CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Actualitate >  





DUBLĂ LANSARE DE CARTE: ELISABETA IOSIF - ROMANUL ”ARTUR”, ANGELA DINA - MOȚĂȚĂIANU - ”MUMA”
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DUBLĂ LANSARE DE CARTE: ELISABETA IOSIF - ROMANUL ”ARTUR”, ANGELA DINA - MOȚĂȚĂIANU – ”MUMA”  
 
Joi, 13 decembrie 2018, Casa de Cultură ”Friedrich Schiller” din București a fost gazda unei duble lansări de carte: Elisabeta Iosif , romanul ”Artur” și Angela Dina-Moțățăianu, volumul de proză scurtă – ”Muma.”  
 
Invitați speciali au fost: scriitoarea Eliza Roha și criticul literar Victor Atanasiu.  
 
Activitatea a fost moderată de Nicolae Roșu, directorul Editurii Betta care s-a ocupat de editarea cărților.  
 
Acesta a citit fragmente din prefețele celor două cărți redactate de criticul literar Aureliu Goci. Printre altele, despre doamna Elisabeta Iosif și scrierile dumneaei a afirmat că ”îmbrățișează o vastă arie culturală, a primit numeroase recunoașteri și premii, a publicat și în străinătate, este prezentă în diverse antologii și a fost medaliată la Tokio, în Japonia pentru un volum de eseuri Orice semn este o insulă...Aș spune că dinamismul narațiunii, succesiunea rapidă a planurilor și personajelor definește cinematografic proza doamnei Elisabeta Iosif și o marchează tipologic în secțiunea scenariilor virtuale și ale proiecțiilor în universul imaginar.”  
 
Aprecieri de valoare au fost făcute și la adresa prozei Angelei Dina-Moțățăianu ”Autoarea scrie o bună proză țărănească, interesată încă de această lume, tot mai rar descoperită în universul ficțional al actualității...Autoarea are o extraordinară capacitate de concentrare a poveștilor, de a cristaliza un univers de viață și credință, prin prezența unui personaj care este o femeie simplă și oarbă...Un lucru ineresant este absența distincțiilor obișnuite ale prozei feminine - lirismul și reflexivitatea. ”  
 
Aprecieri la adresa cărților au exprimat și Eliza Roha, Vali Iancu, Angela Dina Moțățăianu, Victor Atanasiu.  
 
În ceea ce privește romanul ”Artur” al Elisabetei Iosif, scriitoarea Eliza Roha a apreciat, în mod deosebit, discursul filozofic subtil, gradat, dinamica rapidă, interferența planurilor: pictură, muzică, literatură, ocultism, astrologie, tehnica specifică dramaturgiei, rafinamentul artistic, stilul inconfundabil.  
 
Criticul literar Victor Atanasiu a apreciat ambițiile literare și posibilitățile romanești ale autoarei și i-a sugerat să dezvolte capitolele într-un proiect mai amplu.  
 
Vali Iancu a considerat cartea un roman minimalist, secvențial, plin de viață.  
 
Scriitoarea Elena Armenescu a evidențiat cultura foarte bogată a autoarei, transpusă și în roman, volumul concentrat al cărții impus de dinamica vieții.  
 
Angela Dina-Moțățăianu a remarcat, printre altele, aplecarea autoarei spre expozeul de tipul cadrelor cinematografice, lirismul romanului.  
 
Volumul ”Muma” al Angelei Dina-Moțățăianu s-a bucurat de o mare apreciere din partea criticului literar Victor Atanasiu, care l-a numit o proză scurtă de mare forță, în care autoarea reușește să prindă esența vieții în câteva pagini.  
 
Eliza Roha a fost impresionată de pulsația vieții din carte, privirea tandră și atitudinea de iubire a autoarei față de lumea satului, omagiul adus femeii de la țară.  
 
Actrița Doina Ghițescu a citit fragmente din cele două cărți, un grup de elevi și profesori de la Liceul ”Dinu Lipatti” au interpretat colinde.  
 
A consemnat Elena Trifan  
 
Referinţă Bibliografică:
DUBLĂ LANSARE DE CARTE: ELISABETA IOSIF - ROMANUL ”ARTUR”, ANGELA DINA - MOȚĂȚĂIANU - ”MUMA” / Elena Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2909, Anul VIII, 18 decembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Elena Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Trifan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!