Prin grâul pâinii nu trecuse, vai,
atâta iarnă cu miros de vatră
nici harul mamei, mâna din covată,
nu se făcuse somn în flori de mai.
Ne tot creșteau tuleii hărți pe suflet,
și-n podul palmei ne făcusem cruci
să nu te pierd prin lungi tăceri de cuci,
când ierbii tale i-aș fi fost, doar umblet.
Ne rătăcise viața firu-n zări,
călcau cirezi de timp cu nori pe gene
țineam de mână visele prin perne,
genunchii nopții îi uitam prin gări.
Dar, ne-am iubit cu restul de-ntrebări,
atâtor zile-n care doar răspunsul
ștergea dureri din depărtări cu plânsul,
făcând oceane de iubiri din zări.
Ascult, și-acum, cum înfloresc livezi,
din grâul vieții nu mai strâng, azi, roade,
oglinda-și lasă, lin, ciutura-n coarde,
pe-ncrâncenări de zboruri prin zăpezi.
Autor Doina Bezea
