CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, Finalul unui traseu aniversar: Eugen Dorcescu 75 - Scurtă cronică sentimentală -
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu  
  
Finalul unui traseu aniversar: Eugen Dorcescu – 75  
  
– Scurtă cronică sentimentală –  
  
Iată că am dus la bun sfârşit şi... Anul Eugen Dorcescu (17/ 18 martie - 27 octombrie 2017)! Au avut grijă ca finalul să încoroneze opera aniversară studenţii mei dragi – Cristina Temu, Ani Cîra şi Cătălin Ciobanu. Şi Lector dr. Nadia Obrocea, mâna mea dreaptă. Colaboratoarea cea mai discretă şi mai eficientă. Ei au pregătit, sub veghea mea, fagurii pentru mierea cuvântului, şlefuind fiecare alveolă, ca să se aşeze bine gândurile ce urmau să se exprime despre protagonist sau, mai ales, de către el.  
  
În Amfiteatrul G.I. Tohăneanu, cel mai personalizat amfiteatru al Universităţii de Vest, Magistrul Tohăneanu ne-a pontificat, vineri seara, o nouă mare întâlnire cu Poezia. Câtă Poezie n-a rostit Domnia Sa, pe vremuri, între aceşti pereţi! Versuri din Eneida, Eminescu, Blaga, Arghezi, Voiculescu se revărsau în noi – şi în atâţia alţi împătimiţi de literatură – ca lumina în brazda proaspăt întoarsă...  
  
Am adus aici, de multe ori, şi Poezia lui Eugen Dorcescu, fostul său discipol, căruia Magistrul i-a coordonat teza de doctorat despre metaforă şi pe care l-a aşezat, „fără să pregete”, alături de Al. Philippide şi I. Pillat, poeţi români în faţa cărora G. I. Tohăneanu „îşi scotea pălăria”, precum Maestrul său Tudor Vianu, atunci când treceau împreună prin dreptul casei lui Macedonski din Bucureşti... Invitat la cuvânt, Profesorul Univ. Dr. Vasile Dumitru Ţâra îşi amintea că a intrat, în urmă cu 54 de ani, în acelaşi Amfiteatru, ca proaspăt preparator, venit de la Iaşi, şi l-a găsit aici pe Magistru „trimiţând dulci săgeţi spre inimile studenţilor”. N-am putut să nu-mi imaginez că Eugen Dorcescu se afla printre studenţii din A12, săgetaţi în inimă, pe atunci, de cuvintele Magistrului.  
  
Când Cătălin a prezentat un aranjament foto, pornind de la fotografia de tinereţe a Poetului Eugen Dorcescu, s-a auzit un „Uuuuuuuuuuu...” din sală, un icnet admirativ, pe care studentele nu şi l-au putut reprima şi l-au articulat la unison. În aceeaşi clipă, Profesorul Ţâra s-a întors spre studenţi şi a subliniat, ridicând mult deasupra capului un braţ îndreptat spre Eugen Dorcescu: „Exact aşa arăta când lucra la Universitate!”  
  
Poetul a plecat din Universitate, unde diriguise colectivul de cercetători, în 1984, anul în care am intrat eu. Pe aceeaşi uşă, pe aceleaşi trepte. Ne-am regăsit după mai bine de 30 de ani şi am reînnodat o existenţă academică. În 1984, Poetul se angajase la Editura Facla, al cărei director a devenit în 1990, în ceea ce numeam noi „Timişoara liberă”. Ei bine, revenea, de astă dată, adică în după-amiaza zilei de 27 octombrie 2017, în UVT, într-un fel de tradiţie a întâlnirilor cu studenţii, la un moment aniversar, căruia i s-a dat anvergura cuvenită, căci nimeni nu poate contesta faptul că Eugen Dorcescu este un important Poet român, „original şi maaare” (sic!) (după aprecierea Prof. Univ. Dr. Iosif Cheie-Pantea), şi aducea cu sine toate cărţile la care am lucrat împreună în acest an: o antologie, un volum omagial, un nou volum de versuri... şi o carte scrisă de mine despre poezia lui.  
  
Doamna Prof. Univ. Dr. Ileana Oancea, din aceeaşi generaţie de dascăli – ai lui şi ai mei –, a remarcat că noi doi „ne-am făcut din viaţă o operă”. Foarte frumos spus! E firesc pentru doi scriitori să-şi privească existența ca pe un text, căruia să-i confere valoare – şi în formă, şi în conţinut.  
  
S-a ridicat apoi Poetul. Şi-a început discursul cu o mărturisire: Elegiile de la Carani sunt rodul unui extaz – confesiv, contemplativ–peisagistic, dar și reflexiv, spiritual, sau erotic – stare la care a ajuns după ce şi-a trăit până la capăt durerea şi a descoperit fericirea, pe care a trăit-o, iar, până la capăt... A citit Triada:  
  
 
  
În orice loc şi clipă, eram trei:  
  
Eu, El Shaddai şi amintirea Ei.  
  
Triadă metafizică. Cel Sfânt  
  
Ţinându-ne-ntre Ceruri şi Pământ.  
  
 
  
Pe tine, cine oare te-a trimis?  
  
Ea? El Shaddai? Sau propriu-mi abis?  
  
Căci, dincolo de-a lacrimii perdea,  
  
O-mbrăţişai. Şi Ea te-mbrăţişa.  
  
 
  
Ce tragice priviri! Ce vaier crunt!  
  
Eu, cel de dinainte, nu mai sunt.  
  
În sufletu-mi de-azur, veghează trei:  
  
Tu, El Shaddai şi amintirea Ei.  
  
 
  
Aplauze în ropote, ritmate. Ecoul unor emoţii de început de lume. În loc să înceteze, aplauzele se intensificau, pe măsură ce publicul îşi amintea crâmpeie din text. Precum atunci când, prezentând filmul evenimentelor acestui „An Eugen Dorcescu”, Cătălin s-a oprit la fotografia de la cununia noastră civilă, a luat poziţie de drepţi, s-a înclinat şi a spus tare: Felicitări! Casă de piatră! (Cine l-o fi învăţat? Niciun actor n-ar fi rostit mai convingător aceste urări... Parcă i-au ţâşnit din inimă. Din cele o mie de inimi pe care le are tânărul acesta: una pentru Ani, una pentru Cristina, una, categoric, şi pentru noi! Etc. etc...). Sala a izbucnit în aplauze. Tot mai puternice...  
  
Şi pe mine m-a impresionat acest poem. Şi pe Arla, nora mea, care declara că i-a intrat în sânge, literă după literă. De altfel, eu am preluat din Triada două versuri, ca moto pentru Celesta, romanul la care lucrez: „Căci, dincolo de-a lacrimii perdea,/ O-mbrăţişai. Şi Ea te-mbrăţişa”. („Tu asta ai acum de făcut – mi-a spus Eugen după lansare – să scrii Celesta”!). Moment dens, așadar.  
  
Prozatorul și jurnalistul Dumitru Oprişor spunea, odată, că povestea noastră este frumoasă îndeosebi prin realizările ei. Despre cele din 2017, au vorbit Ani şi Cristina. Au citit, alternativ, poezii, Cristina şi Cătălin. Impecabil. Cristina a cucerit sala. Cu calitatea, cu frumuseţea, cu inteligenţa şi feminitatea-i fără cusur. Într-un vârtej de emoţii. Cu ochii pe ceas, am pus pe talerele unei balanţe, de o parte, studenţii mei, pe care îi înfățișam invitaţilor, de cealaltă, invitaţii, pe care îi prezentam studenţilor. Aceasta era lumea mea. Şi în centrul ei: Eugen Dorcescu. Cel cu care formez, prin voia Providenţei, un cuplu foarte interesant. La Uzdin, Adrian Dinu Rachieru spunea că, de la Creangă-Eminescu, n-a mai întâlnit în literatura română colaboratori aidoma perechii Borchin-Dorcescu. Lui Nicolae Dabija i-a plăcut această comparaţie şi a promis că va fi foarte atent la următorii noştri paşi. Domnul Prof. Univ. Dr. Livius Petru Bercea, ale cărui lucrări le studiam, în urmă cu patru decenii, pentru a învăţa gramatică şi hermeneutică, a afirmat, în A12, că „m-am mutat cu arme şi bagaje în literatură”, fără să uit învăţăturile lingvisticii. Auzind că „se vede” ce fac, nu am putut să nu o evoc pe regretata Doamnă Doina Comloşan, profesoara noastră, cu care am scris trei volume dintr-un dicţionar de comunicare lingvistică şi literară. Domnia Sa avea convingerea că textul literar este o construcţie lingvistică cu valoare estetică. Ştiinţa textului nu poate ocoli cunoaşterea gramaticii, deci „literatul care nu are un lingvist alături,... să-şi cumpere!”, am concluzionat, în acordul tuturor filologilor, pe care, direct sau indirect, i-a învăţat Magistrul Tohăneanu, şi limbă, şi literatură. Aşa cum ne-a reamintit, dintru început, Conf. Univ. Dr. Valy Ceia, prodecan al Facultăţii de Litere.  
  
Pe acest fond armonios, al consensului şi al bucuriei sărbătorii, la care au participat, după un drum greu, şi prietenii noştri din Ţara Almăjului – scriitorii Iosif Băcilă, Mariana Pâşlea şi Lucia Ţunea –, Eugen Dorcescu a încheiat seara cu... punctul culminant, citind un „poem – testament”, după propria-i mărturisire. Cum a auzit cuvântul „testament”, conştient de greutatea pe care i-o atribuie Poetul, eminentul artist al imaginii Victor Popa a reactivat camera, pentru a imortaliza un moment rarisim, de istorie literară. Poetul a recitat calm, grav, din volumul Sub cerul Genezei, poemul intitulat El hombre de cenizas (Omul de cenuşă), dedicat mie, da, mie chiar, rostind, apăsat, noul meu nume: Mirelei-Ioana Borchin-Dorcescu. Prietenii săi (Eugen Dorcescu are mulți și minunați prieteni) îl urmăreau din cale-afară de tulburaţi...  
  
 
  
Îţi cer un lucru simplu: Când va fi  
  
(E şi uman, e şi divin să fie),  
  
Să-mi schimbi uscatul trup într-o făclie  
  
Şi-ntr-un căuş de pulberi cenuşii.  
  
 
  
Să faci, încet, cu urna câţiva paşi  
  
Pe malul unei ape (Ştii tu care!),  
  
Al unei ape repezi, sclipitoare,  
  
Şi-n unda-i verde pulberea s-o laşi.  
  
 
  
Astfél, va dispărea, pe veci, caduca  
  
Făptură care-am fost şi nu mai sunt:  
  
În volbura amnezicului prund,  
  
Sub umbra Catedralei Sfântul Luca.  
  
 
  
Apoi, să uiţi, desăvârşit, aceste  
  
Mici gesturi despre care ţi-am fost scris.  
  
Căci totu-i mai nimic decât un vis  
  
Şi mult mai trecător ca o poveste.  
  
 
  
Îndrăznesc să afirm că povestea Anului Eugen Dorcescu a fost distinsă, elegantă, binevoitoare, frumoasă... Memorabilă chiar... Evenimentul final s-a anunțat în multe locuri, dar cu cel mai amplu ecou, se pare, în „Ziua de Vest”, 20.X.2017, sub semnătura domnului Gheorghe Miron (peste 700 de vizualizări, 9 comentarii, dintre care două din Spania: scriitorii M. Cinta Montagut și Coriolano González Montañez)*.  
  
După care, s-a tras Cortina.  
______  
*http://www.ziuadevest.ro/lansare-omagiala-celui-mai-mare-poet-banatean-eugen-dorcescu-la-universitatea-de-vest-timisoara/  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, Finalul unui traseu aniversar: Eugen Dorcescu 75 - Scurtă cronică sentimentală - / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2495, Anul VII, 30 octombrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!