CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Eugen Dorcescu,

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eugen Dorcescu  
 
“Albastrele semne”  
 
În această vară, cu ploi rele, duşmănoase, demente, pe care le contemplu, fie noapte, fie zi, din singurătatea mea cvasi-absolută, am avut şansa, prin lucrarea indescifrabilă a hazardului, să citesc o delicată carte de poezie – un librito – intitulată frumos, Albastrele semne, şi semnată de Doamna Doina Bogdan-Dascălu, cunoscutul lingvist, eseist şi dascăl universitar timişorean. Volumul a fost publicat în 2010 (cum de l-am descoperit abia acum?), la Editura Anthropos, din Timişoara, şi cuprinde doar 41 de poeme de mici dimensiuni, fiecare dintre ele fiind însoţit, pe pagină separată, în stânga, cu inspirate ilustraţii. Autorii acestora: Liliana Olaru şi Bogdan Mihai Dascălu. Pe Coperta I – “Hieroglife”, pictură de Evelyne Elmasry.  
 
Întâlnirea cu Albastrele semne m-a tulburat. Ce forţă (reţinută) a gândului, a imaginaţiei şi a simţământului! mi-am zis, şi mi-am reconfirmat, la capătul unor reiterate lecturi. Câtă subtilă cunoaştere a resurselor limbajului! Ce acurateţe în formularea ideii! Şi câtă discreţie în confesiune!  
Iată:  
 
„Totul  
Este  
Atât  
De pur,  
 
Încât  
Văd  
Cerul  
Cum  
Ne respiră”.  
(Tandreţe)  
 
Sau:  
 
„Din ziarele  
Duse de vânt,  
Ne ajung  
Cimitire  
Fără de cruci.  
 
Şi chipuri  
Ale nimănui,  
Încercănate  
De panică”.  
(Pan)  
 
Şi încă:  
 
„Soarele  
Îşi strecoară  
Prin mine  
Culoarea.  
 
Înveşmntată  
În frunze,  
Presimt  
Pământul.  
 
Alunec”.  
(Pastel)  
 
(Din păcate, nu am putut reproduce tectonica specială a textelor, aşezarea în trepte a stihurilor acestora, atât de fin caligrafiate).  
 
Doamna Doina Bogdan-Dascălu scrie o poezie de factură existenţială, de aparenţă minimalistă, generată de ceea ce am numit cândva şocul thanatic şi hrănită, constant, de o angoasă trăită decent, superior, neclamoros, la nivel precumpănitor reflexiv, de o angoasă consumată în nemărginirea tăcerii lăuntrice („tăcerea gândului”), şi comunicată atât subliminal, paralingvistic (cf., între altele, tectonica însăşi), cât şi prin lapidare enunţuri vag-aluzive, ori prin sugestie:  
 
„Nici  
Un cuvânt.  
 
E vânt.  
E tot vânt.  
 
Din  
Ascunsele  
Ganguri,  
Mă luminează  
Plete  
De întuneric”.  
(Târg II)  
 
La fel:  
 
E toamnă  
Târzie.  
 
Şi soarele  
Cade,  
Strivit,  
Printre crengi.  
 
Singuratici  
Copaci  
Semne  
Ne fac  
 
Spre veşnicie”.  
(Alpha)  
 
Sau:  
 
„Plăpândă  
E  
Steaua  
Iubirii.  
 
Ci  
Nesfârşită-i  
Tăcerea”.  
(Rugă)  
 
Ori acest memorabil strigăt, şoptit în afară, asurzitor în sinele profund:  
 
„Ce departe  
Eşti,  
Ce departe  
Sub cupola  
De umbre!  
 
Doar  
Vântul  
Mişcă  
Fereastra.  
 
Doar vântul”.  
(Dor)  
 
În acest univers liric şi conceptual, timpul se scurge pe dimensiunea aşteptării, eventual a îndoielii, a ezitării, a împăcării, mai rar, poate, a panicii (este, aşadar, interiorizat, este pe de-a-ntregul subiectiv, ca şi „ţipătul” – „Aud/ Ţipătul,/ Numai/ Eu/ Îl aud” - Deplinătate):  
 
„Sub  
Soarele  
Încă  
Nerăsărit,  
 
Mă privesc  
În  
Nenăscutele  
Umbre”.  
(În aşteptare)  
 
Iar spaţiul, subiectiv şi el, este esenţializat, fie pe orizontalitatea drumului spre tăcerea eternă şi spre negură:  
 
„Un pas.  
Încă  
Un pas  
 
Şi ceaţa  
M-ascunde.  
 
Abia  
Îl mai aud  
Pe cititorul  
De urme”.  
(Încet);  
 
fie pe axa semică teluric – astral. Altfel spus, pe de o parte: cer, soare, lună, stele (termen dominant); pe de alta, pământ, peşteră, gang, melci, cârtiţă, Căţelul Pământului, urmele. Între cei doi poli, între cele două mari repere cosmice, eul îşi consumă neliniştea, contemplând „semnele albastre” ale lunecării, ale căderii: mişcarea frunzelor, a culorilor, ploaia, pletele, brăzdând autarhia tăcerii, reflectându-se în mari oglinzi, şi sporind senzaţia de abisalitate. Pe alocuri, sub presiunea imensă a brevilocvenţei, angoasa abia dacă mai poate fi stăpânită:  
 
„Plouă  
Deplin.  
 
Plouă  
Cu peşti  
Zvârcolitori  
 
Spre  
Oglinzi  
Larg  
Deschise”.  
(Geneză)  
 
Are dreptate, ca întotdeauna, Psalmistul: El hombre es insondable, su corazón es un abismo.  
 
Puritatea uranică şi sinistra lăcomie a ţărânii se confruntă, nemilos, în chiar genunea interiorităţii:  
 
„Căţelul  
Pământului  
Mă latră  
Din ganguri  
Nocturne.  
 
Cineva  
Mă caută  
În văzduh,  
Mă caută  
În piatră.  
 
Drumul  
Mi-l luminează  
Amintiri,  
Cu deschisele  
Guri”.  
(Târg I).  
 
Nobilă carte, ce străluceşte puternic, contrastiv, şi nimicitor, într-o vreme a derutei, a despiritualizării şi a mizerabilismului în literatură.  
 
22 iunie 2016  
Referinţă Bibliografică:
Eugen Dorcescu, Albastrele semne / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2000, Anul VI, 22 iunie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!