CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Eugen Dorcescu, Jocul de-a lumea
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
 
EUGEN DORCESCU  
  
 
JOCUL DE-A LUMEA  
  
Poezia doamnei Manolita Dragomir-Filimonescu, aşa cum ni se înfăţişează ea în recentul său volum:  
À la croisée des poèmes. A vers büvöletében, Ediţie bilingvă, franceză – maghiară, Traducerea: Böszörményi Zoltán, Prefaţă: Michel Bénard,  
evocă procesul, pe cât de complicat şi de complex, pe atât de simplu, în esenţialitatea lui, al entropiei universale; în termeni metafizici: transcrie trezirea din iluzie, revenirea la sinele abisal, abandonarea, volens-nolens, a Mayei, regăsirea uimirii, a bucuriei genuine, dar şi a celebrului mysterium tremendum, stări de spirit bazale, ce vor fi inundat fiinţa omului de pământ (ha’adham) cândva, la începuturi.  
  
Omul de „pulbere şi cenuşă” (cf. Facerea 18, 27), împovărat de „bagajul” propriei vieţi, se vede, dintr-odată, singur, în infinit, lângă „zidul” cerului, abandonat de semeni şi de lucruri, încercând să înţeleagă „urme” şi „umbre”, inclusiv „umbra umbrei sale”:  
  
Bagages à porter dans la nuit  
  
loin des yeux qui regardent, qui désabillent  
  
l’âme de son temps déjà gaspillé.  
  
Bagages dans ses mains porteuses de grands écrans  
  
sur lesquels une image revient trempée de sons;  
  
instants dévoilés, troubles, enfoncés dans le sable  
  
traces de mouettes blanches. C’est l’heure où  
  
les mains tombent toutes seules; pas de voix,  
  
pas de bruit. Bagages en bas de mur. Qui porte et qui  
  
laisse tomber son amertume autour de soi.  
  
C’est l’ombre de son ombre érigée sous les draps de la nuit.  
  
La vie pourtant, ce bagage oublié dans une gare  
  
qui n’existait même pas.  
  
 
Avem a face, desigur, cu un comportament liric, poetic, artistic, nu filosofic, constatarea impermanenţei şi, în final, a irealităţii celor ce par a fi (nu a celor ce sunt, fiindcă acestea chiar sunt!) le realizează (acesta e cuvântul: le realizează!) intuiţia, contemplaţia, inteligenţa emoţională (talentul), nu gândirea speculativă, reflecţia abstractă, teoretică:  
  
…Quoi de neuf au bord de ton âme passagère, le soir allume  
  
des milliers de flammes aux yeux des passants.  
  
Solitude et espoirs.  
……  
Quoi de neuf aux carrefours de vos rêves grands ouverts,  
  
sur le toit de chez moi  
  
les oiseaux ne s’animent plus d’un chanson. Elles se perdent  
  
dans le noir les blessures de ton âme.  
  
D’où viennent ses réponses  
  
suspendues dans le vent.  
  
Sub ochii, vag nedumeriţi, vag melancolici, ai trupului, dar şi ai sufletului („cette tristesse sans espoir”), obiectele şi fenomenele dispar, în genere, lent, uneori vertiginos, de-realizare ce se însoţeşte, pe alocuri, în primele momente, de angoasă, de disperare, dar care aduce, deopotrivă, în faţa eului, suportul şi temeinicia Conştiinţei, adică aspaţialitatea şi atemporalitatea desăvârşite, adică acea pură potenţialitate, unde moartea nu se distinge de viaţă, şi nici viaţa de moarte:  
  
À demi tombé dans la neige un oiseau oublie ses soucis  
  
plume par plume, doucement comme pour pénétrer dans  
  
le corridor de la mort…  
  
Procedând după o dialectică şi o dinamică sui-generis, neprogramate, totuşi, poeta consemnează, aleatoriu, căile prin care lumea se retrage din senzaţii, percepţii, concepte: sfărâmarea, risipirea (le sable, la plume), degradarea fizică (les rides), disoluţia (…s’en va s’écouler…), volatilizarea etc. Din tot ce a fost, în clipa anterioară contemplării decisive, rămân urmele (les traces) şi acel sentiment nedefinit, amestec de eliberare lăuntrică, regret incert, înfrigurare în faţa imensităţii, aşteptare, o nelinişte ce se aseamănă unei mari liniştiri:  
  
La mer de l’âme couvrait  
  
de temps en temps le sable  
  
blanc des rivages aux coquillages  
  
écrasés sous le poids du sel  
  
de l’instant…………………  
  
Couvrir de son écume le temps  
  
voyageur et pénétrer sous la peau  
  
des chanteurs dissolus sur  
  
le rivage totalment abandonné.  
  
Apoi, pe măsură ce se conştientizează noua ontologie, noul orizont, eul iniţiază, cu o tresărire cvasi-ludică, reconstituirea lumii pierdute, recurgând la instrumentele ce-i stau la îndemână: amintirea (care recoagulează, iluzoriu, ceea ce s-a destrămat: „On revient autour de soi les clés de la mémoire à la main…”), somnul, visul (ca proiecte ce materializează, iarăşi iluzoriu, o lume substitut), închipuirea (ce reface, supravegheat acum, ca experiment, imaginarea spontană, iniţială a lumii).  
  
Iată-le, aceste tentative, în Un autre printemps, pagina 30:  
  
De faux regrets  
  
Les soirs de printemps  
  
lorsque l’air est doux et  
  
fait du mal parfois  
  
On ne sait pas où ni comment  
  
les images du vécu reviennent  
  
De faux regrets éloignés du contour  
  
perdu dans la fumée d’un autre soir  
  
De faux regrets c’est l’envie de  
  
reprendre la route ensemble  
  
là où on l’avait laisée il y a  
  
vingt ans. L’âme d’autre fois  
  
nous attend au coins des années  
  
nous avertit qu’une fois encore  
  
le printemps est revenue  
  
telle une récompense  
  
envisagée et douce-amère  
  
À la fois.  
  
E un simplu joc, atât. Jocul de-a lumea. Dar câtă eficienţă în planul comunicării estetice!  
  
În viziunea autoarei, singurele modalităţi de a rezista, cât de cât, entropiei, sunt creaţia, scrisul; singura forţă antientropică, în care eul pare a crede fără nicio rezervă, este poemul („Le poème tel un monstre déchaîné”):  
  
Un poème au seuil de la porte  
  
il s’arrête quelque part dans son parcours  
  
terrestre. Il est là où l’on avait perdu  
  
des letters et des mots.  
  
Les saisons sur l’épaule gauche et sur la droite  
  
quelques fois. Elles quittent les couleurs.  
  
Le poème surgit de la peau  
  
dans les rides. Il naît comme  
  
le sillage des eaux sur la terre.  
  
Il vit sa vie tout simplement sur les apparences humaines,  
  
au hasard il donne une syllabe en appui contre  
  
les orages des jours parsemés des visages,  
  
ceux qui traversent les vides sans ombres  
  
et sans traces comme la plume d’un ange qui balance  
  
sur la corde de l’instant.  
  
 
Rezumând: Un lirism ce are ca punct de pornire un impuls gnoseologic intens şi profund, una din acele rare stări de graţie, când eul îşi confruntă sinele şi întrezăreşte, ca într-o străfulgerare de mare preţ, Esenţa, Vacuitatea, Conştiinţa nedefinită, „les vides sans ombres et sans traces”:  
  
J’avais traversé l’éspace vidé  
  
de sa présence. Regarder les angles  
  
de cette pièce qui me racontait  
  
les silhouettes passagères qui  
  
l’avaient jadis remplie……..  
  
Allez, le vide tremblait en moi…  
 
 
Subconştientul, conştiinţa transcendentală altfel spus, ştie şi transferă în poem ceea ce raţiunea adaptativă ezită, probabil, să accepte:  
  
Nouvellement sortis de l’image  
  
figée dans l’absolu, retirés dans  
  
la paume de leur main,  
  
ils passaient d’un rivage à l’autre  
  
sans rémission. Ils avaient retrouvé  
  
le dessin de la main, les étoiles  
  
tombées au bout des bras. Ils  
  
annonçaient la folie d’un été.  
  
Désordre et silence dans le tunnel  
  
de l’âme brisée en mille débris.  
  
Cela faisait partie d’un tableau  
  
commun à tous les peintres fous,  
  
ramasssés par d’autres vents au bord  
  
d’une sacrée mer orageuse et  
  
mutilée elle aussi.  
  
Frumoasă. Memorabilă definiţie poetică. Da. Aceasta e lumea:  
Image figée dans l’absolu.  
  
Şi, poate, nici atât.  
  
 
Decembrie 2016  
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Eugen Dorcescu, Jocul de-a lumea / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2178, Anul VI, 17 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!