CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Mirela-Ioana Borchin, Poemele becartiene
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Mirela-Ioana Borchin  
  
 
  
Poemele becartiene  
  
 
  
Renaşte-mă/ un nou poem este un volum original, care îşi incită lectorii, începând cu primul element constitutiv: titlul. Structura sintactică avansată de autoare nu se regăseşte în sistemul limbii române şi nici nu poate fi generată conform normelor semantico-sintactice în vigoare. Deviaţia irită şi provoacă. Vibraţia hortativului “renaşte-mă” ţâşneşte dintr-o puternică dorinţă de afirmare a personalităţii artistice. Autoarea cere, nu se ştie cui – mamei, lui Dumnezeu, Daimonului? –, o a doua şansă de a fi. Dar nu pentru a se imagina cu toată viaţa înainte, ci spre a se ivi într-o altă lume: cea a creaţiei. Şi, pentru a spori paradoxul formulei poetice, eul liric îşi doreşte să reapară nu în carnaţie umană, ci într-un produs literar: „un nou poem”. Titlul şi subtitlul, mizând imposibilul, reprezintă o intrare în forţă într-o poezie egocentrică, focalizată pe miracolul existenţei unui eu poetic cu inepuizabile resurse de supravieţuire, ce se revarsă liber şi nestăvilit, când spre sine, când spre un „tu” ori „el”, ale căror referinţe sunt graţios ocultate, invitând la generalizarea experienţelor vitale. Şuvoaie de cuvinte prelungesc trăirea, detaliază trecerea eului printr-un univers sensibil nemărginit, seducător, personalizat. Din abundenţa mărcilor eului liric se constituie structura de rezistenţă a acestui univers de remarcabilă coerenţă imaginativă, la care poeta se raportează cu afectivitate cvasimaternă, fie pentru că îl percepe ca fiind al ei, fie pentru că ea însăşi îl creează. Chiar şi în sporadicele şi foarte izbutitele secvenţe descriptive sau narative, autenticitatea este accesată prin filtrul subiectivităţii degajate din ipostazierea unui narator-personaj, a cărui prezenţă la locul faptei evocate declaşează un adevărat tsunami emoţional:  
  
„30 aprilie, ora 23:00  
  
Hălăuceşti (noaptea de Paşte la ortodocşi)  
  
A fost o zi însorită, dar spre seară s-a lăsat rece.  
  
Am fost nevoită  
  
să fac focul în sobă. Priveam lemnele trosnind şi gândul  
  
mi-a fugit  
  
către mama.  
  
Doamne!  
  
Câţi ani, amar de ani, se trezea cu noaptea în cap să  
  
aprindă focul, astfel  
  
ca atunci când deschideam ochii şi noi, copiii, să fie cald în  
  
casă. Şi parcă mai dureros  
  
arde, acum, focul, şi flacăra, parcă, o jeleşte...  
  
Mamăăăăăăăăăăă!  
  
O strig în gând, aşteptând, ca printr-o minune, să deschidă  
  
uşa. Ah!  
  
De câte ori a intrat şi a ieşit pe acea uşă...  
  
De câte ori???” (E seară)  
  
Propria naştere, naşterea unui fiu, moartea mamei, accidentele de tot felul sunt cumpeni ale fiinţei, ce înaintează în viaţă, ca şi în poezie, întru conştientizarea limitelor sale, a imperfecţiunii firii, ca şi a limbajului, salutar uneori, dar, în esenţă, vag şi neconvingător în raport cu plinătatea trăirii:  
  
„Cum să redau înfiorarea  
  
Acestor praguri ce mi-au fost cădere  
  
Şi-nălţare?” (Tenace umbre)  
  
Filosofia existenţială este experimentată şi interpretată dintr-o perspectivă feminină superioară. Toate slăbiciunile femeii sunt învinse în poezia Valentinei Becart prin forţa imaginaţiei şi prin libertatea creatoare, care prefac realul în metareal şi semnul în simbol, spulberând determinările spaţio-temporale ale existenţei:  
  
„Prin defilee rătăcesc anii mei tineri  
  
şi-n palma mea a rămas  
  
un semn,  
  
ca o răstignire, mereu amânată”. (Când tăcerile...)  
  
Consolidarea puterii feminine în orizontul creaţiei se produce pe fondul unei pierderi dramatice, resimţite ca o amputare a eului. Dispariţia enigmaticului iubit, invocat cu ardoare, instaurează o lume privată de dragoste. Nobilul sentiment, în aşteptarea căruia se află vocea lirică, este sursa unor configurări de intensă vibraţie:  
  
„Eu sunt aici, mereu o  
  
aşteptare,  
  
în târgul ce suspină  
  
sub paşi străini  
  
şi trenuri, mereu  
  
întârziate...  
  
coboară cineva?” ( vrea să-ţi scriu, iubite...),  
  
în care sinele îndoliat, adâncit într-o singurătate neprielnică, nutreşte dorul alterităţii:  
  
„Cu privirea aceasta,  
  
întoarsă mereu spre întunericul  
  
din mine,  
  
vă caut pe voi, - hoinari ai nimănui –,  
  
în dimineţile divine şi pline de slavă” (Nebunii solare),  
  
şi, în disperarea sa, nu întrezăreşte verticala salvării, punând sub semnul eventualului însuşi sprijinul divin:  
  
„şi ai impresia că suspină însuşi  
  
Dumnezeu  
  
încrucişându-şi braţele a lehamite  
  
universală. (Singurătăţi delirante)  
  
Problematizarea de fond, vigoarea râvnei, căutarea împlinirii artistice sunt cele ale unui poet autentic, conştient de specificitatea „poemelor sale becartiene”. Amprenta lirică derivă, în mod cert, dintr-o figură de stil utilizată emfatic, la sfârşit de poem – o repetiţie tip semnătură, ca un ecou nostalgic sau ca o îngroşare estetică a conturului final:  
  
„Nu vreau mai mult  
  
pe-acest pământ  
  
stingher;  
  
un singur joc cu focul...  
  
e tot ce îţi mai cer,  
  
e tot ce îţi mai cer...” (Să-mi dai un timp – poeme becartiene/ 20 nov. 2016);  
  
 
  
„Ce adevăr să mai cauţi  
  
în mărturia unui timp,  
  
ce-a îmblânzit  
  
orice gând,  
  
în adierea mătăsoasă  
  
a vântului de seară,  
  
a vântului de seară...” (Să nu-ţi pleci fruntea)  
  
Prin asemenea repetiţii distinctive, ca prin nişte liane subtile, se leagă poemele becartiene unul de celălalt. Cu naturaleţe. Cu fineţe. Cu ingeniozitate. Cu stil.  
  
 
  
Timișoara, 14 august 2017  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Mirela-Ioana Borchin, Poemele becartiene / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2418, Anul VII, 14 august 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!