CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Constantin Stancu, Sub un tavan de fulgere*
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Constantin Stancu  
  
 
  
Sub un tavan de fulgere*  
  
 
  
Poemele reunite în antologia Sub cerul Genezei au forţa şi măreţia unor psalmi, strecuraţi de Poet în volumele publicate înainte de 1989, distribuiţi apoi, în număr mai mare, în poziţii-cheie, în volumele apărute după Revoluţie, în epoca în care Eugen Dorcescu şi-a scris cărţile «Paradisului său lăuntric».  
  
Aceste poezii se pun reciproc în relief şi oglindesc, laolaltă, un parcurs de excepţie, acoperind patru decenii de viaţă şi de creaţie, în spiritul valorilor creştine” (Mirela-Ioana Borchin, Notă asupra ediției, p. 8).  
  
 
  
Intitulată profund și exact, Sub cerul Genezei, antologia reunește, poate, cele mai bune poeme selectate din opera poetului, o radiografie în mișcare a lumii în care s-a zbătut, a suferit, s-a bucurat și a înviat autorul.  
  
Versurile s-au decantat, curg cu rigoare și respect spre cititor, inspirația poetică se descoperă ca una care depășește starea celui care scrie sub presiunea destinului său. Avem în față o revelație personală, literară, bazată pe revelația generală, dată omului în Scriptură.  
  
Eugen Dorcescu ne invită în primele zile ale creației, într-un Rai neatins de lume și păcat, sub cerul de început, unic, picurat din Mâinile Divine. O priveliște neobișnuită, peisajul este unul spiritual, poetul vede și el cu ochi spirituali o lume dinamică, în expansiune spre un alt pământ și un alt cer.  
  
Omul s-a înstrăinat, însă, de Raiul dintâi, pământul a fost afectat de păcat, de moarte, pământul a devenit, brusc, o colivie, a devenit prea îngust. Omul este obligat să simtă pe piele proprie căderea…  
  
 
  
În neîncăpătoarea colivie  
  
A lumii, învrăjbiţi, ne-nghesuim.  
  
Căci nu suntém ce-ar trebui să fim  
  
Şi lumea nu-i ce-ar trebui să fie.  
  
 
  
Modelu-nfăţişat de Marea Carte  
  
Ne e tot mai abstract şi mai străin.  
  
Fiinţe purtătoare de venin,  
  
Murim încet şi reproducem moarte.  
  
(În neîncăpătoarea colivie..., p. 19)  
  
 
  
Antologia este mai mult decât poezia ființei, este cartea unei relații speciale, omul având, la început, un destin unic, dar, pierzând gravitația Edenului, a rămas sub puterea lui Dumnezeu, gol și descoperit, sub haloul morții fizice. Această relație se materializează literar prin relativitate: este/ nu este; poate/ nu poate; se arată/ nu se arată etc. Relativitatea se pliază peste ființa omului, certitudinea este la Creator.  
  
 
  
Yah Elohim le rânduieşte toate,  
  
El ştie până când şi până unde.  
  
Degeaba-ntrebi: răspunde, nu răspunde.  
  
Degeaba speri: ţi-arată, nu ţi-arată…  
  
O, Domnul meu, de s-ar sfârşi odată!  
  
(O, Domnul meu!…, p. 21)  
  
 
  
Modest și împăcat cu sine, poetul acceptă starea de fapt, cu un realism consolidat prin suferință. Revelația particulară modelează mintea omului. Creația se arcuiește în natură, în vis, în moarte, în dragoste, în ritualul din biserică, în oamenii care sunt îndreptați spre alți oameni, prin ploaia grea și densă care trimite la potop. Natura oglindește prezența divină, Eugen Dorcescu descrie cu atenție miracolul din aceasta, prin frumusețe, prin puritate, prin claritate…  
  
Dumnezeu se revelează în univers, motivele biblice sunt asimilate în poezie, lumina are ceva tainic, ascunde mesajul fundamental pentru om, miracolul. Paradoxul se deschide în miracol, poetul nu redă valorile teologice fundamentale, pleacă de la ele, iată, le forjează în noi forme, fără a pierde esența.  
  
 
  
Se întoarce  
  
la acel întuneric profund,  
  
absolut,  
  
la acel întuneric perfect,  
  
care-i însăşi lumina.  
  
(Aici punem punct…, p. 24)  
  
 
  
Omul și-a ars destinul, s-a prefăcut în om de cenușă, o luptă teribilă se dă între spirit și carne/ trup, o bătălie a universului.  
  
 
  
În sufletu-mi nocturn şi luminos,  
  
Eu însumi stau în stratul său de jos,  
  
Pe când tot eu aş vrea să fiu, dar nu-s,  
  
În străvezimea lumilor de sus.  
  
 
  
Nu-s nici la mijloc. Nu sunt nicăieri.  
  
Sunt un şirag de zboruri şi căderi,  
  
O dâră sângerie în abis,  
  
Scris şi nescris pe-al Duhului zapis.  
  
Amestec sunt de bine şi de rău,  
  
Desprins şi nedesprins de chipul Tău.  
  
(În sufletu-mi nocturn şi luminos…,p. 39)  
  
 
  
Stihiile care ating pământul și omul de pământ sunt un semn al puterii lui Dumnezeu, acesta intervine în istorie cu hotărâre și decisiv. Intervenția este una necesară, ea atrage ulterior binecuvântarea, răul este înfrânt de binele absolut. Puterea se exprimă prin Degetul lui Dumnezeu, realitate cruntă, o frântură din tavanul Capelei Divine, pictată sub inspirație de Michelangelo…  
  
 
  
Aici e spărtura prin care  
  
Providenţa inundă istoria,  
  
aici, unde sângele pătează pavaje şi  
  
ziduri, înroşeşte memoria.  
  
Aici, unde sufletul contemplă  
  
cu spaimă tavanul de fulgere,  
  
ca pe-o dorită, teribilă, mântuitoare  
  
mirungere.  
  
(Degetul lui Dumnezeu…, p 32)  
  
 
  
Eugen Dorcescu preferă să folosească Numele lui Dumnezeu în poeme așa cum apare el în textul sacru inițial, în limba ebraică veche, semn că traducerea este și ea o neputință umană. Pentru inițiați, cei care studiază atent mesajul divin, fără a interveni la baza lui, numele au o importanță capitală, este numele absolut care nu poate fi blamat.  
  
 
  
Bezna-i însăşi lumina  
  
întoarsă spre sine,  
  
concentrată-n tăria strălucirii  
  
depline.  
  
(Hallelu Yah, p.48)  
  
 
  
Pentru că omul a fost creat după chipul și asemănarea Creatorului, atât îi rămâne, o dimensiune spirituală, trupul este pământ, trecător și neputincios. Acestea două, însă, țin specia umană la nivelul de sus, amprenta divină se poate percepe, dovedind existența lui Dumnezeu în eternitate. Două paralele care se întâlnesc doar în Dumnezeu…  
  
 
  
Acestea două-s tot ce omul are  
  
în timpul şi în spaţiul infinit.  
  
Atâta numai: chip şi-asemănare.  
  
(Chipul, p. 53)  
  
 
  
Eternitatea este definită exact, Dumnezeu este Lumină și aceasta devine substanță a eternității, expresia este preluată din crezul creștin. În modul acesta, poetul, prin puține cuvinte, acoperă ani de căutări filozofice și teologice. Prezența divină este și un abis de lumină…  
  
 
  
Lumina –  
  
substanţă  
  
a eternităţii.  
  
(Sub cerul Genezei, p. 66)  
  
 
  
Eugen Dorcescu abordează tema morții din perspectiva eternității, moartea tatălui, moartea mamei, moartea femeii iubite, bolnavul care suferă, atins de gheara rece a morții, nimic nu este refuzat. În fiecare țipăt declanșat de durere este un cui…unul căzut de la cruce…Absența se dovedește a fi prezență de primă mărime, una teribilă, greu de evitat. Dumnezeu aplică pedeapsa, el iartă, se face un salt…Există o destinație: Ierusalimul ceresc…Bătrânul simte că sufletul său este prins în trup, împotmolit în carne, un suflet aflat în exil…  
  
 
  
Ne-existând, nu poate să se-ascundă.  
  
Ne-existând, nu-şi neagă evidenţa.  
  
Egale-i sunt teroarea şi clemenţa…  
  
 
  
Absenţa e-o prezenţă mult mai cruntă,  
  
Mai greu de îndurat decât prezenţa.  
  
(Absența, p. 87)  
  
 
  
Antologia este mult mai complexă, în notele de început Mirela-Ioana Borchin, redactor de carte, bună cunoscătoare a poeziei lui Dorcescu, explică o parte din valoarea acesteia. Antologia pune în lumină și temele principale ale operei: avatarul, relația cu marile religii, libertatea omului și libertatea poetului, arhi-amintirea, problema degradării umane și rezistența spiritului în fața căderii abrupte, frumusețea naturii în contrast cu ruina societății, cavalerul, arheul etc. Limbajul poeziei de față este unul aparte, bazat pe rigoarea prezentării revelației personale, pe simplitate și profunzime. Cuvintele originare, care au fixat lumea în cadrul istoriei, sunt păstrate intacte, ca respect suprem pentru actul creației. Este și o dovadă a faptului că revelația este rigoare în stare pură. Orizontul spiritual al poeziei vine din atingerile cu textele Bibliei, din mesajul altor texte sacre, din cărțile fundamentale ale umanității. Biblia, pentru Eugen Dorcescu și pentru cei care înțeleg, nu este o carte religioasă, este una a adevărului, una a vieții și morții, a efemerului și a eternității. Toate în echilibru ținute de Iisus, ca punct fix în univers. Poetul are respect pentru ritualul religios, pentru tainele din biserică, însă el rămâne credincios relației sale cu Dumnezeu, așa cum am arătat mai sus.  
  
Despre opera poetului au scris mulți prieteni, istorici literari, critici, pasionați de literatură, iubitori de frumos, atenți la sensul valorilor în vremurile din urmă. Toți au subliniat părțile tari ale creației sale, omul superficial nu va putea înțelege sensul istoriei.  
  
Atenționarea poetului este una teribilă și liberatorie: „Ne revedem după Apocalipsă”. De remarcat punctul de la final, și nu semnul exclamării…  
  
Lupta poetului cu sinele, cu destinul dur și cu suferințele pe care le-a îndurat, convertite în poeme, sunt fixate în poezia penultimă, Ioanitul, cavalerul ce se întoarce acasă, sub cerul originar. Poetul, ajuns pe prag, simte prezența divină prin realitatea curentă, continuă. Durerea și suferința sunt anulate de întoarcerea acasă. Contrariile se ating și nasc bucuria…  
  
 
  
Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,  
  
Frumos și pur, la fel ca la-nceput.  
  
Nici urmă n-a rămas din lănci și scut.  
  
Din strigătul de luptă – o grimasă...  
  
(Ioanitul, p.109)  
  
 
  
 
  
_____________  
  
*Eugen Dorcescu, Sub cerul Genezei, poeme, 115 pagini, Selecție și notă asupra ediției Mirela-Ioana Borchin, Timișoara, Editura Mirton, 2017.  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Decembrie, 2017  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Constantin Stancu, Sub un tavan de fulgere* / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2560, Anul VIII, 03 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!