...Călătorul mergea pe o nouă potecă înspre
drumul Mănăstirii. A străbătut deal după deal,
orizont după orizont, pe noua potecă dinspre
Mănăstirea din comuna pierdută până în Muchea
Culmii, de acolo de unde, cu peste un deceniu în
urmă, călătorea spre Mănăstirea Cârnu. Ce timp, ce
vreme! Ce frumoase povestiri din istoria românilor
şi a României, pe aici, pe la Subcurbura Carpaţilor!
O parte dintre acestea pot fi întâlnite în volumul
Mănăstirea din comuna pierdută; noi mergem mai
departe, înspre alte povestiri de dincoace de
Orizontul din Deal. De ce toate acestea? De ce
Orizontul din Deal? De ce literatură? Un răspuns
comun ar suna cam aşa: Ca să-i citez pe mai marii
noştri înaintași, care au învăţat şi au comentat
Divina Comedie, un exemplu ar fi elocvent. Să luăm
cartea lui Jorge Luis Borges, în care fiul lui Dante a
afirmat că: tatăl său şi-a propus să ne arate Lumea
păcătoşilor, sub înfăţişarea infernului – viaţa
celor drepţi sub înfăţişarea cerului... Chiar și numai
din acest exemplu putem să credem că Literatura
este o formă a fericirii. Dacă fiecare dintre noi ar
gusta des din această fericire, n-ar mai exista atât de
multă ură. „Aburitorii” s-ar apuca de altceva.
Politicienii ar fi mult mai pregătiţi şi n-ar mai minţi
la orice pas. N-ar mai fi atât de redus numărul
cititorilor şi atât de mulţi scriitori, iar bolnavii s-ar
împuţina însănătoșindu-se. De fapt, fiecare înţelege
ce vrea sau ce poate. Să revin la idee și să merg,
după această paranteză, la alte povestiri de dincoace
de Orizontul din Deal.
Iată: Se apropia un an de la invitaţia preotului
profesor doctor Mihail Milea de la Câmpeni, la
marea sărbătoare de Sf. Dumitru când, fraţi, surori,
preoţi, viitori preoţi, elevi, intelectuali, enoriaşi,
iubitori ai condeiului, au venit la Casa părintească.
Atunci, în anul 2009, mi-a arătat părintele Mihail
unde îngropase Jurnalul fericirii al lui Nicolae
Steinhardt.
De aici, de la Câmpeni, Călătorul, împreună cu
părintele şi un fost elev al sfinției-sale, au plecat pe
câmpul ce împrăştia mireasma toamnei înspre
Orizontul unui Deal încărcat de istorie. Pe acolo, pe
unde părintele radia cu gândul la bucuria de-a scoate
din adâncuri o îndeletnicire prin care poporul
nostru, atât de mult încercat, să poată să mai aducă
strălucirea de altădată. Gânduri mari, gânduri înalte
avea părintele. Pentru că la volan se afla fostul său
elev, sfinția-sa avea un mare debit în arta dialogului,
iar acele gânduri mari, împărăteşti cu dragoste de
ţară, erau completate de privirea ce exprima
hotărâre. Cu atâta lejeritate lega eruditul preot
subiectele că, după câteva secunde de pauză,
fixându-şi ochii pe un punct din Orizontul unui Deal,
care se apropia din ce în ce mai mult, zice: Acolo…
Mare este Dumnezeu, cu ajutorul lui încercăm să
renaştem Satul Dacic! Se închină. Se închinară şi
ceilalţi doi. Apoi, tăcere… tăcere. După o vreme, cu
gândul şi cu privirile la frumuseţile de aici,
frumuseţi ale României, s-a ajuns să se vorbească şi
despre literatură. Spre surprinderea tuturor, marea
onoare a fost să se audă cum părintele vorbea despre
Unire. Unirea cea Mare. Cum anul acesta se
împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, se cuvine
să ne amintim. Am la îndemână revista „Eroii”,
scrisă pentru ostaşi, plugari şi muncitori, din 1
ianuarie 1921, având ca director pe Ion Al-George
şi colaboratori, printre alţii, pe Victor Eftimiu,
Vasile Voiculescu, Liviu Rebreanu, Nicolae N.
Beldiceanu. Într-un articol de început, intitulat ,,Prin
noi înşine”, directorul revistei ne prezintă, în prima
parte, necesitatea de a ne uni, pentru a putea lupta
împotriva vecinilor lacomi şi haini care râvneau la
bogăţiile noastre. Ţărişoarele noastre neunite şi-au
apărat pământul luptând împotriva turcilor, ungurilor,
polonezilor, tătarilor. Austriecii ne-au răpit Bucovina,
ba mai pofteau şi Oltenia. Ruşii ne-au luat Basarabia.
În amurgul zilei de 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan
Cuza împreună cu boierii şi poporul au jucat prima
dată Hora Unirii la Iaşi, sărbătorind astfel Unirea
Principatelor… Mai rămânea de înfăptuit Unirea cea
Mare, care s-a făcut în anul 1918. Unire realizată cu
mari sacrificii, din partea tuturor care au simțit
românește. Redau cîteva fraze din articolul amintit:
Noi, oamenii, suntem prea mici ca să putem
cuprinde cu mintea însemnătatea acestui măreţ
eveniment. Dar, dacă răspicăm faptele şi le
brăzdăm cu gândul, vedem că din ele răsar
învăţăminte mari, precum legi, pentru neamul
nostru. Prin dragostea de ţară ne-am apărat şi
păstrat PĂMÂNTUL şi GRAIUL. ori a ne pierde dragostea de ţară, este nimicirea noastră....
(Fragment din volumul ,,Orizontul din Deal (Liga Scriitorilor şi poveste unei filiale).
