Acum trei ani la Bumbucoasa,
Sosi pe deal moartea cu coasa.
Braconierii au întins un laţ,
Şi ursul părea legat cu-n lanţ.
Au venit şi cei de la Mediu,
Din oraş, de la al lor sediu
Şi ursul a fost tranchilizat,
Fiind astfel imobilizat.
Un pădurar de vânătoare,
Preluându-l în grijă-l are,
Pădurarul Fănică se numea,
Ursul nemişcat, parcă dormea!
Ieşind de sub tranchilizare
Spre a pleca-n pădurea mare,
Ştiind că are glonţ pe ţeavă,
Pune-alice... fără să vadă.
Doar cu o ţeavă încărcată...
A transformat povestea toată.
A tras, pentru a-l speria
Şi nu pentru a-l înfuria.
Dar ursul iute l-a tăbărât
Rănindul pe bietul amărât,
Au sosit şi oamenii din sat,
Văzând ce urme i-a lăsat!
Faţa spre a-şi-o apăra,
Pe urs a nu-l supăra,
Repejor pe burtă se pune,
Ursul face la bot spume.
Şi întocmai precum i-a plăcut,
O mulţime de răni i-a făcut,
L-a aranjat în mod iscusit,
Când ghiarele le-a folosit.
A supravieţuit ca-n poveşti
Că l-a dus Smurdul la Bucureşti,
Ulterior s-a pensionat,
Uite-aşa s-a terminat!
Morala:
Dacă nu ştii ce-i pe ţeavă,
Nu te mai de treabă!
Cu ţeava puştii goală stătea,
Crezând că şi-un brenneke avea?
