CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Dragoste >  





Toamna, oricum

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Şi va ploua în toamnă peste noi  
Ca vindecare ori ca amintire  
A două frunze luate de şuvoi  
Şi-amestecate pîn-la nimicire.  
  
Veni-vor cai de umbră să ne ia  
La uşa unor hanuri vechi, de ceaţă,  
Dar noi vom şti de ei, iubita mea,  
Ca dintr-un fel de altă, scurtă viaţă.  
  
E cald şi inutil, dar vin răcori  
Şi ne-om trezi din spaimele solare,  
Cînd sus, pe cer, izbăvitor, cocori  
Cu nostalgii vor naviga spre zare.  
  
I-am fost dezmăţ luminii şi desfrîu,  
În întuneric ne-am băut norocul,  
Am mers pe străzi ca înotînd prin rîu  
Şi ne-am jucat inconştient cu focul.  
  
Dar uite, vine toamna iar şi iar  
Şi noi îmbătrînim fără cuvinte,  
Precum doi sfinţi ieşiţi din calendar,  
De care nimeni nu-şi aduce-aminte.  
  
E prea tîrziu să te condamn acum,  
Va tot ploua-n curînd destul pe lume  
Şi, îngroşat de apă, vechiul scrum  
Va deveni nămol de uns pe nume.  
  
Va fi frumos, pierduto, ai să vezi,  
Vor fi culori şi ploi, şi desfrunzire,   
Chiar mai frumos decît poţi tu să crezi,  
Va mirosi jilav a primenire.  
  
Şi dacă totuşi ne vom mai visa,  
Sub sărbători şi ropote pluviale,  
Dă-mi semn, s-apar cumva în calea ta,  
Înveşmîntat în frunze ca în zale.  
  
Nu ştiu dac-om mai şti cine sîntem,  
Poate ne-om revedea ca dintr-o carte,  
Ca doi străini iubiţi, care se tem  
Că mai există pe pămînt şi moarte. 
Referinţă Bibliografică:
Toamna, oricum / Dragoș Niculescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2788, Anul VIII, 19 august 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Dragoș Niculescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dragoș Niculescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!