CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  




Autor: Emilia Amariei         Ediţia nr. 2636 din 20 martie 2018        Toate Articolele Autorului

Vizite cu ghinion
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Aș fi dorit să nu fi fost necesar să scriu niciodată acest articol. Însă gustul amar ce mi-a rămas în suflet după cele două consultații de acum trei săptămâni, nu vrea să dispară. La câte treburi merg pe de-a-ndoaselea în țara asta, mă așteptam ca măcar doctorii, care au depus un jurământ pentru slujirea semenilor, să fie puțin mai umani și să își respecte pacienții.  
 
Așadar… după suferințe îndelungate, ajung și în cabinetul unei doctorițe-dermatolog din Târgu-Mureș. Mai bine-zis, în fața cabinetului. Eram singura pacientă. Avusesem inițial programare la ora 10. Am fost sunată între timp de către asistentă și rugată să ajung la ora 8 și un sfert. Deși mi-am dat peste cap planurile deja stabilite pentru ziua la oraș, am acceptat. Mă aflam pe holul micii clinici împreună cu fiul meu. Apare dintr-o dată o doamnă grăbită, îmbrăcată în costum de schi de culoare neagră, intră ca o vijelie în cabinet și strigă de acolo să intre primul pacient. Intru. Dumneaei, tot în costumul de schi. Vorbește agitată la telefon, planificându-și ziua minuțios. Nici nu mă bagă în seamă timp de câteva minute. Agitația plutește în aer. Fără să-și încheie convorbirea îmi pune câteva întrebări. Nu apuc să-i spun mai nimic. Scrie ceva pe o hârtie A4, apoi mă poftește (tot cu telefonul la ureche) afară din cabinet, unde, traversând un hol, lasă hârtia pe masa dintr-o cameră minusculă unde se află două doamne. Presupun că una dintre ele este asistenta. Doamna doctor își continuă conversația telefonică. Nu știu ce să fac, să intru, să aștept… După circa 10 minute de așteptat pe coridorul strâmt din fața acelei camere, primesc hârtiile care mă trimit la analize și control reumatologic.  
 
Pe ce bază le-o fi scris, nu știu, nici măcar nu știu dacă auzise ce i-am spus, știu doar că văzuse în fugă erupțiile ce le aveam pe gambe. Asta pentru că așa am considerat eu, că e bine să i le arăt, totuși!  
 
Plec din acea clinică foarte contrariată și dezamăgită. Îmi spun că se poate întâmpla și mai rău, căutând să văd partea plină a paharului.  
 
A doua zi la ora 10, mă prezint la consultația programată la un cabinet de homeopatie. Deh! omul disperat caută tot felul de soluții. Pe hol, doi pacienți: eu și fostul meu soț. Ne programase fata noastră pe amândoi. După taclale cu asistenta, râsete și sugestii să venim la terapie Bowen și masaj (de parcă nu ar fi costat destul consultația, 160 de lei!...), apare doamna doctor homeopat. Grăbită nevoie mare, abia reîntoarsă din concediu, cu telefonul la ureche! Măi să fie, așa s-o fi practicând acum medicina de toate doctorițele mă primesc cu telefoanele la urechi? Îmi zic în gând ”răbdare” și mă concentrez pe pozitiv. „N-o să facă și asta la fel, îmi spun!” Și așa a și fost. Convorbirea s-a încheiat. Îmi spune să mă așez, să-mi fixez tălpile pe două chestii tip pedale cu senzori, la fel, mâinile, iar fruntea sprijinită de un suport, de asemenea, cu senzori. Nu mă așez bine, căci sună telefonul. „Ghinion, îmi zic! O să termine repede.” Pornește aparatul care vede corpul în 3D (cum s-o fi numind, nu știu). Convorbirea continuă în timp ce îmi scanează toate organele și sistemele. Printre discuții în care-și dirijează probabil, contabila, unde să meargă, ce să facă, în ce cont, în ce drăcii, mi se mai adresează și mie din când în când. Îmi vine să-i spun câteva. Mă controlez cu greu. Mă gândesc să mă ridic și să plec. Gata! Convorbirea se încheie! Dar și bucuria mea e gata. Apelează ea din nou. Și vorbește, și vorbește… iar mie-mi vin în minte toate înjurăturile pe care le-am auzit de la strămoși. În ultimele 10 minute se concentrează asupra mea. Ce-o fi înțeles ea din scanările acelea pe care sigur nu le-a văzut? Nu știu. Îmi scrie două rețete, le iau și plec. Sun la farmacia Selena să întreb de medicamente. Farmacista, drăguță îmi sugerează să întreb doctorița ce anume mi-a scris: Aurum Metallicum sau Aurum Muriaticum? Ignatia C9 nu există, îmi spune. O sun pe asistentă. Ea o sună pe doctoriță, care nu mai era la cabinet. Se dezleagă misterul: Aurum Metallicum și Ignatia CH9.  
 
Rămân cu un gust amar și acru și iute și de toate felurile. Omul bolnav este plin de frici pentru a fi capabil să ia atitudine. Iar imitațiile de doctorițe profită de slăbiciunile lui. Bani să iasă! Dă-i încolo de proști, dacă se poate, de ce nu?  
 
Emilia Amariei - Idicel  
 
Referinţă Bibliografică:
Vizite cu ghinion / Emilia Amariei : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2636, Anul VIII, 20 martie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Emilia Amariei : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emilia Amariei
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!