CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  




Autor: Emilia Amariei         Ediţia nr. 2543 din 17 decembrie 2017        Toate Articolele Autorului

Ion Fieraru` - țiganul
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trebuia să-l caut pentru a-i da cheile de la casă și să facem actele de vânzare-cumpărare. Îmi lăsase cu ceva timp în urmă cei 200.000 de lei fără să-mi ceară chitanță sau vreo dovadă că mi-a dat acea sumă. Erau bani foarte mulți. Pe atunci aveam un salariu de 2500 lei pe lună.  
 
L-am găsit repede, într-un sat nou, construit în partea de sud față de locurile mele natale. Se spărsese pe undeva, în partea dinspre munte, un baraj hidroenergetic și acoperise cu ape un sat întreg. Statul a construit în câmpia aceasta, casă, fiecărei familii lovite de urgie. Nu prea mare, dar fiecare și-a îmbunătățit-o cum a putut mai bine.  
 
De cum am intrat în curtea casei țiganului Ion, mi-am dat seama că aici este o mână de oameni gospodari. Casa era vopsită în culori țipătoare, dar cu grijă, cu gust, având câteva modele populare aplicate pe ea. Curtea era curată, cu toate obiectele gospodarești puse în ordine și plină de orătănii gălăgioase, rațe, gâște, găini, cocoși și doi curcani mari. Alături de casă, o porțiune cu viță de vie îți lua ochii cu strugurii cu boabe mari și parfumate. În mijloc, o butie mare și toate ustensilele necesare pentru fabricarea vinului așteptau tăcute să se coacă strugurii și să mai dea o ploicică pentru a-i spăla. De undeva, din curtea asta mare, se auzea guițatul unor porci, dar nu i-am putut vedea. Îi auzeam, doar. O scară încovoiată de timp, din lemn, urca semeață, totuși, către gura fânarului. Jos, o vacă roșcată cu o pată albă în frunte, cu urechile blegite, rumega nepăsătoare, privindu-ne galeș.  
 
Ei bine, toată gospodăria era împrejmuită cu un gard construit în partea de jos, cam 80 cm. din beton, iar în partea de sus, din fier forjat răsucit cu măiestrie într-un model știut doar de meșterii fierari.  
 
Când am plecat de acasă către Măria Sa, Țiganul, mi-a atras atenția soția mea:  
 
-Ai grijă! Să nu te prind că mănânci ceva de la țigan!  
 
Ajuns însă, aici, în curtea acestui om, văzând toate cele, mi-am zis în gând:  
 
-Măi, să fie! Dar mare boier îi țiganul ăsta!  
 
Ne-a primit stăpânul casei, Ion Fieraru. Mărunt de statură, trecut cu puțin de prima tinerețe, tuciuriu de la mama natură și cu trăsături destul de frumoase. Nu știa că venim în vizită. Pe vremea aceea nu erau telefoane celulare pentru a-ți anunța sosirea.  
 
A apărut în pragul unei uși și tiganca, soția lui Ion, care prin apariția ei l-a băgat în umbră în totalitate pe țigan. Era atât de frumoasă că nu-mi puteam lua ochii de la ea. Doua cozi lungi, negre, împletite strâns și legate la vârf cu nu știu ce panglică roșie, mărgineau o față rotundă cu gropițe în obraji. Doi ochi mari, verzi, strălucitori, ne priveau cu un fel de respect mut. Avea o guriță cu buze de culoarea trandafirului roșu ce parcă șopteau farmece chemându-te în taină la ea. Nu purta costumul tradițional țigănesc. Purta o rochie albastră cu buline albe, în partea de sus cu un decolteu discret pentru a nu vedea prea multe, dar din care se revărsau puțin două țâțe tari și obraznice. De gât îi atârna un șirag de mărgele colorate împletite ici - colea, cu bănuți mărunți de aur. De la brâu în jos, un șorț de bucătărie apretat, de un alb țipător, îi acoperea coapsele sculptate de-a lungul vremii sub cine știe ce dans amețitor cu ritmuri țigănești de tamburine. Mi-am lăsat repede liberă imaginația mea de martan, visând cu poftă să-mi strecor delicat degetele mele sub sorțul ăla alb, între coapsele sănătoase, către universul femeii acesteia, catifelat precum botul unui cal și să-mi înfig adânc dinții în mărul Evei. Cred că ea călca desculță ciorchinii de struguri, zdrobind boabele cărnoase, dând viață mustului din care aș fi avut poftă să beau însetat. Măcar vin să beau de sub tălpile picioarelor ei! Femeia aceasta mirosea a levănțică și a căpșune! De aș fi fost singur și Ion dus cu treabă-n sat, în mod sigur aș fi căzut în păcat și nu aș fi ținut cont deloc de porunca zecea: „Să nu râvnești la femeia aproapelui tău.” Doamne iartă-mă! Mare norocos, Ion ăsta!  
 
Ne-au invitat în casă veseli, zâmbind tot timpul, primitori și bucuroși că domnii de la oraș le călcaseră pragul. Cum soția lui Ion ieșise de la bucătarie când am apărut noi, am fost invitați să intrăm aici și să luăm loc pe două scaune tapițate cu un material de culoarea muștarului. Bucătăria strălucea. Era cu mult superioară celei de acasă de la noi. M-am gândit că în mod sigur la ei nu se oprea niciodată apa așa cum se oprea la noi seară de seară. După ce am schimbat câteva vorbe împreună, eu, privind cu grijă, discret, la ființa aceasta ce mă facea să regret că nu m-am născut țigan, am fost invitați la masă. Cum să refuzi? Sărmăluțe cu smântână, în frunze de viță de vie făcute în oală de pământ! Mi-am adus aminte de vorba soției. -Să nu te prind că mănânci ceva de la țigan… și zâmbind, am mai cerut politicos încă o porție, spre satisfacția frumoasei bucătărese. La final am băut o cafea bună, cu caimac, în cești aurite, puse pe farfuriuțe cu șervetel sub ele .  
 
Nu m-am putut abține să nu-l întreb pe Ion de unde are el atația bani. Am primit răspunsul lui sincer:  
 
-Am cofrag pentru fabricat burlane din ciment, pentru fântâni, fac garduri din fier forjat, fiind cel mai bun meșter de prin împrejurimi și cu mâinile astea două fac banii, dom Costel!  
 
A intervenit arțăgoasă foarte tare, prințesa țigancă:  
 
-Da, dar îi plac femeile foarte mult!  
 
Am rostit uimit și nedumerit oarecum:  
 
-Este posibil așa ceva, cu o asemenea soție frumoasă?  
 
-Săptămâna trecută l-am simțit în miez de noapte cum se scoală din pat și l-am urmărit. În izmene, pe o lună plină, a sărit gardul la vecina noastră!  
 
A sărit si Ion în apărarea lui:  
 
-M-a rugat Maria să-i fac și ei o poartă de fier și i-am făcut. Mi-a zis, însă, că nu are bani să-mi dea, dar pot veni noaptea la ea să-mi plătească. Și m-am dus să-mi primesc dreptul meu!  
 
Nu mai știam ce să zic. Am auzit-o pe soția lui oarecum satisfăcută:  
 
-Da, dar eu, dimineața, când cântau cocoșii, am luat toporul și am făcut poarta praf!  
 
-Iar eu până seara am făcut-o la loc, că Maria îmi plătise cu vârf și îndesat, a precizat Ion.  
 
O întreb pe țigancă:  
 
-Și dumneavoastră ce ați făcut?  
 
-Nimic Domnu Costel! Nu am mai făcut nimic, că doar nu eram proastă să o fărâm iarăși. Ion ar fi făcut-o din nou și mai frumoasă! A rămas Maria cu poarta și Ion cu plata!  
 
*  
 
Târziu de tot, către seară, am plecat spre casa noastră cu toate socotelile încheiate. Îmi amintesc că apunea soarele undeva în munți și în torsul motorului mașinii noastre i-am zis soției așa, ca să sparg liniștea gândurilor noastre:  
 
-Tu nu ai șortul de bucătărie atât de alb ca țiganca asta!  
 
Mi-a răspuns sec:  
 
-Știu! Te-ai uitat tot timpul la ea, nu la șorț!  
 
Am tăcut și am lăsat lucrurile așa. Mă fermecase, oare? Mai păstrez și azi imaginea vie a acelei frumoase țigănci din satul de câmpie uitat de Dumnezeu.  
 
Nu mi-a mai părut rău că am vândut agoniseala de o viață a bătrânilor mei. Cred și sunt sigur că și tata Gore ar fi fost mulțumit că averea lui a rămas pe mâna lui Ion Fieraru cu nevasta lui frumoasă. Doamne, ce țigancă frumoasă!  
 
Referinţă Bibliografică:
Ion Fieraru` - țiganul / Emilia Amariei : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2543, Anul VII, 17 decembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Emilia Amariei : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emilia Amariei
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!