În 14 octombrie 2014,prin intermediul lui Elena, am primit volumul „Convorbiri pe pământ rusesc” autor Schiarhimandritul Ioachim Parr, alături de o notă interioară: 

- Cu dragoste dăruită! Să vă fie de folos! Emil, Mariana şi Adriana. 

1 septembrie 2016 

„Maica Domnului să vă ocrotească, cu sântul ei acoperământ” 

Am înţeles. Dr. Adriana Miu, medic în Roşiorii de Vede, autor a două volume şi sora geamănă a domniei sale alături de soţ, din Buzău. 

Ca de obicei am deschis cartea întâmplător şi, la pagina 222 am descoperit: - „Nu îmi place viaţa strictă, dar dacă mă apropie de Dumnezeu, o voi duce”. Ori, undeva mai sus „ – De ce? Când cineva piere în păcat, ne alăturăm păcatului şi nu-l ajutăm să se ridice. Să sporim dragostea”. Au fost cuvinte care m-au determinat să înţeleg că este o carte plină de înţelepciune. Nu am zăbovit, mi-am luat un caiet şi, am trecut la studiu. 

Mai întâi, volumul ne prezintă autorul Schiarhimandritul Ioachim Par,născut în 1936 în SUA „într-o familie catolică din Marea Britanie”. Fost călugăr, a predat în şcolile catolice din SUA şi Brazilia. Misionar la şcolile din Calcutta. În anul 1970 convertit în ortodoxie, a trăit 8 ani la Schitul Sf. Ilie din Muntele Athos. Întors la New York, a întemeiat mănăstirea „Maria Egipteanca”, primit în componenţa „parohiilor Patriarhale din SUA” (Patriarhatul Moscovei)…. 

Vorbeam de studiu, fără să spun că e o carte care nu trebuie doar citită fără a fi şi studiată. 

Aşadar, în cele ce urmează, voi relata şi câteva extrase din acest „Alfabet duhovnicesc din vieţile sfinţilor”: 

*Credinţa este precum un vin scump. Ne trebuie un vas pentru a-l păstra. *Avem nevoie de realitatea ortodoxă. Nu de realitatea secularistă, care atacă tot în ceea ce credem. *Sfinţenia nu depinde de obştea unei mănăstiri. Ci obştea depinde de sfinţenie. *Smerenia se naşte din dragoste. Nu să folosim autoritatea faţă de cineva. *Ascultarea este mormântul voii noastre. Mormântul din care înfloreşte smerenia. 

Cartea este încărcată de pilde, de fapte, de corecturi în viaţa monahală unde monahismul este definit precum o lucrare săvârşită de mireni. Totul se îndreaptă înspre sfinţenie, dragoste, iubire…Cu precizarea că iubirea nu înseamnă sentimentalism ci credinţă. Într-una din convorbirile misionare ne spune: - Dacă deja suntem în iad, să nu-l mai aducem în lume. Să încercăm să stingem flacăra iadului cu apa dragostei. Atunci când cădem să nu ne lăsăm, să începem iarăşi lupta. 

Autorul, schiarhimandritul Ioachim Parr, în astfel de luptă, ne doreşte „rugăciuni cu spor, nu, somn uşor”. Cu alte cuvinte, să ne hrănim întâi sufletul şi, apoi trupul. Noi, ne spune autorul, ne putem otrăvi sufletul unul altuia ori putem învăţa să ne iubim. Astfel, ne arată că iubirea de sine nu este iubire, iar Marii Duhovnici ar trebui să invite la ascultare, nu să impună ascultarea. 

Ca laic, citind această minunată carte, am descoperit din spusele autorului, că fiind egoişti, ne este foarte greu să iubim şi, ce trebuie să facem? O singură soluţie ne poate fi la îndemână. Să fim nepătimaşi precum Hristos. Dacă dorim să ne rugăm, fără a iubi, iubirea nefiind sentimentalism, ci credinţă, o facem degeaba. De ce? Pentru că Duhul Sfânt nu poate intra într-o inimă necurată. Asemenea pocăinţa care-i o formă de schimbare radicală a omului „să mori pentru tine şi, să trăieşti pentru Dumnezeu”, mergând pe calea mântuirii. Aceasta-i crucea. 

Aşadar, nimic mai adevărat pe lume decât ce ne spune autorul. Dacă cineva s-a hotărât să meargă după un „mărgăritar scump” să nu abandoneze rândul. 

Dumitru K Negoiţă (LSR)