CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Cugetari >  





Eu sunt România!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Da! Dacă ţara ar putea vorbi ar avea dreptate. Ar putea sune totodată: „Eu am creste semeţe cu păduri în care încă n-a pătruns coada de topor trădătoare. Eu am văi adânci între dealuri verzi acoperite de vii cât vezi cu ochiul cu ape, care au fost, limpezi dar au maluri invadate de peturi şi alte „dovezi” ale civilizaţiei şi culturii localnicilor. Eu deţin în subsol bogăţii nemăsurate exploatate de la Romani încoace numai de străini în folosul lor, lăsând localnicul care le extrage flămând şi sărac lipit, la propriu, pământului. Eu am câmpii roditoare care, cândva, au hrănit toată Europa cu grâu şi tradiţionalul mălai, astăzi pârlogiri deoarece localnicul a evadat la oraş lăsându-şi bătrânii izolaţi cu „averea lor” dar fără puterea de a o muncii. Eu am ieşire la marea cea mare ca străinii aciuiţi pe meleagurile mele să-şi poată căra în lumea largă averile dobândite din averea localnicilor şi munca lor. Păcat că sunt locuită de nevolnici, fără educaţie, fără cultura, cu prea mult Dumnezeu, dar prea puţină eficienţă a muncii. 
  
Ca emisiune a televiziunii naţionale „Eu sunt România” nu este pronunţat de ţara nevorbitoare. În concepţia realizatorilor „Eu” ar fi românul care, datorită bogăţiilor imense ale ţării la care, deşi scoase la lumină prin munca sa, nu avea parte şi-a luat lumea-n cap plecând în străinezia, lăsând în urmă o familie nevolnică care, deşi uneori deţinea o oarecare avere concretizată în locuinţă sau o sfoară de pămân,t nu avea efectiv forţa de muncă să o exploateze. Cirezile de bivoli care migrează spre zone mai prospere îşi iau şi familia, nelăsând-o de izbelişte. O fi rumânul migrator mai ceva ca acele cirezi? Potrivit concepţiei acelor realizatori, ar exista oameni „cu caracter” care, împinşi de dorul nevestei nicidecum a ţării, se întorc din rai în mocirla din care au plecat cu speranţa că bruma de avere acumulată în străinătate ar ajunge să scoată familia din nevoi. Drept să spun mi-ar fi ruşine să consider un migrator, trădător al ţării în care a fost zămislit prin fuga de propria cruce pe care şi-o poartă, drept ţara însăşi. 
  
Oare numai un titlu neadecvat? 
  
Este adevărat că ţara noastră este frumoasă. Are privelişti minunate în special toamna când pădurea se colorează ruginit. Are … dar ce nu are ea din ceea ce se consideră îndeobşte un rai pe pământ? 
  
Dar oare Rusia nu-i frumoasă? N-am auzit însă vre-un rus sau francez sau neamţ sau chiar ungur să-şi cânte ţara. Da! Zona natală, valurile Dunării sau ale Amurului, frumuseţea zonei mioritice cu mioare cu tot, stârnesc melancolii concretizate în doine sau balade. Aţi mai auzit de ele în actualul veac al educaţiei şi culturii politice? În schimb dintr-un naţionalism aidoma unui şovinism demn de alţi dictatori ai trecutului, ne cântăm ţara şi conducătorul iubit chiar şi astăzi sub îndemnul mijloacelor de media, din fericire ignorat de masa populaţiei. Cântecele patriotice abundă în radio şi televiziune comparabil doar cu manelele, actualul cult al fotbalului din muzică. Ne-ar trebui un nou Caragiale, Goga sau Dinicu. Oare nu se nasc asemenea oameni sau ei nu mai apar datorită unor vicii de educaţie şi cultură 
  
Zău că nu înţeleg. „EUSUNTROMÂNIA” Care România? A vedetelor inculte sau cel puţin needucate? Există un folclor original, zonal, care este plăcut prin armonia sa. Dar nicidecum zgomotul concertelor date de vedete însoţite de tropăiturile aşa zişilor „dansatori”. Unde sunt „căluşarii” noştri comparabili cu cazaciocul rusesc, cu ceardaşul maghiar o adevărată artă. Doinele au fost din totdeauna un specific cultural românesc. Tot aşa vitejia haiducească imortalizată de balade. Ele fac parte din curentul muzical Folk deşi iniţiat cu veacuri înainta acestuia. Folk-ul american, important, face deliciile inculţilor pe când cel original nu mai este cântat deşi toată masa de oameni culţi şi educaţi şi l-ar dori. Oare există „cultură dorită de public” sau, mai corect exprimat „cultură impusă de interesat”. Nu este oare suficientă „impunerea” produselor realizate în masă, nevandabile, pin „reclamă comercială”. La ce foloseşte „reclama muzicală” în senul exclusivităţii de alegere? E precum biblia care spune (în accepţie): „Adam-e alegeţi o mireasă” şi i-o prezintă pe Eva. 
  
În interesul cui se face „educaţia şcolară” când şcoala ar trebui să facă o instruire pentru ca elevul să poată absorbi cultura. Şcoala de astăzi, după aproape 30 ani de tranziţie, nu face decât să cultive plagiatul. Elevul şi dascălul sunt obligaţi să plagieze manualul realizat sau agreat de un „scaun ministerial” La examen elevul trebuie să debiteze iar dascălul să accepte numai plagiatul unui citat al „scaunului ministerial” publicat. Păi cum să nu înflorească furtul intelectual? 
  
Cultura ca cultura. Mai sunt oameni care, în lunga lor viaţă au citit şi mai citesc şi astăzi. Dar tineretul nu necesită cărţi şi biblioteci deoarece are „feisbuk” cu pozele sale. Nu mai este necesar nici să scrii. Ai colecţia de muţunache pe care orice internaut o foloseşte. Un fel de stenografie. Dacă nici aritmetica nu mai foloseşte celor familiarizaţi cu calculatorul, oare ce se predă astăzi de către dăscălime? Poate cum să folosească mai raţional banul. Dar nici dascălul nu este pregătit pentru o asemenea acţiune şi iroseşte banul pe nimic. 
  
Trăim vremuri grele datorate celor două hibe majore care sunt: „Drepturi fără îndatoriri” şi „proprietatea sacro-sacră”. Atât drepturile omului cât şi noţiunea de proprietate depind de educaţie. Un om needucat cultivă drepturile proprii neluând în considerare drepturile similare ale partenerului. Se naşte astfel discordia care duce la ură faţă de semenul său. Cu proprietatea prost înţeleasă este şi mai rău. Omul devine un egoist feroce pentru care nu există decât punga sa şi nimic altceva. 
  
Nicicând nu este prea târziu să fie începută o educare serioasă a omului de toate vârstele. Nu avem mame care să educe propriile progenituri. Vom începe familiarizându-le cu principii elementare precum acordarea nu mai mult de 20 minute zilnic exclusiv copiilor, spre a le afla păsurile şi năzuinţele. Nu avem dascăli pentru noile percepte pedagogice. Nu aşteptăm la infinit pregătirea universitară a noilor cadre împinsă la moş aşteaptă datorită lipsei profesorilor competenţi. Îi pregătim pe aceştia. Dar dacă nu vom începe acţiunea „mult iubita noastră ţară” se duce de râpă clipă de clipă” 
  
Aş avea multe de spus. Oare inutil? Nimeni nu citeşte nici măcar aceste rânduri. Cine să manifeste cu milioanele pentru ca politicienii noştri să cadă de acord asupra unui proiect de ţară în care educaţia să fie pe primul loc? 
  
Salarii mari par un paliativ. Bani mai mulţi aruncaţi pe piaţă fără corelarea cu produsele realizate. Normal că aduc o inflaţie adică banii mai mulţi din buzunar scumpesc produsele. Trăim acum acest fenomen astăzi, iar capetele pătrate … nimic! Sunt preocupate exclusiv de măruntele lor probleme. Este şi normal la castelele lor din cărţi de joc şi averi de carton protejate în paradisuri fiscale 
  
Referinţă Bibliografică:
Eu sunt România! / Emil Wagner : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2569, Anul VIII, 12 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Emil Wagner : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Emil Wagner
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!