Îmi plac oamenii care răsucesc cuțitul în rană,
Și se bucură în sine, la a altui dramă.
Nu am pretenția de a plânge cot la cot cu mine,
Dar nici nu purta "masca suferinței". Nu te prinde bine.
Imi place societatea care ne distribuie un rol,
Și tot ea, ne etichetează ca fiind un "bun actor".
Îmi place, când unul e colacul de salvare pentru toți,
Iar restul, îl încarcă cu povară și-l face negoț.
Îmi place, când fiecare își vede de el,
Acceptă să fie partaș la un joc mișel.
Imi place cum pionii se mută,
Nu în terenul celui ce joacă murdar,
Se face șah-mat, tot în spațiul curat.

Îmi plac și cei care se ascund sub scutul puterii,
Ca apoi, pe timp de furtună, să fie la nivel cu zgomotul durerii.
Imi plac și cei care fug după funcții și renume,
Iar când totul se sfârșește, rămân doar simpli oameni pe lume.
Îmi place timpul, cum ne arată regulile de joc,
Să-ți înfrunți temerile și să nu privești înapoi.
Îmi place cum unul pe altul, încearcă să se scoată,
Comanda e de la nivel înalt, de la cel cu inimă neagră.
Îmi place, iar acum nu mai e în antiteză,
Că într-un final, binele va fi cel ce va cuteza,
Îmi plac cei care afișează un caracter slab,
Ca apoi, să construiască ziduri cu cărămizile ce l-au dărămat.