CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole

ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ

Acasa > Poezie > Oglindire >  

Desprins din realitate

Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cui îi pasă, dacă te stingi încet,
Nu atragi priviri, decât dacă te porți mai deșuchet.
Cine să vadă, cine să spună,
Ei nu au ochi decât pentru o masă bună.
Că frământările unui suflet,
Nu sunt ca frâmântările unui aluat,
Cât l-ai suci pe toate părțile,
Tot îl găsești fâșii, compartimentat.
Cui îi pasă, când alergi pentru alții,
Iar ei nu fac un pas către tine,
Când distanțele mari devin aproape,
Iar apropierile, străine.
Cui îi pasă când nimic nu se schimbă, dar totul schimbă și un nimic,
Cicluri sezoniere sau emoții la plic.
Cui îi pasă, când devii plasă sau bagaj,
Și cari cu tine, greutatea unui bagaj emoțional.
L-ai lăsa jos, dar se agață de tine,
L-ai pierde în mulțime, însă e parte din tine.
Cui îi pasă, când alții șterg murdăria de pe covor,
Iar tu îți cureți sufletul pătat de alții, cu înălbitor.
Ștergi geamul cu spray, îl faci lună,
Să privești afară, dar tu
Nu primești un mesaj de "Noapte bună!".
Mulți privesc pe-afară, decât pe dinăuntru,
Însă arunci ambalajul, păstrez conținutul.
Aspiri praful, ca să respiri realitate,
Să nu te-neci în vorbe deșarte.
Cine să audă, când e doar zgomot în drum,
Șantiere în lucru, suflete presărate cu scrum.
Supraviețuim, nu trăim, în mizeria sufletelor noastre,
Purtăm aceleași haine monocromatice și neactualizate.
Scuturăm cearșaful, dar nu ne scuturăm de griji,
Călcăm pe suflete, lăsând în urmă, cicatrici.
Cui îi pasă? Tu ce zici? Cui îi pasă, dacă te stingi încet,

Cui îi pasă? Tu ce zici?  
 
Referinţă Bibliografică:
Desprins din realitate / Diana Niță : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2813, Anul VIII, 13 septembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Diana Niță : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Diana Niță
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.

DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ

ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR

FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!