CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Mirela-Ioana Dorcescu, Emilia Lungu Puhalo și Nina Ceranu - scriitoare române de ieri și de azi
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mirela-Ioana Dorcescu  
 
Emilia Lungu Puhalo și Nina Ceranu – scriitoare române de ieri și de azi  
 
Nu este puțin lucru să fii scriitor. Nu este puțin lucru să fii scriitor român. Nu este puțin lucru să fii scriitor timișorean. Niciodată nu a fost. Din motive diverse, unul dintre cele constante fiind acela că Timișoara s-a constituit și s-a permanentizat ca spațiu plurilingvistic, multiconfesional, multi- și, adeseori, transcultural, cu asperități și provocări specifice unei asemenea configurații în orice epocă, dar poate, mai cu seamă, în cea imperială, la care se referă romanul Ninei Ceranu. Acesta este dedicat, după cum o sugerează și titlul, Doamna de pe Spion Strasse, unei scriitoare timișorene din secolul al XIX-lea, recunoscută de istoria literară locală pentru rolul său într-o perioadă de transformări politice și sociale, care a făcut însă loc și unor evidente tendințe de modernizare – de spiritualizare, de emancipare și de deschidere spre România de atunci, dar și spre o Europă evanescentă. Cu toată irezistibila ofertă a existenței scriitoarei Emilia Lungu Puhalo în contextul ei istoric, despre care Nina Ceranu a scris, în urmă cu zece ani, și o teză de doctorat, pentru prozatoare, mimesisul este aproximativ. De fapt, el trece într-un plan secundar în raport cu poiesisul. Accentul scriiturii este plasat pe actul de construcție: personaj, atmosferă, background și, nu în ultimul rând, limbaj. O construcție simbolică și nicidecum o reconstrucție. Dominată de lirismul figurii feminine, care încetează a se mai insinua, ci, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, emerge în plan sociocultural și politic, fiind asimilată ca apa de solul avid de semne novatoare al Timișoarei de acum două veacuri.  
 
Personalitatea Emiliei Lungu Puhalo nu este reflectată, nu se „lucrează cu iglița” din firele spre care ar îmbia-o pe naratoare o – deja consistentă – bază documentară, ci este (re)inventată în spiritul a ceea ce va fi fost, transfigurată simbolic, îmbogățită la nivelul superior al literaturii de vârf, unde autenticitatea îi este stabilită de autoarea romanului, printr-un act de creație admirabil. Astfel devine ea perfect motivată ca semn unic și memorabil, ca simbol al prefacerilor românești dintr-o epocă istorică esențialmente caracterizată de un colosal potențial valoric, concretizat într-un succes literar răsunător, precum cel al unui Eminescu itinerant, dar și de un, probabil chiar mai mare, risc al eșecului. Forța literară a protagonistei romanului rezidă, paradoxal, nu în meritocrație, ci în vocația eșecului din viața privată și a soluției alternative din cea publică, aceasta din urmă blocând capitularea și făcând, din nou, posibilă lupta pentru o cauză definitorie. De aici, fascinația, veridicitatea și expresivitatea personajului principal. Valorizarea sa estetică derivă din maniera elevată și seducătoare, în care Nina Ceranu depășește simpla reprezentare, iese din capcana unei povești dramatice, încununate de succes, și face artă pură. Adăugându-i faptului relatat o interpretare artistică, autoarea se remarcă, de pildă, prin focalizările insidioase, ajungând până la ultimele amănuntele semnificative ale unei istorii ascunse, relevante pentru o debordantă senzualitate feminină, precum cea a Miliei: „În palma lui, chiar dacă uitătura-i părea să nu aibă vreun interes pentru ființa ei, mișcarea cu afect îi dete fetei o astfel de căldură, de-i tresări inima și-i învăpăie boiul” (p. 27). Cutezanța trăirilor protagonistei, considerate atipice pentru o femeie a timpului său empiric, accentuate de inflexiunile paraverbale, e de natură să-i bulverseze interlocutorul (Nanu, prima iubire) și să-l îndepărteze: „ – Și-apoi ai consimți ca eu să-mi dedic răgazul timpului cochetăriei cu clavirul și cu slovele? Dumneata știi că eu scriu?” (p. 68) „ – Domnișoară, e destul! Am înțeles! Îți sunt obligat și îndatorat pentru aceste lămuriri... inima mea a căutat iubirea curată, nu amăgeli... am descoperit o copilă alintată, cu gândul la lună și la stele, la luceferi și feți frumoși! Eu plec!” (p. 72). Prin urmare, Emilia Lungu Puhalo nu este un personaj extras din dosare sau modelat de sugestiile acestora, reprezentativ și predictibil, ci unul, solitar prin expresivitate, ce renaște sub ochii noștri, arătându-se disonant cu ceea ce personajele proxime așteptau de la o femeie din Timișoara imperială și impunându-se proaspăt, vibrant și irezistibil, mai cu seamă prin tranzivitatea emoțiilor sale, reverberante în actualitatea unui discurs auctorial empatic, cu impact asupra unui cititor – abstract, dar și real –, întotdeauna abil implicat într-un univers textual expansiv, cu cotituri neașteptate și captivante.  
 
Strategia adoptată de Nina Ceranu este cea de a-și axa romanul, cel puțin în structurile sale de suprafață, pe evoluția acestui personaj fermecător și emblematic, conceput ca semn-punte între epoca biografiei și prezentul receptării. Eroina este un receptacol fin al tuturor aspectelor-cheie revelate de comportamentul public al intelectualilor români din Banat. Prin internalizarea impulsurilor ideologice și prin reacțiile individuale la acestea, Emilia Lungu Puhalo se erijează treptat într-un simbol al luptei pentru afirmarea identității naționale, pentru stabilirea unor tot mai înalte standarde ale culturii românești, pentru o șansă reală a existenței întru „sentimentul românesc al ființei”, într-o regiune unde, la acea dată, româna era „limba slugilor”, în care cei de alte etnii, ba chiar și unii români, refuzau să își educe copiii („Dintre toate anunțurile din ziare, de la două – unul din Cetate, de români –, primise răspunsul că ar fi în pagubă copiii lor dacă li s-ar înnoura mintea cu o limbă pentru servitori... Pricopsita lume nu voia copiilor o educatoare română!” – p. 110).  
 
Fundalul, comunitatea, atmosfera, limba au o identitate mediată. Trăsăturile lor sunt, mai întâi, percepute, absorbite, ierarhizate și prioritizate de gândirea și simțirea protagonistei (fără îndoială, un alter ego al autoarei), sunt analizate și lămurite acolo, înainte de a fi incluse într-un proiect vital și de a se concretiza în forme ce pot fi oglindite în proză (v. Școala de fete de la Izvin), ca pietre de încercare, ca borne sau ca evenimente propulsoare. Punctul cel mai de sus pe verticala axiologică pare a fi întâlnirea junelui Mihai Eminescu – aflat în anturajul unchiului Emiliei, al scriitorului bănățean Iulică Grozescu, presupus naș literar al poetului național, la „Albina” –, pe vremea când Eminescu însoțea la Timișoara trupa de teatru a lui Pascaly: „... iar Milia, alăturându-li-se, ca o copilă cuminte, cu ochii la tinărul poet, se înfioră de glasul lui...” (p.116 – 117). A fost o întâlnire simbolică, în stare să susțină devotamentul și concentrarea neabătută a eroinei asupra unei veritabile energeia de slujire a spiritului românesc din Banat – prin educație, prin creație, prin credință, într-un cuvânt, prin patriotismul ei, care stă la temelia acestei opere. Operă neîncheiată, cum s-ar părea, prin biruința Marii Uniri din 1918, ci continuată prin ceea ce se spune în roman, prin ceea ce se citește printre rânduri, prin ecourile acestuia în conștiința noastră.  
 
Ca simbol asociat lui Eminescu, Emilia Lungu, devenită, prin căsătoria cu un ofițer străin, și Puhalo, este legitimată să se dedice ridicării unui pol al românității în Banat, absolut necesar pentru coagularea acestei etnii în jurul valorilor naționale – a limbii, a culturii și a credinței ortodoxe strămoșești. Această finalitate fundamentală și imperativă pune în contrast lumea focusată de actualul roman cu acea colectivitate lipsită de perspectivă spirituală din romanul precedent al Doamnei Nina Ceranu, intitulat Viața de la zero la unu, de situat, din cauza dezorientării fatidice a societății de referință, foarte aproape de zero, într-un cartier „fără Dumnezeu”. Doamna de pe Spion Strasse, adică de pe o stradă din Fabricul Timișoarei, care ajunge să poarte, în timpul vieții protagonistei, numele lui Victor Vlad Delamarina, binecunoscut autor de poezie românească, în grai bănățean, se află, odată pătrunsă în elita culturală a românilor din Imperiul Austro-Ungar, într-un remarcabil progres spiritual. Sentimentul datoriei față de poporul român o animă, o întărește, o călăuzește și o răsplătește pe Emilia Lungu Puhalo, chiar dacă, în unele situații, aceasta s-ar aștepta la mai multă recunoștință din partea semenilor săi (de pildă, la sărbătorirea noii administrații românești a Timișoarei, în 3 august 1919, când se împlinește un mare vis românesc: „Se mutase un oftat al naturii în chiar mijlocul adunării, ca un duh spre sfârșite, care sta să stingă lumânările în sfeșnicele înalte. Dar atât, nimic mai mult din ce și-ar fi dorit ea. Și, slavă Domnului, făcuse destule ce o recomandau ca femeie română!” – p. 304). Nina Ceranu abordează cu realism, cu inteligență, dar și cu atașament și satisfacție, acest subiect puternic, polivalent, înălțător, însă deloc lipsit de contradicții și de subminări. Majoritatea acestora din urmă decurg din condiția de român într-un imperiu multinațional și discriminatoriu. La fel de expusă la atacuri nemeritate este și condiția de femeie-intelectual, cu preocupări literare – noutate contrariantă până și în cercurile românești din Banat, solidare Emiliei Lungu în lupta de eliberare și de impunere a valorilor națiunii române în această regiune: „ – Ce mă izbește pe mine însă e interesul dumitale ca femeie, ca învățătoreasă mai cu seamă, pentru... ” „ – Greșiți amarnic, când puneți în discuție cuvântul femeie. Ea nu trebuie să fie ignorantă, domnule notar... de ce femeia, care-i răspunzătoare ca și bărbatul de actele sale în fața societății, ea de ce n-ar avea dreptul să-și apere opiniunile?” (p. 154).  
 
Excepționalul talent scriitoricesc al Ninei Ceranu străpunge straturile diacronice, reclamate de tema abordată, prin „cutezătoare învârtejiri” (p. 23) de limbaj. Orizonturile politice și culturale reprezentate, neavând contururi îngroșate, se contaminează, interferându-se, fluidizându-se și mobilizându-se, cu argumente din ce în ce mai multe și mai puternice, imbatabile, spre succesul final, confirmat de știința considerată magistra vitae: unirea, după atâtea jertfe, a tuturor românilor, într-o singură patrie. În romanul Doamna de pe Spion Strasse, o veritabilă magistra vitae este și limba română, care, în momentul de referință impus de subiectul narațiunii – a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele două decenii ale secolului al XX-lea, se apropia tot mai mult de varianta literară pecetluită de către creatorul de geniu al poporului, Mihai Eminescu – incontestabilul stâlp al patriotismului românesc, în care își are ascendent, în integralitatea ei, creația Ninei Ceranu.  
 
O narațiune obiectivă nu-și mai avea vreun rost după modul în care autoarea s-a implicat în realizarea tuturor aspectelor poiesisului. Unul dintre cele mai importante este limbajul. Libertatea lingvistică, pe care și-o arogă, de fapt, ab initio, îi prilejuiește autoarei nenumărate ocazii „de excelare”. Inserțiile lexicale, fonetice și morfologice din sistemul subdialectului bănățean, departe de a produce doar „culoare locală”, pigmentează și aromatizează scriitura, încărcând-o de ingenuitate, de savoare, trădând plăcerea și bucuria rostirii conținuturilor anvizajate într-o limbă română, care, dacă nu va fi existat, există, iată, atât pentru Nina Ceranu, care și-o asumă prin semnătură, cât și pentru cititorii ei, dispuși să se înfrupte din asemenea delicii de natură stilistică și, clar!, retorică. Dincolo de amprentele regionalismelor – lexicale sau doar fonetice – ori ale cuvintelor populare, se aștern: tihna contemplării unor scene memorabile („Toaletele gingașe s-au aranjat ca pentru alunecat pe ghețuș. Pe sucnele scurte, cu libertate pentru sprinteneala piciorului încălțat cu botine potrivite, din materiale lunecoase, ori din catifea, cusătoresele înseilaseră pliseele și volanele în locuri după plăcerea purtătoarei. La fel și la pelerinele din filz ori mătasă, catifea sau velură. Colorile întunecoase erau, ca întotdeauna, de efect... – p. 21-22); umorul injonctiv al rețetelor culinare, cum ar fi cea de preparat melci („Îi lua ceva timp oaspetelui regularea lor, că-i da-n undă, după ce-i spăla bine, de tină, cu apă caldă, și, când erau opăriți, în scotea cu undreaua din coajele lor și-i freca cu sare multă, până lăsau toate balele ce le-aveau, și-i mai limpezea apoi în câteva rânduri de apă călâie”. – p. 30); ironia creării unor pleonasme... persuasive („Se simți prins de miroznele felurite – cu toate că de la o vreme era tare ligav la mâncare –, ieșite din cuina ospătăriei, din care se desprindea mai abitir cel de pește perpelit pe cărbuni”. – p. 78); amuzamentul evitării repetiției printr-un echivalent semantic („... se schimbase și junele Mihai. Parcă mai crescuse. Aceleași haine ca și-n hăl an îl îmbrăcau și-l însoțea același cortel negru pentru ploaie, care ploer părea a-i fi ba armă, ba toiag de sprijin”. – p. 82) etc. Exemplele de acest fel, edificatoare pentru extraordinarul simț al limbii posedat de autoarea unor asemenea pasaje – narative, descriptive, injonctive etc. – se pot înmulți, ca rotocoalele de fum desfășurate pe deasupra unui foc imens, stârnit de arhitema romanului – noncapitularea în lupta națională – și întreținut de fenomenologia existențială a protagonistei-simbol, ce își urmează, fără să pregete, visul de ascensiune, în primul rând pentru binele comunității române din Banat, dar, nu în ultimul rând, pentru sine, fiindcă ea nu-și poate găsi fericirea în afara acesteia.  
 
Atmosfera tensionată, adesea dramatică, dar, neîncetat, ardentă, înfășoară într-un nimb incandescent un crez sublim: cel al datoriei împlinite, cu mijloacele de care dispui, față de neamul în limba căruia te-ai născut cu harul de a scrie.  
 
După o sută de ani de la ultimele evenimente prezentate, realitatea e alta. Cu siguranță, alta pentru un scriitor român. Ca și pentru o scriitoare română. Din Timișoara sau de oriunde. Scriitorii ce-i urmează Emiliei Lungu Puhalo nu pot fi decât „buni români”. Ei sunt chemați să își cunoască înaintașii, pentru a conștientiza imensul salt realizat în timp, dar și prețul, plătit de către deschizătorii de drum, pentru câștigul irevocabil al libertății de a te exprima în spiritul etniei tale. Fie și numai pentru acest mesaj forte, enunțat în forme dintre cele mai agreabile, inconfundabile, suave sau mirobolante, comice sau tragice, prozaice sau lirice, acoperind profunzimi nebănuite sau punând în relief adevăruri de neeludat, romanul Doamna de pe Spion Strasse își supraonorează autoarea, încadrând-o pe redutabila prozatoare și poetă Nina Ceranu în tradiția scriitoarelor timișorene, inaugurată și simbolizată de Emilia Lungu Puhalo.  
 
Referinţă Bibliografică:
Mirela-Ioana Dorcescu, Emilia Lungu Puhalo și Nina Ceranu - scriitoare române de ieri și de azi / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2807, Anul VIII, 07 septembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!