CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Eugen Dorcescu, Iluzia realității și realitatea Iluziei

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
EUGEN DORCESCU  
 
ILUZIA REALITĂȚII ȘI REALITATEA ILUZIEI  
 
Una din cheile posibile (şi privilegiate), la care ar putea recurge o lectură de adâncime a noului volum de poeme, semnat de Eugen D. Popin, este chiar titlul acestuia: Evanescenţe (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2018), dacă scrutăm nu doar sensul curent, ci și etimonul îndepărtat al cuvântului. Evanescență reproduce francezul évanescence, care, la rându-i, își are originea în latinul evanescere „a dispărea”. Un alt ghid ar fi, apoi, motto-ul din Novalis: „Totul mă călăuzește îndărăt în mine însumi”.  
Enunț important, în general, dar și în context, respectivul motto, fiindcă, în lapidaritatea lui, evocă însuși procesul desprinderii de Maya, de Iluzie, și șansa regăsirii naturii intime a subiectului liric. Înțelepții au spus-o de mult: exteriorizarea conștiinței reprezintă unica sursă a fenomenelor. Și, invers, interiorizarea ei conduce eul spre esență, spre Lumina eternă, spre Vacuitate. Această pulsație, acest balans continuu, este chiar viața ființei conștiente, existența problematică, dilematică, a Persoanei. Marii gânditori au aprofundat misterul, iar poeții l-au intuit și continuă să-l intuiască.  
Între poeții atrași de introspecție și de căutarea ființei se numără și Eugen D. Popin, așa cum probează, îndeosebi, recenta sa carte. Înscenarea însăși a discursului este evocatoare. Eul se află (sau se închipuie) la o limită, abia conturată, lângă un curs de apă (râul, pârâul timpului), în preajma unei punți ce leagă două maluri – unul tot mai vag, în trecut; altul, încă nedeslușit, în viitor. Alegoria este, și ea, evanescentă, dată fiind intensitate melancoliei:  
„așezat  
pe mal  
încropesc  
ceva  
estompat  
fără vlagă  
pătimesc  
răbdător  
într-un târziu  
mă apropii  
îngemănându-mă  
insidios  
cu sfioșenia pruncului  
îngenuncheat  
dinainte-ţi  
și a neputinţei  
te zăresc  
dincolo de cunoaștere  
de ispită  
de lutul  
tot mai misterios  
nedeslușite  
șoapte  
asediază  
tandru  
memoria  
tulburând  
spovedania  
nerostită  
răsfrântă  
între tăcere  
și cer”  
Contactul cu lumea se diminuează, pe măsură ce aceasta își asumă, tot mai decis, evanescența (dispariția), în favoarea unei tot mai strânse amiciții cu verbul, în ambianța și sub strania veghe ale unei tăceri tot mai compacte („tăcerea/ vecinătatea/ în care/ suntem”):  
„mă  
destăinui  
cuvintelor  
 
deasupra  
genunea  
cerului  
transparenţă  
înălţare”  
Formele de organizare a ceea ce numim realitate – timpul și spațiul – se fragilizează, întrucât conștiința definită (cea individuală), sesizându-și apartenența la conștiința nedefinită (supraindividuală), începe a se elibera de tirania lor iluzorie:  
 
„pe malul râului  
clepsidra  
goală  
 
tainicul înnoptării  
peștera pustnicului  
pustie”  
Mai mult : poetul, ca la o trezire din vis, ca într-o presimțire, ca într-o iluminare („luciditate”), tulbure încă, încearcă beatitudinea, dureroasă, deocamdată, a non-eului, a renunțării la iluzoria identitate imuabilă:  
 
„luciditatea  
zădărnicia  
absurdul  
 
ca de obicei  
uit  
că exist”  
Din vecinătatea acelei punți fatidice, pe care omul se află, clipă de clipă, indiferent de vârstă, fie că își conștientizează sau nu condiția („împătimit/pârâul/ascultă/respiraţia/celor doi/adolescenţi/opriţi/pe puntea/dintre maluri”), cosmosul și oicumena, lipsite, măcar parțial, de sprijinul Iluziei, încep a-și revela vacuitatea. Par a nu mai avea o identitate intrinsecă, indubitabilă, își pierd înfățișarea autonomă și compactă, „se fărâmițează”, în funcție de acea pulsație înăuntru – în afară a conștiinței:  
 
„gânduri  
ne stau dinainte  
fărâme  
din ceea ce  
ne-a fost  
cândva  
dăruit”  
Nu e vorba doar de legea entropiei universale, ci de o cosmomahie sui-generis, încă timidă, declanșată și operată lăuntric, întrucât numai și numai conștiința/ Conștiința există cu adevărat. Fenomenele sunt acte de conștiință, după cum omul însuși este o conștiință devenită vizibilă.  
Ca urmare, împlinindu-și rolul așa-zicând demiurgic, conștiința definită a poetului încredințează cuvintelor fragmente ale unei ambianțe naturale (sau sociale), plastice în sine și fără consecințe în plan istoric, semne de reținut, însă, în planul destructurării aparenței și în acela al reflecției lirice de profunzime:  
„albul  
florii  
de măr  
la umbra  
streșinii ruginite  
stropi  
de ploaie  
umplu  
tăcerea” ;  
sau :  
„ariciul  
învăluit  
în  
ambiguitatea  
înserării  
poteca  
pustietatea” ;  
în fine :  
„lângă  
pendula  
prăfuită  
fereastra  
întredeschisă  
întunecată  
alături  
câteva raze firave”  
Explorarea unui asemenea teritoriu mental și afectiv nu poate fi lipsită de angoasă:  
„nu îndrăznești  
să treci  
nici măcar  
cu gândul  
dincolo  
de mal  
lăuntrul  
ţi-e  
tulbure  
rănit  
de-atâta  
risipire  
de negăsire  
răvășit  
acum  
se cuvine  
să lași  
pe cel din tine  
să te poarte  
să te mărturisească  
să lăcrimeze”  
Acum, „cel din tine” pare a înțelege, în sfârșit, că e una cu „tine” și cu lumea ; acum, i se deslușește, tot mai convingător, tot mai asigurător, celui care contemplă (și se contemplă), că dinamica neobosită a conștiinței avea (și are) un țel și un sens – Calea :  
„căutarea  
e întoarcere  
la cuvântul  
nerostit  
răspântia  
malul  
pârăul  
de foc  
strălucoarea  
mai apoi puntea  
și-ntr-un sfârșit  
calea”  
Îl cunosc, de câteva decenii, pe Eugen D. Popin. Și îi cunosc poezia. Eu nu dau sfaturi nimănui. Cine sunt eu să dau sfaturi? Dar o sugestie îmi pot îngădui: Iubite prietene, urmează (și urmează-ți) Calea. La capătul ei, îți poți găsi și chipul, și asemănarea.  
 
Timișoara, 29 iunie 2018.  
Referinţă Bibliografică:
Eugen Dorcescu, Iluzia realității și realitatea Iluziei / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2737, Anul VIII, 29 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!