Te simt alături, suflet din lumină,
dar nu te văd și nu te știu acum,
când amintirea ta îmi e străină,
caci s-a pierdut la ultimul meu drum.
Așa ne este scris: uitarea vine
cu fiecare viață ce-o avem
în lumea muritoare ce devine
o lume-n care eu, din nou, te chem.
Și te-am chemat de fiecare dată,
iar tu, de-atâtea ori, m-ai auzit
și ai venit, mai pură, mai curată,
și-n fiecare viață, te-am iubit.
Te simt, iubita mea. Te voi chema
și,-n toate viețile, vei fi a mea.
Daniel Vișan-Dimitriu
(23 iun. 2016, București)
