CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Versuri > Spiritual >  




Autor: Dorin Teodor         Ediţia nr. 3834 din 30 iunie 2021        Toate Articolele Autorului

Dorin TEODOR - UMBRA CANGURULUI (POEME)

 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
BONSOIR MADAM!  
 
Bonsoir madam!  
Îmi scuzi impertinentă  
De a-ţi inoportuna prezentul  
Cu prezenţa  
Infinit zecimalei apariţii;  
Dar, draga mea,  
În astfel de condiţii  
Nu mai ţin cont de nici o zecimală.  
Vrei ca să plec?  
Sau mă dai tu afară?  
Să ştii că de-am să plec, ai să regreţi…  
Din şapte milioane de poeţi  
Ce populează galaxia noastră,  
Nu mai găseşti o astfel de năpastă  
Cum este jumătatea ta legală!  
Nu insistă, că tot nu ies afară!  
Şi ştii de ce nu ies?!  
Fiindcă e frig!  
O, Doamne!  
Fă-mă s-o conving  
Că e obiectul existenţei mele!  
Că dintre zecile şi zecile de stele  
Pe care le-am văzut azi în coniac  
E singura steluţa care-o plac!  
 
 
POEMUL UNUI ZÂMBET  
 
Păstrăm imaginea unui minuscul zâmbet  
Şi-n palme fluxul unei alte vieţi,  
Când am desprins tăcerea de tăcere  
Şi când hoinar printre atâţi poeţi  
 
Am aşternut pe-un colţ de suflet  
Poemul unui mit şi-al unui mit,  
Poemul obsedat al unui strigăt  
Fixat pe buza unui zeu cinstit.  
 
Pe zei nu i-am iubit dintotdeauna  
Şi n-am crezut în nici un ritual;  
N-am vrut să cer frântura lor de zâmbet  
Şi nici să plâng. Acordul triumfal...  
 
Al unei corzi cândva sentimentale  
N-am vrut s-ascult şi coarda-a ruginit;  
Am profanat un cult şi-am dărâmat un templu  
Am ignorat un zeu. Dar astăzi, uluit,  
 
Aştern poemele îngălbenite  
Pe-altarul zeului îmbătrânit  
Şi strig un nume obsedat de teamă  
Că-l va uita. De ieri m-a chinuit  
 
Imaginea unui minuscul zâmbet,  
Şi-n palme, fluxul unei alte vieţi,  
Îl simt şi-acum când noaptea alburie  
Deschide poarta altei dimineţi.  
 
 
LA CASA DE NEBUNI  
 
E luni!  
Aici la casa de nebuni  
Nu s-a întâmplat nimic.  
E iarnă.  
La geamuri stau nebunii adunaţi  
Cu acelaşi zâmbet cenuşiu pe faţă.  
Mâine e marţi!  
Văzduhul se prăvale sumbru  
Deasupra noastră-n neîmplinite cercuri  
Nu s-a întâmplat nimic nici astăzi…  
Mâine e miercuri!  
Aceeaşi veşnică lentoare  
Care mă doare…  
Doar soarele e astăzi mai vioi  
Făcând uitată noaptea îngheţată  
Mâine e joi!  
Zăpada e pătată cu noroi,  
Iar iarna pare-un fas abandonat  
Păcat…  
Doar pomii parcă-s încă tineri.  
Mâine e vineri!  
Ca şi în zilele trecute  
Timpul amorf stă încrustat în gheaţă  
Acelaşi soare rece mă răsfaţă  
Plutind prin ziua parcă vânata…  
Mâine e sâmbătă!  
Norii atârnă goi de sentimente  
Spălând cu bruma fetele absenţe  
Cu-aceeasi nepăsare cinică…  
Mâine-i duminică!  
O zi la fel de rece şi absurdă…  
Aceeaşi ceată umedă inunda  
Sfârşitul unei alte săptămâni…  
Mâine e luni!  
 
 
URSITOARELE  
 
Eu m-am născut într-o încăpere plină  
Cu câteva duzini de ursitoare;  
Să-mi proroceasca ce avea să vină  
Se buluceau de-a valma, fiecare:  
 
„Vei fi frumos cum n-ar putea în lume  
Să vină altul şi să te întreacă…”  
Grăi o babă cu înţelepciune  
Şi aproape se-neca c-o tuse seacă.  
 
„Vei fi bogat”, se buluci fiţoasa  
Una puţin mai mare de un metru  
„Afară te vor da paralele din casă  
Dar ai să pierzi de nu păstrezi secretul.”  
 
„Vei fi puternic, şef peste mulţime”  
Răcni la mine, cu furie, alta,  
“Vei trage doar foloase, va fi bine,  
Atâta timp cât peşte are baltă.”  
 
Eram năuc şi ud până la piele  
Eram bogat, eram deştept, eram un sfânt,  
Nu se legau de mine cele rele,  
Eram cel mai al dracu’ pe pământ.  
 
Au trecut anii şi au avut dreptate:  
Eram frumos ca dracu’ între sfinţi,  
Eram bogat fiindcă aveam de toate:  
Chelie, burtă şi vreo patru dinţi.  
 
De multe ori, lovit de apatie,  
Aştept la colţul drumului cel mare,  
Cu ochii tulburi cA după beţie,  
Să întâlnesc măcar o ursitoare.  
 
 
SĂPTĂMÂNA  
 
Începe timid săptămâna  
O ploaie discretă mă scoală  
Mă simt ca trezit după boală  
Şi-aş plânge, aş plânge întruna.  
 
Sunt trist, ochii văd la-ntâmplare  
Mai tulburi ca ziua de-afară.  
E luni, constatai într-o doară,  
Şi lunea nimic nu răsare.  
 
Mă-nchin adunat lângă vatră  
La sfinţii de vremuri uitaţi;  
Nu ştiu dacă astăzi e marţi  
Sau poate n-a fost niciodată.  
 
Mă zbat într-al orelor cercuri,  
Mi-e frică de ziua de miercuri  
Şi spaimă aproape nu-ngheaţă  
Simt trupul plutind fără viaţă.  
 
E frig… ochii nopţii veghează,  
Încerc să dau timpul înapoi,  
M-am născut într-o noapte de joi  
Dar mă întreb: pentru cine contează?  
 
Mă îmbăt cu speranţe deşarte,  
E vineri, o zi oarecare  
Dar ziua aceasta mă doare!  
Mai fac inc-un pas către moarte.  
 
Sudoarea îmi şterg de pe faţă  
Cu o mână jilava şi rece.  
Şi sâmbăta asta va trece  
Mai luând o felie de viaţă.  
 
Şi soarta, şi ea m-a uitat  
În lumea absurdă şi lentă,  
Duminica trece absentă  
De parcă nici n-a existat.  
 
 
SPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI  
 
Alergam spre centrul pământului  
În mână cu o stea;  
Mă biciuiau cozile vântului,  
Iar steaua ardea.  
 
Am trecut pe sub Coloana Infinitului  
Şi am poposit la Masa Tăcerii;  
Am auzit strigătul vântului  
Chemându-şi la masa toţi verii.  
 
Am pornit mai departe în fugă  
Spre centrul pământului;  
Îmi era teamă să nu mă ajungă  
Tăcerea adâncului.  
 
Voiam în centrul pământului  
Să ascund steaua de lume,  
Dar am pierdut-o în bezna trecutului.  
Şi steaua golită de nume  
 
S-a stins undeva într-o cută  
Din fruntea ridată a urâtului…  
Trăgeam după mine uitarea tăcută  
Fugind înapoi din centrul pământului.  
 
 
CÂND AM SĂ MOR  
 
Când am să mor aş vrea să fie vară  
Şi dacă s-ar putea, la ora nouă;  
Să fie douăzeci de grade afară,  
Şi-n orice caz, ferească, să nu plouă!  
 
Cerul neapărat să fie albastru  
Şi nici un nor să nu-mi rideze fața  
Pe bolta nopţii nu vreau nici un astru;  
Ar fi perfect la noua dimineaţa!  
 
Vântul să bată în rafale medii  
Nici prea domol, desigur, nici prea tare,  
Doamne fereşte, nu vreau să mă sperii,  
Să stric petrecerea de-nmormantare!  
 
Lumina zilei să nu lase umbre  
Şi soarele să fie mai discret.  
În atmosferă, fără gânduri sumbre,  
Nu moare un oricine, azi moare un poet!  
 
Soţia mea să mă vegheze straşnic,  
Să nu fac la final iar o prostie  
Pe care s-o regret apoi amarnic  
Plecând aiurea - nu spre veşnicie!  
 
Când am să mor n-aş vrea să fiu de faţă  
Cu toată scârbă pentru viaţa mea,  
N-aş vrea nici mort să mă despart de ea,  
La urma urmei n-am decât o viaţă!  
 
 
PLOAIA  
 
Plouă! Plouă peste case  
Plouă-n suflet, plouă-n oase;  
Plouă rece, plouă dur  
Doamne, n-am să mai îndur  
 
Şi-am să strig în gura mare:  
„Hei tu, ploaia asta care  
N-ai ce face şi mă uzi,  
Ia mai termină, auzi?!”  
 
Însă ploii nici că-i pasă  
Nici că stau închis în casă,  
Nici de basca mea cea nouă,  
Ştie doar atât: să plouă!  
 
 
OBICEIUL  
 
Nu sunt un mistic. Nu sunt nici ateu,  
Mă înţeleg perfect cu Dumnezeu  
Sunt credincios cât este necesar.  
Păcate?! Sunt şi-ele pe cântar,  
 
Dar nu-s suficient de păcătos  
Încât să fac drumul spre iad pe jos.  
Chiar de-am venit pe lume întâmplător,  
Nu vreau să trăiesc veşnic, nici să mor.  
 
Dar până la urma sorţii au decis:  
„Dacă nu mori, ai să trăieşti” mi-au zis.  
Şi-am înţeles atunci care-i temeiul  
Care-ţi conduce viaţa: OBICEIUL!  
 
Te naşti, deci, fiindcă se obişnuieşte  
Din moşi strămoşi – apoi începi a creşte;  
Şi creşti, şi creşti – de obicei atât  
Cât e suficient să fi adult!  
 
Ajuns adult munceşti de obicei  
Cât o bovină, dar şi bei cât trei,  
Iar după un timp, cum se obişnuieşte,  
Te însori. Acum nu mai creşti tu ci creşte...  
 
Ce-ai semănat! Fiindcă de obicei  
Nevasta-ţi naşte, chiar dacă nu vrei,  
Atâţi copii cât n-ai închipuit:  
Câţi de-obicei se nasc dintr-un iubit!  
 
De obicei, aceştia se duc,  
Pe unde nici cel mai temut haiduc  
Nu a hălăduit nici după moarte,  
Iar tu, de obicei, poţi avea parte  
 
Să alergi după nepoţi, năuc, prin curte  
Ori să vorbeşti cui vrea să te asculte,  
Ori, cum e obiceiul, să te cerţi  
Cu jumătatea ta, ori să aştepţi,  
 
Cum este obiceiul, pe cea care,  
Îţi dăruieşte ultima plimbare,  
Fiindcă aşa ţi-e dat, să mori, în fine,  
De obicei când rămâi fără zile!  
 
 
NAPOLEON  
 
Inspecţia veni inopinat!  
O sală lungă – în fiecare pat  
Câte-un bolnav zâmbea condescendent…  
Inspectorul, un doctor eminent,  
 
Un psihiatru foarte renumit  
Îl întrebă pe primul întâlnit:  
„Cum te numeşti?” – “Eu sunt Napoleon!”  
„Dar tu?”, zâmbi spre altul din salon  
 
„Eu sunt Napoleon şi împărat!”  
„Eu sunt Napoleon adevărat!”,  
Zise un altul mic şi cu chelie.  
„Ba nu!”, zise un altul cu furie.  
 
Nu va mai spun ce-a fost, că nu mai pot,  
Napoleoni veneau de peste tot!  
Ba începură chiar să-şi care pumni.  
Inspectorul se închină: „Chiar sunt nebuni!  
 
N-am întâlnit în lunga-mi carieră  
Domnule doctor, aşa daravelă!”  
„Sigur că sunt nebuni, ce Dumnezeu,  
Fiindcă inspectore, Napoleon sunt eu!”  
 
 
ADEVĂRATA BULIBĂȘEALĂ  
 
Era o-asemenea bulibăşeală  
Că nu mai pricepeai de fapt, nimic;  
Vântul dansa cu norii din buric  
Şi frunzele cădeau de oboseală.  
 
Cerul pleoştit parcă de bătrâneţe  
Se sprijinea de creştet gânditor,  
Apusul se îndrepta spre el sonor  
Şi de uimire făcea fete-fețe.  
 
Un pui orfan de vânt se încurcase  
Prin ramurile unui chiparos  
Şi se zbătea aproape furios  
Şi plin de nervi – aproape decedase!  
 
Un stol de papagali deja smintit  
Se pregătea de un atac nocturn  
Cătând pe ciocul lor duios şi cârn,  
Înjurături de neînchipuit.  
 
Pe un spic de lac un pelican tomnatic,  
Ba moţăia, ba se trezea din vis  
L-ai fi crezut aproape indecis  
De nu clipea din ochii blegi, flegmatic.  
 
O gaşcă de furnici, dezordonată,  
Se-mpleticea cu chef prin iarbă deasă,  
Greşise iarăşi drumul către casă,  
Cum îl greşea de fiecare dată.  
 
Un grup de gâşte vag indiferente  
Dar toate mândre de prezenţa lor,  
Îşi îndrumau odraslele la zbor,  
În volte graţioase şi decente.  
 
Doar un zurliu de cangur n-avea stare  
De parcă ar fi avut în el benzină,  
Se alerga cu umbra prin grădină,  
Bag seama, pentru poftă de mâncare.  
----------------------  
Dorin TEODOR  
Pitești, iunie 2021  
Referinţă Bibliografică:
Dorin TEODOR - UMBRA CANGURULUI (POEME) / Dorin Teodor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3834, Anul XI, 30 iunie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Dorin Teodor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorin Teodor
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!