CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Emilia Stroe Țena         Ediţia nr. 3383 din 05 aprilie 2020        Toate Articolele Autorului

Emilia STROE-ȚENA - MURA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Era o zi mohorâtă de toamnă, cu ploaie deasă și frig de-ți pătrundea până-n oase. Stan se întorsese de pe front, aproape fără un picior, pentru că, așa cum mărturisea, îi degerase și-i căzuse carnea de pe șold. Se considera olog. Ca el erau cu zecile, sau poate cu sutele. Se întorsese alături de cei cu care se înrolase, se întorsese în satul său natal, Plosca, un sat teleormănean, cu oameni vrednici, dar aprigi pentru dreptate și adevăr. Făceau moarte de om dacă cineva îi înșela, îi mințea sau îi fura. Stan sosise acasă la nevasta lui, Floarea și la cei trei copii ai lor: Alexandru, Mița si Florica. Lui Alexandru îi ziceau pe scurt Sande. Oamenilor șchiopi sau ologi li s-a dat porecla de Ologeanu, care mai tarziu a devenit nume. Ologeanu a ajuns ulterior Logeanu, în unele părți, prin omiterea vocalei inițiale, ca și cum un obuz ar fi retezat piciorul vreunui soldat. 
  
Era urât , era frig, iar pe jos un noroi negru în care bocancii se afundau. Floarei nu-i veni să creadă că este adevărat când îl vazu pe Stan intrând pe poartă, cu bocancii plini de noroi, cu o haină ponosită, udă, cu o căciulă zdențuită pe cap. 
  
- Stane, Stanică al mieu, am trăit să te văz din nou acasă ! Bunul Dumnezeu a ținut cu noi,cu tine, cu mine, si cu copilașii noștri! 
  
- Nevastă, nevastă, te bucuri tu, da’uite în ce hal sunt cu picioru… Mi-a degerat și mi-a căzut carnea de pe șold!... Sunt olog, Floareo, sunt olog! 
  
- Hai să te încălzești la sobă, uite, am facut focu’, că e tare frig afară! Îți pui și apă la încălzit, să te speli și tu, după asta să mâncăm cu toții! Copiii noștri sunt bine, la fel și ai lu’ Ioniță, frati-miu… mereu vorbeam despre tine, despre cum oți fi luptat voi pe front, pe frig, cum oți fi tras nevinovați unii în alții... 
  
Floarea avea o fiertură de fasole și pâine făcută în țest. Le luă pe Mița, fata ei și pe Vasilca, fata fratelui ei, careia copiii îi ziceau Mura, să o ajute să pună masa. Era o măsuță rotundă cu trei picioare, iar în jurul ei scăunele tot cu trei picioare. Ioniță, fratele Floarei, avea și el trei copii. La masă se adunau in jur de 9-10 persoane. În mijlocul mesei rotunde erau puse pâinea și o strachină mare, din care ieșeau aburi de la fiertura de fasole. Alte străchini, mai mici, erau pe marginea mesei, în dreptul fiecărui copil sau adult, ce se servea cu o lingură de lemn. Fusese o perioadă în care toți ai casei se înfruptau direct din strachina cea mare, iar clipocitul lingurilor de lemn te chema la masă, de pe uliță. 
  
Floarea aprinsese lampa; până nu demult avusese lumânări. Majoritatea sătenilor trecuse de la lumânări la lampă. Lumina era ceva mai bună, femeile care țeseau „macate” și ștergare vedeau mai bine la lampă decât la lumânare. Copiii care mergeau la școală - erau puțini aceștia - își puteau face temele mult mai bine la lumina lămpii, iar ochii nu le erau atât de obosiți. 
  
În seara aceea, mâncaseră cu poftă toți cei ai casei, sărbătorind întoarcerea din război a lui Stan. În câteva luni, din cauza piciorului degerat, care-l durea din ce în ce mai tare, acesta dădu „ortu ‘popii”! Floarea mai avea o soră într-un sat vecin, la care ajungeai trecând râul Vedea, cu căruța. Se gândi să o viziteze. Apoi mai rămase un timp acolo pâna ce un creștin, vaduv și el, o ceru de nevastă. Sande, baiatul ei mai mare, nu voi să o urmeze în satul vecin unde ea se mutase cu surorile lui. Unchiul Ioniță îl punea la treabă: îl trimitea cu vitele pe islaz, îl punea să curețe grajdurile, să dea apă animalelor, apă pe care o aducea de la o fântână aflată la răscrucea unor drumuri, o fântână largă, cu cumpănă, făcută de strămoși. Îi plăcea să muncească, se simțea bine când vedea că lasă curat în urma lui și că unchiul său e mulțumit de el. 
  
- Așa, Sande, așa, baiatu’unchiului, îi zicea Ioniță, așa se învață orice lucru și munca te face om, să știi și tu! Poate o să ai o meserie, om mai vedea, da’e bine să știi să faci de toate în viață! 
  
Sande îl admira pe unchiul său mai ales când făcea mămăligă. Ba chiar mai mult, după ce-l urmări de câteva ori, încercă și el, ascultând povețele unchiului. După un timp, mămăliga lui Sande fu lăudată și apreciată de comeseni. 
  
Sande se înțelegea cel mai bine cu verișoara lui, Vasilca, zisă și Mura. Ea avea vreo 14 ani, iar Sande doar 12. Copiii o supranumiseră Mura, pentru că avea ochii negri ca două mure. Era o fată brunetă, înaltă. Părul și-l împletea în două cozi groase, negre; fața ei era puțin măslinie. Mura avea un cal alb, pe care-l îngrijea ca pe ochii din cap. Animalul îi răsplatise grija, devoțiunea. După ce fata învăță să-l stăpânească și să călărească, animalul o purtă peste tot pe unde voia ea să meargă, dar nu prea departe de sat: pe islaz, la marginea satului, la „obor”, adică la piață, sau chiar trecea râul Vedea cu tânăra sa stapână în șa. 
  
- Hai, simpaticule, hai să mergem pe islaz să vedem ce face văru-meu Sande cu vacile și oile lu’ taica!... Știi, el e băiat bun, ca și tine, simpaticule, da’ sunt niște băieți răi pe-acolo și nu-l lasă deloc în pace! Mereu se leagă de el, mai ales cei mai mari! Știi, murgulețule, simpaticule, Sande are o palmă mare și lată, dar pentru băieții ăia răi, e cam degeaba, zău așa !... Hai la el! 
  
Mura se urca in șaua calului ei alb, îi dădea bice și o porneau amândoi, cal și călăreț, spre islaz. Sande povestise acasă cum râdeau de el băieții cei mari, ba chiar erau porniți să-l ia și la bataie. Atunci, Mura urcată în șaua calului își lua biciul și începea să-l rotească înspre tinerii aceia obraznici, gonindu-i de pe urmele vărului ei. Aceștia, când o vedeau pe Mura venind pe calul ei de poveste, fugeau care încotro: 
  
- Vine Mura, bă-ă-ă, vine Mura ! 
  
- Hai ,bă să plecăm d’acilea, că uite a apărut Mura cu calu’ei! 
  
Mura rotea biciul înspre băieții cei răi, care dispăreau, ca la un semn, ca la o vrajă din poveste. 
  
- Ce credeați voi, că o să mă prindeți pe mine? Eu sunt cu murgulețul, cu simpaticul meu! Nimeni nu-mi poate face mie vreun rău! 
  
Odată, după o zi tare fierbinte de vară, cerul se înnorase spre seară și tunete începuseră a se auzi din depărtare, apoi din ce în ce mai aproape. 
  
- Hai, simpaticul meu murg, hai la Sande să-l luăm, că vine ploaia și el e îmbrăcat doar cu o cămășuță subțire de vară! Mura vorbi cu bidiviul ei frumos, lipindu-și capul de grumazul lui și mângâindu-l. Porniră spre islaz, în timp ce norii, fulgerele și tunetele se întețeau. Era noapte în plină zi. Câțiva stropi începură să curgă, apoi deveniră șuvoi. Sande și ceilalți băieți își luaseră vitele și porniseră spre casă. Se întâlniră pe drum cu Mura, așezată pe cal, dându-i bice, gonind ca să-l ia și pe Sande. Vitele mergeau fără a avea nevoie să fie mânate. Mura, cu cozile ei strânse în jurul capului ca o cunună, călărindu-și bidiviul alb, părea o amazoană a locului, o prințesă sălbatică în luptă cu stihiile naturii. 
  
- Hai, Sande, urcă aici lânga mine, uite, ți-am adus și un „macat”, să-l pui pe spate, să nu răcești pe ploaia asta! îi zise Mura, oblojindu-și varul cu un instinct matern. 
  
Ploaia cădea cu putere, fulgerele brăzdau cerul, iar tunetele și trăsnetele bubuiau de-ai fi crezut că ești pe câmpul de luptă, la război. Vitele ajunseseră și ele acasă, ude și înfricoșate. Mura coborî de pe cal, deschise porțile cele mari, băgă animalele în curte, apoi în grajd, îl mangâie încă o dată pe simpaticul ei murg, care-i adusese cu bine acasă, pe ea și pe vărul ei Sande. Ioniță, taică-său îi zise: 
  
- Muro, Muro, baiatu’ lu taica, ce m-aș fi făcut eu fără tine!? Da’și Sande e băiat bun și muncitor și nici cu el nu mi-e rușine! 
  
Intrară cu toții în casă. După vreo oră, ploaia se potoli, cerul își reluă culoarea lui rubinie, de crepuscul; într-o parte se arătă curcubeul. Viața își revenea încet, încet la normal. După Războiul cel Mare, Războiul de Reântregire, urmau ani grei de recuperare în singurătate, de mers în pas de melc, de uitare a nenorocirilor și suferințelor, de regăsire a memoriei îngropate în tranșeele Istoriei. 
  
-------------------------- 
  
Emilia STROE-ȚENA 
  
Alexandria, 4 aprilie 2020 
  
Referinţă Bibliografică:
Emilia STROE-ȚENA - MURA / Emilia Stroe Țena : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3383, Anul X, 05 aprilie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Emilia Stroe Țena : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emilia Stroe Țena
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!