Într-un colţ de ţinut
învăluit în mister,
pe o boltă întunecată de cer
licăreşte o diademă de stele
şi o lună cât roata căruţii
s-a furişat tiptil printre ele.
O chitară ciupită cu patimă de corzi
îşi împrăştie sunetul plâns
în liniştea morbidă a nopţii
în nuanţe triste de gri,
şi prin bezna pădurii
licuricii, patrulează în grupuri, timizi.
Pe un pinten de deal
luminată obscur de un felinar
abia se distinge
un crâmpei de căscioară,
şi într-un colţ două umbre
se sărută cu foc,
în timp ce pe cer
un nor imens se strecoară.
Un fulger brăzdează neantul
luminând pentru o clipă ţinutul,
iar stropii repezi de ploaie
încep să biciuiască cu ură pământul.
Feeria nopţi, dar şi misterul
se pierde treptat,
acum se aude
doar ropotul ploii
lovind pamântu-însetat.
