Doar o privire
M-a tulburat seninul din privire
cu licăru-i chemând îmbietor.
Ce vânt a dat în inimă de știre
și-a liniștit ocean fremătător ?!
Cum barca mea plutește în derivă
în pânze-i tot mai rar o adiere.
Aș vrea să am o altă perspectivă,
de navighez spre țărmul ce nu piere.
Ochii mi-au spus - e telepatic oare ? -
că aș dori posibil ajutor.
Cum au ghicit, e bună întrebare,
sau intuiția e marele „motor” ?!
Blânzi mă privesc și-mi dau acea speranță
de a pluti pe apa întâmplării,
într-o deplină, caldă siguranță,
când după o noapte, iată, vin și zorii.
Seducătorii ochi mi-au luat vorbirea,
rămân c-o întrebare pusă, mută...
Din care zări va reveni trezirea
uimind prin fapta încă nenăscută ?
Iubirea poate are o recidivă,
priviri atrăgătoare te robesc,
se-ngână, se atrag deopotrivă...
O, Doamne, oare pot să mai iubesc ?!
Iar pleoapele, de vor, ascund mistere,
sau tremurul din suflet, e minune
ce se revarsă iată, cu plăcere
dând curcubeie-n inimi, pasiune.
Atomi din suflete se contopesc
lăsând vederii, doar ademenirea,
când numai ochii minții o zăresc...
Cresc muguri noi, ce vor dori-mplinirea ...
de Dorel Dănoiu
