CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Cugetari >  





Un dexeniu nu un secol
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sărbătorim împlinirea unui secol de la Marea Unire. Dar …
După Mihai Viteaz-ul acum 400 ani a reunit temporar ca naţiune fostul teritoriu Dac (Muntenia, Ardealul, Moldova) sa resimţit comunitatea de limbă şi cutume şi a început lupta de reunire, la talpa ţării, în special prin educaţie. Românul, de oriunde ar fi fost, a devenit conştient că are strămoşi comuni, Daci nu Romani, ca trăieşte în aceeaşi limbă şi religie  
  
Unirea din anul de graţie 1600 nu a rezistat. Imperiul Austro-ungar lupta prin viclenie şi iscusinţă, nu ca sultanatul turcesc, un imperiu ce lupta pin hoarde de ieniceri armaţi, care, în multe regiuni chiar şi din Austria, a avut succes. Ardealul, cu Alba Iulia care era perla regatului Maghiar, nu putea fi pierdut astfel nu este de mirare că Austria a intervenit. Moartea viteazului care a reunit fosta Dacie nord-dunăreană în hotarele ei nu a fost decât o intrigă de palat ce a avut ca rezultat re-despărţirea în principate separate care au mai durat secole.  
  
Mica unire din ianuarie 1859 generează de fapt naşterea României sub conducerea iniţiatorului intenţiei de unire în cuget şi simţiri, Alexandru Ioan Cuza. Politica dusă la Bucureşti, capitala noului principat, nu era decât o continuare a politicii cu viclenie folosită încă din secolul 14. În acel secol a avut loc descălecatul, adică formarea noilor mici principate Muntenia şi Moldova de către viteji sosiţi călare din Areal la un mileniu după retragerea Romană la sud de Dunăre. Populaţia găsită este formată din urmaşi ai dacilor liberi păstrând din cultura lor doar limba şi cutume locale. Dar şi acestea erau puternic influenţate de năvălitorii slavi şi de alte naţionalităţi migratoare cu care au făcut casă comună. Practic s-a format naţiunea română cu o nouă cultură deficitară din reunirea nefavorabilă a unei multitudini de culturi migratoare.  
  
În puţinele secole de la formarea, populaţia română a acestor aceste stătuleţe au dovedit un patriotism dacic care a trecut semeaţă, cu arma în mână dar cu capul plecat şi cuşma-n mână, prin vitregiile vremurilor. Cu toată lupta eroică în care „râu şi ram” le-au fost aliatul nu a scăpat de un „protectorat” plătit prin aspre biruri, mai uşor de suportat ca supunerea sub călcâiul cuceritorului. Mulţi eroi şi-au pierdut viaţa în lupele cu hoardele turceşti sau viclenia Rusiei ţariste.  
  
După numai câţiva ani de domnie Cuza a fost alungat de o monstruoasă coaliţie politică „in interesul poporului” revoltat de împroprietărirea ţăranilor din marile moşii pe care de fapt ei le lucrau sporind averea moşierilor. Se vede de aici cine se considera „poporul” şi cine era de fapt. O prezentare publică a esenţei culturii populare.  
  
Ardealul nu a suferit în urma retragerii aureliene. Dacii liberi erau obişnuiţi cu autogestionarea micilor ţărişoare precum ţara Crişurilor, a Făgăraşului etc. Dezvoltarea lor culturală şi religioasă a decurs normal astfel că au dominat hoardele năvălitoare trecătoare sau care s-au stabilit pe domeniile lor, precum Hunii (cuceritorii Romei). Se poate afirma că au trăit permanent în cultura Europeană deşi sub călcâiul stăpânitorilor pe care i-au ignorat. Fraţii lor de dincolo de Carpaţi, prea orgolioşi să accepte dominaţia străină au luptat dar au rămas cultural, prin asimilare, la nivelul slavilor sau turcilor invadatori.  
  
Diferenţa culturală dintre ardeleni şi restul populaţiei ţării sunt pregnante cu predilecţie în educaţie  
  
Marea unire a cărui centenar tocmai îl sărbătorim, nu a reunit românii „în cuget şi simţiri” ca mica unire ci a alipit două populaţii separate de o diferenţă culturală de aproape un mileniu, deşi vorbesc aceeaşi limbă şi au cutume similare. A fost ceva „putred în Danemarca” potrivit afirmaţiei prinţului Hamlet.  
  
Nu teritoriul „României cât roata carului” cum se lăudau naţionaliştii veacului trecut, este important. Diferenţa culturală generează o mare fractură. Pe de o parte isteţimea dar cu „moartea caprei vecinului” adică sentimentul de ură şi neîncredere faţă de tot ce nu mă priveşte direct. De cealaltă parte încetinirea gândirii datorată cântăririi răspunsului întotdeauna logic, însoţit de respectul pentru sine şi conviv. Ambii creştini Ortodocşi dar numai pentru una din părţi: „Dumnezeu ajută pe cei care se ajută singuri” ceea ce reprezintă un elogiu muncii în dauna rugăciunii.  
  
Ce ne va aduce viitorul veac?  
  
Nimic bun dacă Românul nu se înfrăţeşte cu Românul ca dacii sau ungurii între ei. Ţelul viitorului nostru luminos este înlăturarea discordiei. Interesul pentru propăşirea satului natal, nu a ţării, este doctrina fiecărui ardelean. Isteţul şi orgoliosul oltean se pune pe sine în fruntea intereselor şi nu este calea logic de urmat.  
  
Cândva în toată ţara învăţământul începea cu descrierea şi studiul comunei natale. Azi geografie nu mai face parte din învăţământul general. Economie şi tradiţii cu atât mai puţin. De ce oare să-ţi iubeşti ţara cum cere „partidul” când nu cunoşti nici cătunul în care te-ai născut? N-ar fi mai bine să încerci cunoaşterea ambelor prin educare?  
  
Mama nu mai are timp să-i spună bebeluşului o povestioară, trebuind să-i asigure păpica.. De a-i citi ceva cu atât mai puţin. Cum să-i trezească dorinţa de a afla, a citi, a …. munci? Cred că mamele ar trebui să capete carnet de mamă spre aşi putea creşte propria odraslă.  
  
Ceva în acest gen ar putea deveni proiectul de ţară pe următorul deceniu. Crearea sau măcar pregătirea unor mama care pot educa copilul de toate vârstele. E necesară o muncă în acest deziderat şi munca creează respectul şi apreciere copilului! Numai astfel am construi într-un deceniu mai mult decât părinţii noştri au realizat într-un secol. Naţionalismul, aş zice şovin, ne-a tăiat perspectivele deschise de marea unire, prin ruperea politicienilor de poporul alegător. Cultura propriului interes dezbină chiar fraţii de sânge, ca atât mai mult politicienii care obţin încrederea electoratului. Noi, generaţia mea, purtăm răspunderea insuficientelor realizări. Războiul, ocuparea invazivă a „prietenilor”, comunismul, sunt un fel de catastrofe naturale cu perturbări temporare. Educaţia este singura cale de a răzbi în viaţă.  
  
Se putea mai bine!  
  
Notă. Proprietatea în comun asupra tuturor mijloacelor de producţie şi de trai poate duce la avantaje nete în lumina unui om educat. Sunt de părere că, dacă Lenin ar fi fost suedez nu rus, trăiam astăzi mult mai bine. Vom putea discuta această problemă dacă omenirea, nu numai România, ar da atenţie mai mare educaţiei in spiritul muncii. Proprietatea aduce numai neplăceri şi discordie. Nu sunt comunist, ferească-mă Dumnezeu de asemenea gândire, dar militez ferm împotriva proprietăţii asupra pământului şi a cuibului locativ. Ele sunt veşnice pe când noi efemeri. Ce rol are oare proprietatea? Doar moştenirea lăsată? Alt motiv de discordii între fraţi. Cine ia casa, cine ia masa, cine ia porcul, cine ia … etc.  
  
Referinţă Bibliografică:
Un dexeniu nu un secol / Emil Wagner : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2892, Anul VIII, 01 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!