Ratare...
„Nu tot ce zboară se mănâncă !”
E-o vorbă de înțelepciune
cu o putere ca de stâncă...
Minciuna sa, nu-i o minune !
Privirea lui amăgitoare
acum e fără importanță.
E vinovat ? Doar întrebare...
Să-i fi ucis azi o speranță ?!
O inimă prea inocentă
poate trăi și multe farse.
Dezamăgirea e prezentă,
iar colții săi rod doruri arse.
Când orice mugur de lumină
se stinge-n noapte de tăcere,
rămâne glas care suspină
după un vis, ca o părere.
Răsun-alămuri de regrete
lansând ecourile-n zare,
întoarse apoi așa, șirete,
cu o speranță viitoare.
Poate un gând de îndreptare
cu străluciri intermitente,
găsi-va o rază de soare
prin ceața celor existente.
Acum e numai o-ntâmplare
din lungul șir ce vine în viaţă...
Rănit-a fost prin înșelare
de-un suflet mort, de o paiață !
De Dorel Dănoiu
