Beniamin următorii 32 de evrei respectabili: Apel, croitor, Axelrad, comerciant, Bacal, lăcătuș, Bernhard, croitor, Dauber, funcționar, Dolfin, consilier de bancă, Donnenfeld, comerciant, Ebechardt, croitor, Ebner, dr. avocat, Ebner, comerciant, Edelstein, funcționar, Eisenkraft, comisionar, Engler, comercial, Felder, cizmar, Fettner, tâmplar, Fisbein, frizer, Gaber, cizmar, Geffner, comerciant, Goldenberg, comerciant, Goldenschlag, vopsitor, Grabsfeir, bodnar (dogar), Gronich, pensionar, Grossmann, proprietar, Halper, brutar, Hammer, funcționar, Hartenstein, birjar, Kalafe, comerciant, Katz, student, Katz, ceasornicar, Korn, provizionist (persoană care se ocupă cu aprovizionarea), Krauthammer, comerciant, Kurz, comerciant (internet: Tables-Czernowitz-Ehpes); Veniamin Micle (n.1939), arhimandrit dr., stareț al mănăstirii Bistrița din Oltenia; Veniamin Micu (n. 1964), designer grafician român; Hreniuc DC Sorin Veniamin, elev în cl. a VIII-a, Școala Gimnazială Ipotești, jud. Suceava, 2017.  
 
3.4.2. Internetul furnizează și alte exemple din contemporaneitate: Neag Beniamin (AB), Beniamin Sângeorzan (IS), Cotrău Titus Beniamin (TM). Situația exactă a frecvenței și a distribuției teritoriale în România a numelor Beniamin/Veniamin la data de 30.06.2018, pe care am primit-o la cerere de la DEPABD, arată în felul următor:  
 
TABEL DEPABD 1 PRENUME  
 
Judeţ Prenume persoane de sex feminin Prenume persoane de sex masculin  
 
Beniamina Benjamina Veniamina Beniamin Benjamin Veniamin  
 
Alba 1 0 0 408 21 8  
 
Arad 18 0 1 1.211 52 7  
 
Argeş 0 0 0 188 7 23  
 
Bacău 1 0 0 248 10 31  
 
Bihor 3 1 1 1.237 321 7  
 
Bistriţa-Năsăud 2 0 1 563 23 5  
 
Botoşani 1 0 0 339 1 11  
 
Braşov 0 0 0 378 44 9  
 
Brăila 0 0 0 47 1 1  
 
Bucureşti 1 1 2 355 43 51  
 
Buzău 0 0 0 76 2 4  
 
Caraş-Severin 2 0 2 440 20 6  
 
Călăraşi 0 0 0 78 2 3  
 
Cluj 4 0 0 769 106 19  
 
Constanţa 0 0 0 123 8 11  
 
Covasna 0 0 0 103 113 0  
 
Dîmboviţa 1 0 1 309 9 20  
 
Dolj 2 0 1 164 11 12  
 
Galaţi 0 0 0 216 9 16  
 
Giurgiu 0 0 0 57 5 3  
 
Gorj 0 0 0 89 1 3  
 
Harghita 0 0 1 82 132 0  
 
Hunedoara 2 0 0 557 27 11  
 
Ialomiţa 1 0 0 130 8 5  
 
Iaşi 3 1 1 215 6 54  
 
Ilfov 0 0 3 86 8 6  
 
Maramureş 2 0 2 529 37 9  
 
Mehedinţi 0 0 0 111 11 8  
 
Mureş 2 0 0 387 254 9  
 
Neamţ 0 0 3 111 8 63  
 
Olt 0 0 0 43 3 4  
 
Prahova 0 0 3 304 10 20  
 
Satu Mare 0 0 0 492 338 1  
 
Sălaj 5 0 0 350 147 3  
 
Sibiu 0 0 0 314 32 10  
 
Suceava 0 0 1 1.208 20 65  
 
Teleorman 0 0 0 163 8 3  
 
Timiş 9 0 1 1.148 79 21  
 
Tulcea 0 0 1 16 3 5  
 
Vaslui 0 0 1 137 1 28  
 
Vâlcea 0 0 0 61 4 19  
 
Vrancea 0 0 1 193 3 3  
 
Total 60 3 27 14.035 1.948 597  
 
Adică: 90 de femei + 16.580 de bărbați = 16.670 de indivizi care poartă acest prenume (inclusiv variantele lui) în România, distribuiți pe provincii în ordine descrescătoare astel:  
 
1. TRANSILVANIA 4.902  
 
2. MOLDOVA 3.009  
 
3. CRIȘANA 2.859  
 
4. MUNTENIA 2.048  
 
5. BANAT 1.728  
 
6. MARAMUREȘ 1.410  
 
7. OLTENIA 547  
 
8. DOBROGEA 167  
 
TOTAL 16.670  
 
TABEL DEPABD 2 NUME DE FAMILIE  
 
Judeţ Nume de familie persoane de sex feminin  
 
Beniamin Beniamines Benjamin Benjaminof Veniamin  
 
Bacău 0 0 0 0 2  
 
Braşov 0 0 0 0 0  
 
Brăila 0 0 1 0 0  
 
Bucureşti 0 0 3 1 1  
 
Galaţi 0 0 0 0 1  
 
Gorj 1 0 0 0 0  
 
Iaşi 0 0 0 0 6  
 
Neamţ 0 0 0 0 6  
 
Prahova 0 2 0 0 0  
 
Timiş 0 0 0 0 1  
 
Vaslui 0 0 0 0 5  
 
Total 1 2 4 1 22  
 
Judeţ Nume de familie persoane de sex masculin  
 
Beniamines Beniaminovici Benjamin Benjaminof Veniamin  
 
Bacău 0 0 0 0 1  
 
Braşov 0 0 1 0 0  
 
Brăila 0 0 0 0 0  
 
Bucureşti 0 1 2 1 3  
 
Galaţi 0 0 0 0 0  
 
Gorj 0 0 0 0 0  
 
Iaşi 0 0 0 0 2  
 
Neamţ 0 0 0 0 7  
 
Prahova 1 0 0 0 0  
 
Timiş 0 0 0 0 0  
 
Vaslui 0 0 0 0 6  
 
Total 1 1 3 1 19  
 
Adică: 30 de femei + 25 de bărbați = 55 de indivizi care poartă acest nume de familie) în România, distribuiți pe provincii în ordine descrescătoare astel:  
 
1. MOLDOVA 36  
 
2. MUNTENIA 16  
 
3. OLTENIA 1  
 
4. TRANSILVANIA 1  
 
5. BANAT 1  
 
TOTAL 55  
 
3.4.3. Câteva personaje din literatura română: din opera lui Mihail Sadoveanu: părintele Veniamin din Mănăstirea Rîșca (1908); reapare în Lacrimile ieromonahului Veniamin (1922); bunicul Veniamin din povestirea Toma (1912); „mitropolitul cel mare de la Eș”, părintele Veniamin din La Crucea Hoțului (publicată în Cocostârcul albastru, 1930); personajul apare însă cu mult înainte („Albina”, 1906, nr. 12) în povestirea Poiana lui Ion Pietraru și băile Oglinzi, apoi în povestirea La hramul mănăstirii Slatina („Albina”, 1908, nr. 26), ambele reluate în Oameni și locuri (1908) (Pompiliu Marcea, pag. 463-464); din tetralogia lui Eugen Uricaru (Supunerea, 2006, Cât ar cântări un înger, 2008, Plan de rezervă, 2011), ultimul volum este Beniamin, 2014; romanul Surorile Veniamin, 1935, de Sergiu Dan (1903-1976), pseudonimul literar al lui Isidor Sergiu Rottman.  
 
3.4.4. Cu Veniaminov(ici)/Beniaminov(ici) ne apropiem foarte mult de țelul nostru. Atestările provin de pe internet, mai ales din Rusia și Republica Moldova:  
 
Mark Veniaminovici Vișniak (1883-1976), politician rus, avocat, socialist revoluționar.  
 
Grinzberg Filip Veniaminovici din Chișinău, născut în 1897, apare într-o listă din lucrarea monumentală a soților Ion și Tatiana Varta, Deportările în masă din RSS Moldovenească din 13-16 iunie 1941 (Chișinău, internet).  
 
Eduard Limonov (numele real: Eduard Veniaminovici Savenko, n. 02.02.1943, Dzerjinsk, regiunea Gorki, RSFS Rusă), romancier și politician rus, fondatorul și liderul Partidului Național-Bolșevic, conduce astăzi partidul Cealaltă Rusie.  
 
Alixyi Veniaminovici, absolvent al Liceului „Spiru Haret”, Chișinău, R. Moldova.  
 
Dii Veniaminovici Melcov figurează pe lista arbitrilor de stat ai Arbitrajului de Stat al RSS Moldovenești numiți de Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM prin Ucazul nr.2023 din 17 iulie1987 (Chișinău, 17 iulie 1987, nr. 2023-XI).  
 
Asarin Chiril Veniaminovici, cetățean din R. Moldova, este implicat într-un proces care se încheie în ședința din 17.11.2011 din orașul Anenii Noi de lângă Chișinău, prin pronunțarea sentinței de încetare.  
 
*  
 
Evgheni Veniaminovici Cerviakov (n. 27.12.1899, Abdulino, Federația Rusă-17.01.1942, regiunea Leningrad, URSS), actor și regizor de film sovietic.  
 
Leonid Veniaminovici Jakobson (1904-1975), coregraf rus care a conferit dansului o mare libertate de expresie.  
 
Emil Veniaminovici Braghinski (1921-1998), dramaturg rus, în piesa Aventuriera (O vizită foarte ciudată), în premieră națională la teatrul din Oradea (08.12.1988), creează un personaj care se numește Pavel Veniaminovici Suhariov.  
 
Genrich Veniaminovici Sapgir (1928-1999), Rusia, convertit la creștinism, apare în descrierea tip din catalogul Bibliotecii Naționale a Franței ca scenarist al filmului Trei pe o insulă (versiunea originală rusă cu subtritări franceze).  
 
Iurij Veniaminović Vannikov, lingvist rus contemporan.  
 
Lev Veniaminovici Niculin (1891-1967), Fiii credincioși ai Rusiei, roman, prefață de N. Minei, traducere din rusește de Rose Heftăr și Irina Andreescu, Ed. Cartea Rusă, București, 1953.  
 
Adam Veniaminovici, personaj din volumul 2 al Primului cerc de Alexandr Soljenițîn, Ed. Univers, București, 2009.  
 
3.4.5. Cum se poate vedea din cele de mai sus, numele acestea sunt destul de răspândite în spațiul central-estic european, mai ales în țările de religie creștină ortodoxă. Așadar, nu ne surprinde că în Bucovina, într-o familie creștină, în care cel puțin doi indivizi ne sunt cunoscuți ca oameni foarte apropiați bisericii și purtând un nume provenit din calendaristicul Veniamin, care nu poate fi contestat, și anume Vasile Iaminovici, bunicul lui Eminescu, și Ioan Iaminovici, un unchi al lui Eminescu, frate cu căminarul Gheorghe Eminovici, aceștia se trăgeau dintr-un ascendent Veniamin, pe care însă nu-l putem situa cu exactitate în epocă, din moment ce nu dispunem, cel puțin deocamdată, de documente vizând membrii acestei familii mai vechi decât anul 1778, când s-a născut Vasile Iaminovici. De aici încolo lucrurile se simplifică, fiindcă numele Veniamin, ca toate numele calendaristice purtate de ierarhii și preoții români ortodocși, la început, apoi și ale epitropilor, cantorilor și dascălilor au fost brutal prefăcute prin sufixele -evici/-ovici în nume cu aspect sârbesc care exprimă filiația, fiind echivalentele românescului -escu. Acum intervine, din punct de vedere fonetic, afereza. Definită ca „eliminarea unei silabe sau a unui sunet [neaccentuate] de la începutul cuvântului în timpul pronunţării lui“ (Coteanu 1961, p. 181), „afereza reprezintă un «atentat» la stabilitatea lexicului şi în special la independenţa radicalului cuvintelor, acesta ca purtător al sensului lexical fundamental. Afereza zdruncină structura fonetică a cuvântului, tocmai în ceea ce are el mai temeinic, provocând uneori mari tulburări fonetice şi semantice. Din această cauză, fenomenul poate fi privit cu rezerve, dar existenţa şi cunoaşterea lui amănunţită nu trebuie neglijate“ (Popescu-Sireteanu, Afereza, p. 8). Mult răspândită în limba de altădată, „afereza caracterizează astăzi limba poeziei populare, graiul copiilor şi antroponimia“ (ib., p. 21).  
 
Afereza lui Ven- din Veniaminovici a fost posibilă, ca și în cazul altor cuvinte cu corp fonetic lung, datorită tendinței vorbitorilor de a le scurta, fenomen care se numește brevilocvență, atunci când cuvântul Veniamin, sârbizându-se, s-a alungit neobișnuit de mult.  
 
De numele Veniamin se leagă și numele unei vechi și mari familii de boieri moscoviți, Veliaminov. În acest nume s-a întâmplat ceva asemănător: după ce Veniamin a fost augmentat cu sufixul -ov, s-a petrecut afereza lui Ven- și a rezultat forma scurtată Iaminov, la care s-a adăugat mai târziu un calificativ Vel-: Veliaminov „Iaminov cel Mare”. Dintr-o ramură colaterală a acestei familii făcea parte și prințul feldmareșal Mihail Semionovici Voronțov (1782-1856), remarcat în războaiele cu Napoleon și în războiul caucazian (1844-1853). Alți descendenți ai familiei: actorul sovietic deportat în gulag Pyotr/Petr Veliaminov (1949-2001); Fedor Veliaminov, Voronțov Veliaminov, Vera Veliaminova, Sonia Veliaminov, Dmitri Veliaminov, Ekaterina Veliaminova, Irina Veliaminova, Serghei Veliaminov, Mihail Veliaminov. Vel- din titlurile boierilor noștri, scurtat din velikiĭ, este un calificativ de boierie mare și de calendar: Vasile Velikiĭ (DOR, p. 404); cf. vel-logofăt, vel-pitar, vel-spătar etc. A ajuns și nume de familie: Velea (3637 de indivizi) și Velescu (1133 de indivizi) în statistici (Oancă, p. 130).  
 
3.4.6. În concluzie, patronimul Iaminovicilor provine dintr-un nume biblic, preluat și de calendarele noastre creștine ortodoxe, Veniamin, care, prin sârbizarea consecventă a numelor românești practicată de Mitropolia de la Carloviț în secolul al XVIII-lea în Banat, Transilvania și Bucovina, se augmentează cu sufixul -ovici, devenind Veniaminovici, iar acesta, sub imperiul brevilocvenței vorbitorilor, este scurtat prin afereza lui Ven-, ajungând Iaminovici, din care descind toate celelalte variante cu -ovici ale numelor de familie purtate de Iaminovicii bucovineni, până când, în sfârșit, Iulian Grozescu, redactorul bănățean al revistei „Familia”, patronate de ardeleanul Iosif Vulcan, cutează în 1866, într-un moment de binecuvântată inspirație, a-l înlocui cu sufixul românesc -escu pe sârbescul -ovici din numele Poetului, nemurindu-l astfel în forma astrală EMINESCU.  
 
SIGLE ȘI ABREVIERI BIBLIOGRAFICE  
 
Siglele judeţelor, notate după numele de localităţi, sunt cele uzuale în administraţie.  
 
Bileţchi-Albescu 1939 = Ioan Bileţchi-Albescu, Nume de popoare şi elemente slave în patronimia românească. Câmpulung Moldovenesc, 1939.  
 
Coteanu 1961 = I. Coteanu, Elemente de dialectologie a limbii române. Bucureşti, 1961.  
 
Dănilă, Patenta = Simion Dănilă, Din legislația onomastică a Imperiului Habsburgic. Patenta imperială  
 
din 3 februarie 1776. Lucrările celui de-al XVI-lea Simpozion Internațional de Dialectologie (Cluj-Napoca,  
 
11-12 septembrie 2014). Editurile Argonaut & Scriptor, 2016.  
 
DB = Dicționar biblic. Societatea Misionară Română. Oradea, 1995.  
 
DEPABD = Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date din MAI, România.  
 
DIMB = I. D. Suciu, Radu Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului.  
 
Timişoara, 1980.  
 
DNFR = Iorgu Iordan, Dicţionar al numelor de familie româneşti. Bucureşti, 1983.  
 
DOR = N. A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc. [Bucureşti] 1963.  
 
Eustatievici = Dimitrie Eustatievici Braşoveanul, Gramatica românească. Ediţie, studiu introductiv  
 
şi glosar de N. A. Ursu. Bucureşti, 1969.  
 
FLB = Simion Dănilă, Sub fascinația lingvisticii bănățene. Timișoara, 2012.  
 
Gherasim = Vasile Gherasim, Mihai Eminescu. Studii şi articole. Iaşi, 1977.  
 
Grković = Milica Grković, Rećnik lićnik imena kod srba. Beograd 1977.  
 
Ionescu = Christian Ionescu, Mică enciclopedie onomastică. București, 1975.  
 
Marcea = Pompiliu Marcea, Umanitatea sadoveniană de la A la Z. București, 1977.  
 
Nandriș 1923 = Grigore Nandriş, Familia Eminovicz în Polonia, „Junimea literară”, Cernăuţi, 12 (1923),  
 
nr. 4-5, aprilie-mai.  
 
Nistor 1916 = Ion I. Nistor, Istoria bisericii din Bucovina. Bucureşti, 1916.  
 
Nistor 1926 = Ion I. Nistor, Bejenari ardeleni în Bucovina. Cernăuţi, 1926.  
 
Oancă = Teodor Oancă, Contribuții onomastice. Craiova, 2018.  
 
Pașca, Nume = Ştefan Paşca, Nume de persoane şi nume de animale în Ţara Oltului. Bucureşti, 1936.  
 
Pop 1969 = Augustin Z. N. Pop, Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu. Bucureşti, 1969.  
 
Popovici = Euseviu Popovici, Istoria bisericească universală şi statistica bisericească. Ediţia a IX-a.  
 
Vol. IV. Bucureşti, 1928.  
 
Prodan = D. Prodan, Teoria imigraţiei românilor din Principatele Române în Transilvania în veacul  
 
al XVIII-lea. Sibiu, 1944.  
 
Roşu = Ion Roşu, Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu. Originile. Bucureşti, 1989.  
 
Suciu I-II = Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania. Bucureşti. I. 1967.  
 
II. 1968.  
 
Suciu, Nume1 = Emil Suciu, Nume de familie româneşti de origine turcă. LR 24 (1975), nr. 2, 129-136.  
 
TDR = Tratat de dialectologie românească. Coordonator: Valeriu Rusu. Craiova, 1984.  
 
Tel. SV = Cartea de telefon Suceava 2007-2008.  
 
TTRM I = Tezaurul toponimic al României. Moldova. Volumul I. Coordonator: Dragoș Moldovan.  
 
București, 1991.  
 
Ungureanu, Eminescu = Eminescu în documente de familie. Ediţie de Gh. Ungureanu. Bucureşti, 1977.  
 
Vatamaniuc 1976 = D. Vatamaniuc, Să fie Blajul vatra străbunilor lui Eminescu? „Manu-scriptum” 7 (1976), nr. 1 (22), 127-138.  
 
Vatamaniuc 1955 = D. Vatamaniuc, Eminescu și Transilvania. Cluj-Napoca, 1995.  
 
Referinţă Bibliografică:
Simion Dănilă și Ion Filipciuc, PATRONIMUL IAMINOVICILOR. DE LA VENIAMIN LA EMINESCU / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2813, Anul VIII, 13 septembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!