CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Fantastic >  





Joc de Iele
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Joc de Iele 
  
Ziua trecuse pe nesimțite. Ca întotdeauna, arșița zilei de vară se mai domolise 
  
de cum apusese soarele. Au fost la strânsul fânului și oboseala își spusese 
  
cuvântul... Abia așteptau să mănânce și să se aștearnă la culcare. Venea o noapte 
  
caldă, cu un cer senin pe care stelele licăreau vioaie. Una din fetele lui moș 
  
Licsandru rămăsese acasă și pregătise mâncare pentru seară, să aibă și pe a doua 
  
zi. Au terminat cina și fiecare își căuta locul știut de odihnă. După ce a servit pe 
  
toată lumea, și a spălat blidele, Lina mai avea obiceiul să cânte din caval afară, pe 
  
o laviță și o melodie pe care nu știuse de unde îi venise în minte, se răspândi pe 
  
sub margini de pădure. Era atât de frumoasă încât și cei din casă s-au oprit cu 
  
pregătirea lor pentru somn, se închinau, gândindu-se la blândețea ce putea să fie 
  
în acele sunete ale instrumentului. Poate că Dumnezeu îi dăruise talent pentru a 
  
cânta, oferind plăcere celor din familie. Odată cântecul terminat, mai zăbovi un 
  
timp revenind în casă. În liniștea serii se mai auzeau ici-colo câte un lătrat de 
  
câine. Aproape că toți ațipiseră de ceva vreme. Apoi ca o părere, ca un ecou al 
  
cavalului Linei, un cântec aparte se desluși din ce în ce mai tare. Părea că vine din 
  
altă lume atât de atrăgător, cu un farmec deosebit pătrunzând până în adâncul 
  
sufletului, chemând irezistibil, de nerefuzat. O lumină albă,strălucitoare, 
  
încerca să pătrundă în casă, chemând tainic spre a ieși afară, la întâlnire cu ea. 
  
Se născuse dorința puternică de a vedea ce se petrece acolo... 
  
Era aproape ca o vrajă ispitind la un joc aparte, nemaivăzut. Dorința de a ști 
  
și a vedea, le răscolea curiozitatea. Una din fetele lui moș Licsandru, aceeași 
  
Lina, sări din pat și ca în somn, porni spre ochiul de geam cu pași repezi. „Nu vă 
  
uitați !” sună îndemnul lui, neputând să o oprească nici pe ea și nici pe celelalte 
  
fete să ajungă acolo, să vadă ce e. Lina fusese prima care privea curioasă. 
  
Omul își amintise de întâmplări mai vechi, povestite de alții. „Ielele ...” Mai 
  
zise odată, dar nu de ajuns încât să o oprească pe fată. „Nu vă uitați, că vă fură 
  
Ielele !” Degeaba, Lina era deja stăpână pe micul geam.... „Ce fete frumoase, cum 
  
cântă și dansează afară, uite, îmi fac semn să merg și să mă prind în cerc cu ele ! 
  
„Hai” vino și tu cu noi la dans!” . Ca în vis, deschise ușa și ieși afară lăsându-i 
  
uimiți, înfricoșați pe cei ai casei. Chemarea Ielelor a fost fără putință de refuz. 
  
Moș Licsandru simți o arsură în suflet... nu s-a așezat în calea fetei mai devreme 
  
și spuse răstit celorlalte : „Am spus să nu vă uitați, că sunt Ielele și vă fură 
  
sufletul, iar apoi aveți de pătimit !” Suflarea din casă neavând ce face s-a supus, 
  
dar urechile lor parcă erau vrăjite de muzica și dansul de afară... 
  
S-au așezat care cum au apucat, așteptând să vadă ce se mai întâmplă. Or fi 
  
dormit ?! Nu știau... Lumina dimineții pătrundea prin geam mângâindu-le fața, 
  
trezindu-i din buimăceala somnolentă în care se aflau. 
  
Bătrânul cu ochii cârpiți de somn, privea la Lina care așezată pe pat stătea 
  
întinsă, ca moartă. O știau afară, cum de ajunsese în casă ?! . Spaima se strecurase 
  
în sufletul părintelui. Încercă să se ridice în picioare cât de ușor se putea, însă 
  
mișcarea lui a dat deșteptarea tuturor. „ Ielele vă fură sufletul !” Vorbele li 
  
se întipăriseră în minte iar acum, toți priveau la Lina cum stătea acolo, nemișcată. 
  
Oare ce spusese moșul era adevărat ? O „furaseră” Ielele, au omorât-o, poate e 
  
vrăjită ?! Auzise și moș Licsandru că poți ști dacă un om este viu și mai răsuflă, 
  
lasă o urmă de abur pe o oglindă. S-au repezit spre oglinjoara așezată pe pervazul 
  
ferestrei, aceea în care se uitau când se pieptănau. Cu mâini tremurânde i-au 
  
așezat-o în dreptul gurii... Într-adevăr o urmă de abureală se vedea pe ea. Moșul a 
  
respirat cu oarece ușurare... N-a murit, e bine... S-au apucat să păzească și să vadă 
  
ce se mai întâmplă. 
  
Trecuseră câteva zile de când se întâmplase și Lina, încet, încet, începuse 
  
să-și revină. Întâi a deschi ochii, răsuflarea a devenit mai tare ca apoi, să miște din 
  
mână. Privirile obosite de atâta veghe au început să lucească cu speranța că vor 
  
auzi de la ea ce s-a petrecut. „De s-ar trezi odată!”... În sfârșit, într-o zi fata putu 
  
să vorbească domol. Parcă nu mai era Lina cea de dinainte, veselă și vorbăreață. 
  
Se uita în jur cu gravitate, uimire, gânditoare. „ Poți să ne spui ce s-a petrecut 
  
cu tine ?!” zise moș Licsandru. Cu oarece greutate, fata se așeză mai comod și le 
  
zise : „ - Da... dar nu pot să vă povestesc tot, decât ce îmi este îngăduit și mai 
  
întâi trebuie să prind ceva puteri !” Curiozitatea era mare, mai ales că a doua 
  
zi dimineața, la strigătele moșului, năvăliseră afară unde au văzut că pe locul unde 
  
jucaseră Ielele, pământul era pârjolit parcă de ceva. Rămăsese o urmă în formă de 
  
cerc, unde și iarba de pe margine era ofilită, îngălbenită... 
  
„Hai, spune ce-ai pățit !” Lina își aruncă privirea în jur, cu teamă și cu voce 
  
domoală, sfătoasă începu: „ N-am ascultat, dar nu-mi pare rău pentru că ce am 
  
văzut eu nu voi spune în amănunt, că n-am voie... Am ieșit afară, de parcă 
  
eram purtată de un vânt și Ielele mi-au spus că m-au ascultat cântând și plăcându- 
  
le doreau să mă prind lângă ele, că au simțit o chemare, să vadă cine le cântă 
  
melodia și n-am putut să mă împotrivesc. De unde să știu ce cântec era ?! 
  
Șapte fete foarte de frumoase și o melodie atât de plăcută... 
  
Apoi nu știu ce s-a petrecut și cum am ajuns în jocul lor. Odată prinsă, am 
  
dansat cu ele, dar nici una nu atingeam pământul. Două din fetele alea cântau din 
  
caval. Se făcuse o roată mare ținându-ne de mână și ne învârteam și ne învârteam 
  
ca apoi să ne înălțăm spre cerul așa de senin, cu luna plină care lumina roata 
  
noastră. Ele erau înveșmântate în niște haine albe, albe, strălucitoare și părul lor 
  
era ca spicul grâului copt, lung, lăsat pe spate unduind. Mă uitam la casa noastră 
  
cum se face tot mai mică, până nu am mai văzut nimic. Și suiam...și suiam până 
  
am ajuns într-un loc tare luminat, iar acolo se auzea o altă muzică și nu știam de 
  
unde vine, că nu vedeam pe nimeni să cânte... „Cum ai venit ?!” 
  
Două făpturi cu aripi albe mi-au spus : „Și acum, hai cu noi !” Dar unde erau 
  
fetele cu care am ajuns în acel loc minunat, că dispăruseră și nu știam unde. 
  
M-am obișnuit cu muzica și cu lumina strălucitoare, apoi, când m-am uitat mai 
  
bine, zării o parte din neamurile noastre care erau moarte demult, dar și alți 
  
cunoscuți care mă salutau făcându-mi cu mâna. Erau multe lucruri nemaivăzute 
  
și nu simțeam nici-o greutate la mers, pluteam, iar Îngerii aceia mă conduceau 
  
oriunde voiam și apoi, am ajuns la o prăpastie adâncă. Malul celălalt al prăpastiei 
  
nu era prea departe și între cele două maluri era întinsă o ață. „Hai să trecem 
  
dincolo!”. Îmi era frică destul de tare, mai ales că din adânc se auzeau urlete, 
  
gemete, văicăreli și alte zgomote înfricoșătoare... „Nu te uita în jos, până trecem, 
  
noi te vom ajuta !” Cei doi Îngeri au trecut de o parte și de alta fiecare,ținându-mă 
  
de mână. Am pornit pe ața aceea cu frică,uitându-mă când la unul,când la celălalt. 
  
Nu mi se părea prea greu, apoi, când am făcut ultimul pas, m-a împins păcatul și 
  
am aruncat o privire spre fundul prăpastiei... Făpturi urâte, urlete, țipete, flăcări, 
  
acolo era întuneric și niște mâini se înălțau să mă apuce ca să mă tragă în jos. 
  
„Bine că ai trecut, zise unul din Îngeri, era gata să te îneci la mal. Ești curată, 
  
cuminte și cu frică de Dumnezeu, iar asta te-a ajutat !” Trecusem cu bine și am 
  
mers mai departe. Mi s-au arătat și altele despre care nu am voie să vă spun 
  
nimic, ele aparțin locului aceluia ... Multe vedenii și minunății. Eram așa 
  
de fericită și nu mai voiam să mă întorc. „Toate la timpul lor!”. Unul din Îngeri 
  
îmi citise gândul. Nu știu ce s-a mai întâmplat apoi și cum am venit acasă... 
  
Fericirea îi inunda chipul ... Moș Licsandru, cu fața luminată o întrebă de foame 
  
sau dacă îi este sete... 
  
De multe ori Lina, ieșind la poartă se uita în susul sau în josul drumului și 
  
privind în urma unui trecător, ofta și nu treceau două, trei zile, că acesta pleca în 
  
lumea drepților. De unde știa, căpătase darul acesta de undeva ?! 
  
Toți erau convinși că Lina putea să prevadă moartea cuiva, dar tăcea mâlc și 
  
niciodată nu aveau să mai afle alte lucruri de la ea... 
  
de Dorel Dănoiu ( din povestirile mamei ) 
  
Referinţă Bibliografică:
Joc de Iele / Dorel Dănoiu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2444, Anul VII, 09 septembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Dorel Dănoiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorel Dănoiu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!