-Cu ce te îmbraci deseară?-mă întrebă Violeta.Eu o să-mi pun rochia cea nouă,trimisă de mami din Italia. 

-Nu-mi vine să cred că a sosit şi ultima zi de liceu!Va trebui să lăsăm aerul să desfrunzească urma paşilor noştri,înainte de venirea unei alte toamne.Îmi vine să plâng!...Să urlu!...Să muşc vorbele tuturor,cu colţi de vampir,doar pentru ca sângele lor ,să nu mă uite niciodată!Atunci,şi-a adus aminte de Vlad.El,iubirea interzisă,la care tânjea în spatele gratiilor sufletului său..Avea oare să-l piardă?-aşa cum pierduse de atâtea ori,cărările spre inima sa,din cauza altor oferte,la liber.Lăsă capul în jos,gânditoare şi răspunse franc: 

-Cu rochiţa aceea albă pe care o am de la ziua Elenei. 

-Ok,merge,deşi e cam demodată,spuse Violeta.O să vin deseară să te iau cu maşina tatei la 8.Mergem împreună să cumpărăm tortul,şi apoi,la liceu. 

-Perfect,te aştept! 

O linişte adâncă puse stăpânire peste cugetul ei.Revăzu pentru o clipă anii minunaţi în care făcuse şi desfăcuse prietenii,profesorii care-i insuflaseră dragostea pentru materiile lor,orele de chiul,deşi puţine,freamătul acela de viaţă care nu putea fi învins de nimeni prinzând sub atele orice fărâmă de linişte.Oare mă va place?...Oare voi putea ajunge la el?... 

... Maşina Violetei claxonă cu putere,spărgând pieptul nopţii,cu aerul său de superioritate şi lux. 

-Iată-mă!am spus,dând bineţe tatălui ei şi urcându-mă alături de ...Vlad!Era acolo!Frumos,elegant,orbit de ea... 

-Vă cunoaşteţi!,el e Vlad,vecinul şi partenerul meu de dans la banchet,în seara aceasta. 

...Nu a mai rămas nimic din seara aceea.Totul a fost fad,dureros până la sânge.Au rămas cicatricele,ca nişte inserţii de el,prin mine.Nu am putut uita niciodată,nimic!Fusesem furată!Mai târziu,după ani buni,căsătorindu-mă,am încercat să o caut,să-i spun că am iertat-o,că nu mai doare!Dar nu am mai găsit-o.Murise,sfârşită de viaţă prin altă ţară,după ce în toţi anii,furase de la altele... 

Autor Doina Bezea