La Prislop...
Pe drumul care urcă la mormânt,
de-o parte și de alta stau de strajă
un șir de brazi și cruci puse-n pământ...
Sfințenia te prinde ca-ntr-o mreajă.
Emoția-i în inimi cuibărită.
Priviri atente sunt la-naintare.
Mulțime pe cărarea pietruită,
nădejdea-i așternută-n fiecare.
Dorința cea fierbinte pusă-n gând,
renaște-n minte acum așa, ușor...
Speranța este așezată azi, la rând,
o, Sfinte, am venit dup-ajutor...
Părinte care ai făcut minuni
cu dragoste de oameni, bunătate,
primește ale noastre rugăciuni
spre mântuire, sau spre sănătate !
Cărarea este tot mereu prea plină,
urcușul nu-i deloc obositor
și am ajuns la Treapta de Lumină
când vorbe vom rosti încetișor...
„Eu am plecat, dar de veniți la Mine,
de-acolo vă pot fi de ajutor,
că Dumnezeu pe orice om susține
de ne rugăm la Domnul tuturor !”
Iar pe mormânt găsești atâtea flori
ce niciodată nu se ofilesc...
Sfântul Ardealului, de-atâtea ori
a spus că fără Tine , Doamne,
nu trăiesc !
De Dorel Dănoiu
