CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Jurnal >  




Autor: Elena Neagoe         Ediţia nr. 3465 din 26 iunie 2020        Toate Articolele Autorului

JURNAL DE VACANȚĂ (I)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
Cetatea Poienari  
 
Soarele răsărise deja de câteva ceasuri prevestind o sâmbătă frumoasă de vară. După ce am băut cafeaua printre florile mele iubite, la masuța din curte, ca un ritual închinat acestui anotimp, ne-am hotărât brusc să nu lăsăm să treacă o asemenea zi fără să ne creăm noi amintiri, Astfel, ne-am decis să facem o nouă incursiune spre istorie vizitând una dintre frumusețile patriei. Obiectivul de astazi: Cetatea Poenari .Trecusem de atâtea ori pe lângă ea, însă dintr-un motiv sau altul nu ajunsesem să o vizităm, cu toate că era relativ aproape.  
Imi place să mă informez asupra destinației pe care urmează să o vizitez. Aflasem de pe Wikipedia că Cetatea Poenari se află in judetul Argeș, intr-un varf de munte si a fost reședinta secundară a lui Vlad Țepeș, construită ca fortareață împotriva otomanilor, cu scop de refugiu sau punct de observație.  
Legenda spune că Vlad Țepes ,fiind urmarit de turci a scăpat refugiindu-se în această cetate, dupa ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața in spate , derutându-ți urmăritorii.  
Acest obiectiv turistic îmi trezise deja interesul si eram nerăbdătoare să ajung acolo. Drumul spre cetate mi-a oferit posibilitatea sa admir peisajele de pe valea Argeșului, astfel mi s-a părut scurt si relaxant. O ploaie scurtă de vară îsi lăsase deja amprenta umedă asupra naturii.Băltoace mici ne-au întampinat înca de la sosire si aburi jucauși pluteau deasupra pamântului..In fața noastră drumul șerpuia nestingherit spre Barajul Vidrarau si Transfăgărășan.Hotarându-ne totuși să luăm cu noi umbrela, am pășit încântați spre o nouă aventură.La baza muntelui se aflau mai multe indicatoare care ne îndrumau , oferindu-ne informații necesare. Astfel am aflat că cetatea era la aproximativ 400 de metri înaltime fată de nivelul văii și trebuia să urcăm 1480 de trepte. Aceste trepte nu m-au speriat initial, îmi plăceau plimbările si așteptam cu nerabdare să ajung în vârf. Chiar dacă treptele au început abrupt și după câteva porțiuni mai lungi deja obosisem, îmi plăcea pădurea și umbra odihnitoare pe care o arunca peste noi. Păsările cântau pretutindeni în jurul nostru și asta mi-a dat un imbold de a continua. Cu respirația tăiata de efort am ajuns intr-un loc polejnic al treptelor, unde ne astepta o băncuță și un indicator care ne arăta poziția noastră și faptul că urcasem 450 de trepte. Atunci ne-a bufnit râsul… înțelesesem utilitatea băncuței… cedai sau mergeai mai departe. Avusesem senzația că urcasem mult mai mult și eram deja foarte obosita…Indicatorul ne informa că mai avem de urcat peste 1000 de trepte pe un traseu in zig-zag prin pădurea de la poalele cetații.  
După ce ne-am odihnit puțin ( pe băncuta pentru care ar fi trebuit sa le mulțumesc administratorilor) am privit încântata în jur. Era atât de frumos… atât de liniste … se auzea doar cântecul vioi al păsărilor și respirația mea întretăiată.. In fața noastra o ceată de vizitatori coborau gălăgioși , probabil încântați de drumeție. Fiica noastră era deja la un nivel superior al treptelor, făcându-ne cu mâna peste balustradă. Am pornit mai departe, hotărâtă să nu cedez atât de ușor, măcar de dragul Andreei , care era nerăbdătoare si ne zâmbea încântată. Porțiune după porțiune , cu inima bătându-mi nebunește în piept, puneam un picior înaintea celuilalt , sprijinită într-o parte de umbrelă iar în cealaltă de soțul meu , am reușit să înving zig-zag-ul treptelor, ajungând la o porțiune de drum care șerpuia lin printre copaci.Deasupra noastră se ivise cerul , însa eu nici nu observasem, concentrată să număr câte trepte urcasem.Eram deja în pragul infarctului de la atâta efort, însă, când mi-am ridicat privirea am rămas mută de uimire. Brusc, am uitat de toată oboseala si râurile de transpirație de pe frunte.  
Era magnific!  
Flori de câmp multicolore, formau un covor în stânga noastră, în timp ce în dreapta , o prăpastie enormă te făcea să te âandești ce s-ar întampla dacă ai aluneca printre balustradă. Cu picioarele tremurânde de efort si emoție , am plătit intrarea și am pășit cu gura până la urechi de încântare, pe tărâmul istoriei. Zidurile cetații se iveau mândre în depărtare .Victorioasa, mi-am făcut prima fotografie. Șirul scărilor era acum împrejmuit pe ambele părti de balustrăzi puternice.Practic de o parte și de alta erau văi adânci , colorate de flori galbene si tufișuri verzi .Pe partea dreaptă, steagul României flutura măiestos în adierea vântului, prins de peretele stâncos.Prinsă de frumusețea peisajului nici nu am observat cum am trecut podul de lemn care unea doua stânci . Cuprinsi de febra fotografiilor, printre stânci, flori si trepte, am ajuns la baza cetații .Aici am fost întâmpinati de doua țepe înalte în care își găsiseră sfârșitul doua marionete îmbrăcate adecvat perioadei pe care o aducea în lumină celebra legendă a lui Vlad Țepes. Un ștreang si un eșfod își așteptau tăcute vizitatorii, în cazul nostru, amatori de istorie si fotografii .  
Am urcat ultimile trepte și am păsit încântată printre zidurile derăpănate, groase de 2-3 metri. Sub formă alungită, cetatea era împărțită în 5 turnuri ale căror ruine spectaculoase reprezentau o victorie în calea timpului. Cetatea se ridica semeață în vârful muntelui , înconjurată de prăpăstii adânci. Dacă într-o parte puteam admira valea Argeșului, inclusiv locul de unde plecasem și șirul de mașini de la poalele muntelui, în cealaltă, priveliștea îți tăia rasuflarea. Șoseua care urca spre Vidraru șerpuia spectaculos pe versanții munților, urcând triumfătoare spre cer. Nori albi si pufoși îmbrăcau pe alocuri vârfurile mărețe ale munților, dând impresia unui tărâm de basm. Aici, sus, deasupra civilizației , timpul se oprise în loc. Pluteam euforică , pe acoperișul lumii, întinzând mâna spre cer, așteptându-mă parca să-l ating. La limita dintre pământ și cer , senzațiile nu se pot exprima în cuvinte.  
Timp de doua ceasuri am admirat peisajele și ne-am plimbat printre zidurile cetații , transpunându-ne parcă în trecut . Cu sufletul zâmbind de fericire, nesătui de atâta frumusețe, am făcut cale întoarsă, 1480 de trepte așteptând să fie coborâte. Drumul de intoarcere a fost mult mai ușor, fiind sub influența adrenalinei, nu am mai simțit oboseala.Ca o glumă a naturii , o ploaie rapidă de vară ,a apărut din senin, asigurându-ne astfel de utilitatea umbrelei, care ne însoțise pretutindeni.Cum noi eram trei si aveam o singură umbrelă, am coborât în fugă, prin ploaie, râzând în hohote , ultimile sute de trepte , printre melcii care apăruseră de nicăieri și populau marginea scărilor . Nu mai alergasem prin ploaie de la 20 de ani… mă simțeam tânără si fericită.  
Ajunși in confortul mașini, uzi până la piele, am pornit spre casă, lăsând o mică bucățică din sufletul meu , intr-un mic colț de rai, încărcat de istorie si frumusețe.  
Câteva zile mai târziu, navigând printre amintiri, am privit fotografiile făcute in ziua aceea . Atunci am observat un partener , un martor tăcut al aventurilor noastre… în fiecare fotografie, poza grațioasa…umbrela!  
 
Referinţă Bibliografică:
JURNAL DE VACANȚĂ (I) / Elena Neagoe : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3465, Anul X, 26 iunie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Elena Neagoe : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Neagoe
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!