Eternele doruri, de-a pururi pierdute,
Uitate în secolul zilei de ieri
Ne poartă pe drumuri de nimeni ştiute,
Ne picură-n suflet zgomotoase tăceri…
Nisipul clepsidrei se scurge apatic,
Cu orice secundă murim câte-un pic,
La ceas de vecernii, sub cerul tomnatic,
Ne batem cu timpul, etern inamic…
Mă tem de cortina uitării absurde,
De scena pe care-s un jalnic actor,
Îmi sună pe tâmple aplauze surde,
Mereu fi-voi liber şi nemuritor…
