CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  





Elisabeta IOSIF De la Seneca la oglinda magică
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ELISABETA IOSIF 
  
De la Seneca la Oglinda magică 
  
Angela Dina - Moțățăianu scoate de sub tipar (Editura Betta) în 2017, cea de-a 13-a sa carte, aș spune, care îi poartă noroc. Fiindcă și destinul unei cărți, ca și al autorului depinde de ”ceasul” nașterii. Chiar dacă ”Seneca” (precum și titlul volumului) poartă cu el ”Complexul lui Oedip”. Geraldine, unul dintre personajele principale, pe care în unele momente am identificat-o cu scriitoarea acestei nuvele fantastice, are posibilitatea de a-și schimba soarta, ca în poveștile populare, când Dumnezeu intervine: ”Se spune, că un om sărac îl întâlnește în călătoria sa pe Dumnezeu, care avea chipul unui bătrân oarecare. Omul se plânge de soarta sa iar Ziditorul îl sfătuiește să fure banii cu care au fost plătite ursitoarele la nașterea sa și apoi să dea vina pe ele, că l-au menit să fie hoț. Omul face întocmai și la întoarcerea acasă află că a scăpat de sărăcie.” Așadar norocul se dobândește și prin călătorie dar și prin alte încercări schimbându-i-se astfel destinul: …”Știi, mi-aș dori teribil ca ce-am născocit aici să prindă viață…Zilele mele ar căpăta rost, aromă, culoare…”(pag. 98). Geraldine, în al cărui suflet adolescentin ”se-nstăpânise zgura trădării” datorită tatălui său, care dispăruse, își schimbă soarta atrasă de ”urzeala cuvintelor”, scriind cartea, care o va consacra, dobândind un loc norocos în lume, împlinind ursita. 
  
”Seneca” este o carte în care aproape totul se reflectă ca într-o uriașă lentilă, în care lumea personajelor se metamorfozează. Aș spune, că Oglinda este cel de-al doilea personaj principal. În credințele românești, revelând lumea eliberată de timp, oglinda ”face” să apară și oameni, reflectă acțiuni viitoare, citește prezentul ca un spectacol al vieții. Prin această metaforă a intrării în oglindă abordată și de Mircea Eliade se creionează o posibilă salvare din labirintul realității. Personajul Seneca – tras la indigou – când este stoicul care te învață ”că-n viață trebuie să fii demn”, când este vecinul, care va organiza, privind în viitor, un ”workshop literar”, când este acel Seneca destins în fața oglinzii: ”Când se afla dincolo, în spațiul pentru care oglinda era singura graniță…fusese doar ecoul cerut de mintea copilului Geraldine… Seneca zâmbi oglinzii. Ca semn de recunoaștere, apele se tulburară de o flăcăruie albastră..”(pag 61). Stoicul Seneca trece din rolul perceptorului lui Nero în sfătuitorul adolescentei Geraldine, dându-i curaj în fața greutăților vieții, o determină să-și afirme talentul poetic și libertatea sufletească: ”Seneca…Chiar nu-i curios că-l întâlnesc întruna, doar îmi e vecin..Dar el e și bărbatul acoperit cu cascheta neagră de jocheu elogiindu-mi scrierile… E cavalerul de onoare…mi-e cititor de gânduri…(pag.92). Dar ascuns în vălul fantastic, Seneca: ”îi făcu un semn poznaș cu ochiul oglinzii…cu ochi și suflet la tine cat (zise oglinda, n.a.). Sufăr de iubire! Începu în ton romantic Seneca spovedania… De când s-a hotărât om să fiu, mi s-au întâmplat de toate…În palmares, ei bine, recunosc, iubirea îmi lipsea! … Seneca șterse cu palma oglinda și flacăra albăstruie pieri…(pag.65, 66). 
  
Angela Dina - Moțățăianu aduce în nuvela sa fantastică un spațiu în care transfigurează viața prin scenarii ale diferitelor jocuri ale vieții. Ne determină să urmărim jocul care le acaparează existența. Aristotel vorbind despre artă sesizează imaginea lumii, modificând-o, clădind o altă lume prin intermediul jocului. În acest joc oglinda este un simbol al purității absolute a sufletului. Și Pitagora avea o oglindă magică, pe care o întorcea, cu fața spre lună. Angela Dina - Moțățăianu folosește oglinda magică întorcând-o spre faptele trecute, devenind un instrument al iubirii. De cele mai multe ori ea reflectă aici revelarea cuvântului. Se spune, că pentru literatura secolului nostru cuvântul devine neîncăpător. Poate și din această cauză Nichita Stănescu căuta necuvintele. 
  
Referinţă Bibliografică:
Elisabeta IOSIF De la Seneca la oglinda magică / Elisabeta Iosif : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2398, Anul VII, 25 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Elisabeta Iosif : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elisabeta Iosif
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!