CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





Clopoțelul bunicii
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Soarele șchioapătă a întunecare printre piscurile pline de legende ale munților Gutâi. Firavă și tristă, îngrămădindu-și acareturile pe sub poalele munților, comuna Desești se lasă învelită în postavul de argint al norilor, pregătindu-se de visare. Ici, colo, lenevește cântatul vreunui greier, pe spuzele de ocru ale lutului ars. Fumul se ridică greoi pe deasupra caselor îmbrăcate în cerga timpului, doar , doar, s-ar ivi cineva care să-l adune într-un caier. Din căsuța bunicilor, îmbrăcată în zalele de lemn ale dumnezeirii, a rămas doar spiritul. Am încercat să înnod amintirile care mi-au rămas ca un bucium peste suflet, doar ca să nu mă mai doară atât de tare, fiorul acesta de chin care se numește viață, și căruia îi picură zilnic tăcerea în ropote mici de cristal. Mi-am înălțat privirea spre creasta Cocoșului, așa cum o făceam când eram copil, și am îndrăznit să sfidez chiar și pentru o singură clipă, Universul. Am căzut în genunchi. Cerul, mă privea cu sufletul. Avea ochii bunicii. De departe, clopotnița, își dregea glasul dogit pe spinarea vântului, cutremurându-mă. Am rămas în tăcere și, ca de fiecare dată, am început să vorbesc cu cea pe care o venerasem toată viața-bunica mea. Pe bunica mea o chema Ștefania. Se spune că Dumnezeu, iarna, ninge cu îngeri. Unul dintre aceștia a fost și buna mea. A venit pe lume într-o zi geroasă de iarnă, mai precis pe 18 ianuarie 1906, în sânul unei familii de oameni cu suflet generos și credincioși. Încă de mică a făcut din altarul sufletului ei loc de pelerinaj pentru cei aflați în suferință. Iubea tot ce era frumos și drept. Lectura era una din pasiunile ei de suflet. Îi plăcea să studieze și să-și dezvolte abilități de care puțini erau capabili. Vorbea fluent patru limbi, având o putere de comunicare impresionantă. Îi plăcea să adune oameni în jur și să le propovăduiască din tainele cunoștințelor sale, fără oprire. Sufletul ei generos și plin de smerenie și-a deschis inima, majoră fiind, spre cel căruia avea să-i devină soț și stâlp de nădejde până la moarte, preotul Eugen. Intrând în împărăția celor unși cu Duhul Sfânt, bunica a fost icoană cuvântătoare pentru toată comunitatea creștină din sat. În curtea lor, primăverile rodeau muguri, iar vorbele lor alinau suflete. Bunica m-a crescut cu o dragoste infinită. A fost ca un izvor dătător de viață pentru noi toți. O femeie blândă în ochii căreia cerul își vărsase călimara. Atât de frumoasă era buna. Întreaga ei fizionomie emana liniște și bunătate. Avea o modestie pe care doar îngerii o mai pot atinge. A fost iubită și venerată de fiecare suflet care călca pragul casei parohiale. Bunicul a sprijinit-o în toate. Aș putea spune că am copilărit în Rai, atât de fericit am fost în anii aceia pe care nu i-am putut uita niciodată. Mie personal, mi-a insuflat dragostea de poezie, proză și pictură cu o blândețe și răbdare, uluitoare. A avut doi copii, doar unul dintre ei a supraviețuit, și acesta a fost tatăl meu. Raiul copilăriei mele a fost umbrit de o rană adâncă, din care nici măcar sângele nu a mai îndrăznit să curgă. Bunica s-a îmbolnăvit grav și a căzut la pat. A fost prima dată când l-am rugat pe Dumnezeu șă mi-o aducă înapoi! Dar poate că eram prea mic pentru o rugăciune atât de mare. În ochii mei, toamna a început să-și facă de atunci și până în ziua de azi, culcușul. Făcuse un tabiet, chiar și bolnavă fiind, din a avea la căpătâiul său o Biblie și un clopoțel auriu, iar pe piept o pisică. Credincioșii nu au uitat-o niciodată! Cum să poți uita bunătatea divină. Veneau din locuri îndepărtate, oameni supuși necazurilor, pe care vrednicia rugăminților ei, îi făcea să fie puternici. Nu-mi dădeam seama cine îl iubește mai mult pe Dumnezeu, dar vedeam cu ochi fragezi de copil, cât de mult se iubeau unul pe celălalt. Nu era zi fără ca bunicul să-i vegheze la căpătâi. Bunica ne căuta mereu cu privirea, iar atunci când nu ne vedea, suna din clopoțel. Era clinchetul acela dătător de viață cu care ni se umezeau privirile de bucurie, de fiecare dată. Chiar și țintuită la pat, avea o vorbă de alinare pentru toți, noi aceștia care ne puteam bucura de viață dar care nu știam a trăi fără de păcat. Mi-a rămas întipărit în minte și azi cuvintele pe care mi le spunea cu atâta împăcare de sine: ,,Noaptea e singurul drum pe care colind în visare;. După treizeci și cinci de ani de suferință, în care mereu i-a stat alături bunicul, într-o zi geroasă de iarnă, pe 13 ianuarie 1979, și-a strâns aripile și s-a ridicat la cer pentru totdeauna. Icoana ei a rămas vie și azi, în sufletele locuitorilor din Desești. Pentru mine, copilul dus departe de timp, locul copilăriei a rămas sfânt, la fel cum sfântă mi-a rămas și buna. Am căutat cu privirea casa în care colindele se stingeau prin zorii munților, și nu am mai găsit-o. După moartea bunicului, fusese cumpărată și refăcută. Am căzut în genunchi de durere. Parcă cineva îmi furase întreaga copilărie. Am rămas cu omul din mine cel pe care-l modelase bunica și cu clopoțelul ei. Aș fi vrut să sun din el cu furia aceia oarbă ca și cum aș fi pierdut întreg Universul. Mi-am așezat capul în palme și m-am rușinat de slăbiciunea cu care urlasem a dor. Clopotnița satului își călăuzea din nou drumul către moarte. Undeva, clopoțelul bunicii aștepta răbdător să mă cheme la ea, în eternitatea celor sfinți. 
  
Autor Doina Bezea 
  
Referinţă Bibliografică:
Clopoțelul bunicii / Doina Bezea : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2873, Anul VIII, 12 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Doina Bezea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Doina Bezea
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!