CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Amprente >  




Autor: Daniel Ioniţă         Ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Daniel IONIŢĂ - INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI)

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
BUNĂVOINŢELE DOMNULUI  
 
Ciudate şi imprevizible sunt bunăvoinţele Domnului  
şi plin de mister sunt capriciile Lui!  
Căci nu odată l-am întrebat  
de ce mă provoacă mereu ca să-L înjur  
de paşti şi dumnezei?  
Mă ignoră de obicei,  
dar la ultimul meu episod de sictir mai insistent,  
mi-a răspuns cu-n zămbet suav  
că eu nu înţeleg nici măcar de ce soarele străluceşte,  
sau cum anume migrează păsările şi somonii.  
Apoi, a mai adăugat El cu voce joasă,  
mereu vor fi dezastre de tot felul  
atâta timp cât la mine în curte  
unul e flămând şi altul e beat.  
STRĂIN SUNT, DOAMNE  
 
Străin sunt, Doamne, de pământ  
Şi nici de cer n-am stare  
Dar ascultai al Tău cuvânt,  
şi-n faţa Ta plecat...  
Durerea lumii-n ruga mea  
se zbate tot mai tare,  
Şi pentru ea cerşesc acu'  
la Tine-ngenunchiat.  
 
Ci iartă Tu, fără obol,  
scuipatul, biciul, spinii  
Unul e orb, un altui-i gol,  
iar altul ticălos.  
Ei n-au habar, nu ştiu ce fac,  
vremelnicii... meschinii...  
Să nu-i retezi, jelesc acu'...,  
să nu le ţii ponos.  
 
Ci poate le mai dă un an,  
la ei m-oi duce iară  
Ude-voi dragoste noian  
şi poate m-or primi.  
Îi voi plivi cu blând cuvânt  
ca-n Tine să răsară  
Rodi-vor oare înspre Înalt?  
Sau iar m-or răstigni...  
 
 
RUGĂGIUNE DESPRE AMINTIRI  
 
Dă-mi Doamne amintirile mele –  
de ieri, de azi şi de mâine -  
fiindcă nu-s doar ale mele,  
ci ale tuturor copiilor Tăi  
de oriunde şi de oricând.  
Întreţesută în povestea noastră e povestea Ta -  
de pe vremea când zăceai fără suflare  
încuiat în spatele pietrei lui Iosif,  
iar noi, ca nişte soldaţi tropăind, Te păzeam.  
Aminteşte-ne Doamne  
că piatra se mişcă zilnic din noi -  
ca să nu rămânem ca nişte soldaţi tropăind,  
care păzesc nimicul.  
 
 
DAR NU MI-AU SPUS  
 
În ziua când am decis să te întâlnesc  
mi s-a spus ca eşti bun şi milostiv  
că ai milă de cei nenorociţi,  
şi că eşti blând şi smerit cu inima.  
Dar nu mi-au spus că ai venit s-aduci sabie, şi nu pace  
Iar Cuvântul Tău ar fi, se pare, precum un cuţit de măcelar  
care tranşează inima şi ficaţii,  
încheieturile şi măduva.  
Nu mi-au descoperit nici faptul că ai obiceiul  
să scuipi în ochii omenilor  
în idea că-şi vor recăpăta vederea  
şi că ai pornit cu preconcepţia  
că e musai să fii duşmănit –  
fiindcă altfel viaţa n-are valoare.  
Sigur, mi-au spus că vindeci pe cel cu duhul zdrobit,  
dar au omis să-mi descopere anumite detalii  
cu privire la tranzacţiile Tale financiare – dezastruase,  
pe care te încăpăţânezi să mi le bagi pe gât,  
doar aşa, ca să mă faci să mă simt vinovat:  
că adică aş avea musai nevoie de aur curăţit prin foc,  
de haine (albe) şi de alifie pentru ochi;  
toate achiziţionate la un preţ nebun– viaţa Ta.  
 
 
VINO LA MINE  
 
Trăieşti în lume, toboşar de jale,  
Cu serbede dorinte fară tihnă,  
Te-agăţi de vise, galbene petale  
Vino la mine şi-ţi voi da odihnă.  
 
Spre zilele senine tot oftezi  
Ca sclavul după o dulce alinare,  
Dar iadul te cuprinde cu obezi,  
Vino la mine să îţi dau iertare.  
 
Viaţa te împinge spre concluzia ei,  
Şi-un simţământ de groază te apucă  
Căci visele de faimă s-au sfărmat...  
Ia jugul meu, ca pacea să-ţi aducă.  
 
Cu tine am paşit prin glod şi plâns,  
Cu tine peste-al morţii trist hotar,  
Zdrobit am fost in colţii ei de foc  
Sperînd că ai să vii să guşti din har.  
 
Adu-ţi aminte... nu te-am făurit  
Ca să tot baţi din tobe fără tihnă  
Ci pentru tine am păşit în iad,  
Ca să te caut şi să-ţi dau odihnă.  
 
 
PAHARUL ACESTA  
 
În nelegiuire am fost zămislit  
şi în păcat am fost născut –  
aşa că nu-s venit tocmai eu, copil al deşertăciunii,  
spre mântuirea neamurilor.  
 
De aceea depărtează Doamne, de mine  
paharul cel rostit pentru vecie  
şi poartă-mi paşii pe cărări plăcute,  
senine şi limpezi,  
ce se bulucesc spre iadul de zi cu zi  
anodin si monoton cu care sunt obişnuit.  
 
Sincer, eu tânjeam mai degrabă  
după alt pahar, cel cu ape furate şi dulci.  
 
Mi dat însă cărticica dulce ca mierea,  
care în stomac se făcu amară –  
atât de amară ca a trebuit să vând  
fânul, lemnele şi trestia la care ţineam  
pentru zile negre –  
şi să cumpăr, la un preţ imposibil, de la Tine,  
aur curat, haine albe şi alifie pentru ochi.  
 
Norcul meu a fost că preţul,  
fixat cândva, cu o veşnicie sau două în urmă,  
la masa de negocierii dintre viaţă şi moarte,  
fusese plătit tot de Tine,  
undeva într-un loc şi un timp uitate de lume.  
 
Mi-ai cerut doar inima,  
şi imediat mi-ai servit  
de pe tava de argint a universului,  
jugul şi sarcina Ta.  
 
Cărarea e dreapta şi îngustă –  
dar nu mi-e limpede, nici lină –  
călcând prin iadul acesta zilnic şi necruţător.  
 
Doar mâna Ta se întinde spre mine de la o vreme,  
străpunsă -  
şi mă mângâie pe frunte.  
 
 
UN GLAS ÎN NOAPTE  
 
În ţara ce fără de grijă se-nchină  
la tot ce luceşte, şi pune temei  
pe tot ce îşi zice că este lumină,  
din puţuri crăpate te-mbie să bei...  
 
…de toate s-aduni din grămezile sorţii -  
s-aduni şi să iei! ce prostie să dai! -  
şi-apoi te îmbie-n câmpiile morţii  
şi-ţi zice că-i poarta ce duce spre rai.  
 
Ridică paharul norocului, vesel!  
O viaţă are omul, ferice de el!  
Oţetul uitarii în burete tu ţese-l  
şi dă-i-l să-l sugă, să uite la fel.  
 
Cărarea îngustă, prea grea îţi apare,  
şi cine-s nebunii de-apucă pe ea?!  
Căci ce bucurie şi ce alinare  
să fie în cruce, poruncă şi stea?  
 
Şi cum poate duhul să mâne cuvantul -  
de eşti orb - să vezi, şi de vezi, să fii orb? -  
iar cazna iubirii să umple pamântul  
când oamenii-şi sapă amarul şi-l sorb?  
 
Dar apa cea vie, de secole curge.  
Puţini se opresc să cureţe-n ea  
Vorbire, sau faptă, au cuget de sânge -  
în noapte câţiva doar pornesc după stea.  
 
E greu să loveşti cu călcâiul ţepuşul,  
Pustia să-ţi fie tovarăş pe veci -  
căci dosnic şi greu şi pieptiş e urcuşul  
pe al Golgotei munte, cu spaimele-i reci.  
 
*  
Dar Cel ce ridică din negură firea,  
ce fiinţei suflare şi cuget a dat,  
El nu se întoarce să-şi renege vestirea -  
cuvântu-I rodeşte şi rodu-I bogat.  
 
Ferice, El zice, de-n cale-ţi amarul  
cu lacrimi şi ochii, şi faţa-ţi înfruntă -  
căci eu m-am legat ca s-o şterg şi paharul  
cu drojdii să-l sorb. Nu te teme, ci cântă!  
 
Ferice, povara pe umeri ce-o duci  
e-a mea, deci mi-o lasă, păşeşte în tihnă.  
Cu munci şi cu chinuri tu nu poţi să urci  
de vrei ca să intri în plăcuta-mi odihnă.  
 
Şi pacea ce-o cauţi nu-i umbră, nici vânt:  
de-s lupte, necazuri, război, fii ferice -  
căci Eu îţi sunt pace, şi Eu îţi sunt scut,  
şi Eu îţi sunt totul. E viu Cel ce-ţi zice.  
 
*  
In negura lumii şoptirea-i s-aude.  
Un strigăt în noapte, chemare de dor.  
Şi fruntea-i străpunsă s-apleacă s-asculte.  
Răspunzi? El aşteaptă. Un glas. Salvator.  
 
 
LUCRURI IMPORTANTE  
Corinteni 15:55  
 
Sigur, teroarea ta va-nvinge, pentru o clipa.  
Mă va-ngrozi şi mă va împietri chiar, pentru o zi.  
Dar în tot restul zilelor, minutelor, secundelor,  
urletul tău, ce face sângele să îngheţe,  
este înecat de zgomotul vântului, al valurilor mării,  
al copiilor ce se joacă şotron,  
al lingurilor, furculiţelor şi paharelor ciocnite,  
de ropoteala balamucului de zi cu zi,  
de acest stacatto al lucrurilor aşa zis minore.  
Înfoiala ta, faţada îngrozitoare, urletele tale,  
sunt toate estompate, pentru mine, de cotidian –  
spre exemplu atunci când îmi fac cafeau nu ştiu unde eşti,  
când vorbesc cu un prieten, n-am idee cu ce te ocupi,  
îar cand privesc in ochii mari ai copilului meu, am uitat de tot de tine!!  
De ererveaza lucurl acesta? Te oftici?  
Uită-te la tine!  
Cât eşti de monstruasă, devastatoare şi finală,  
de care nimeni nu poate scăpa şi în ghearele căreia  
toţi ne vom zbate în durere pentru o clipă –  
eşti pur si simplu neglijată total, nedefinita, uitată.  
Cel mai adesea nu reprezinţi nimic mai mult decât un gând trecător.  
Sigur, îmi ţipi (nu şii să vorbeşti normal) –  
că întro-o zi - azi, mâine, poimâine –  
voi muri negreşit.  
Te-am auzit, dar scuză-mă,  
am câteva lucuri importante de terminat, între timp,  
cum ar fi să termin de mestecat în salata de cartofi  
cu ulei de măsline, lămâie, maioneză,  
ceapă verde tăiată mărunt, şi ceva mărar.  
„Unde îţi este boldul moarte?”  
 
 
MERGEAM PE DRUM SĂLBATEC  
 
Mergeam pe drum sălbatec, în noaptea-nfricosată  
Ciocnidu-mă de stâncă, şi-n ape şiruind,  
Rotind în minte soarta acelor ce ‘nainte-mi  
Murit-au din potecă, prin hăuri nimerind.  
 
Urlă plângândă noaptea pe crunta vijelie  
Crengi vii si frunze moarte spre mine azvârlind  
Şi fără tihnă pasu-mi cu greu acum păşeşte  
Dorind în van limanul, şi soarele visând.  
 
Ci inima-mi străpunsă în crunta bătălie,  
De paloşele vieţii şi-a limbii sabie rea,  
Izbea în chin dispreţul, iar ţepii de mânie  
Îmi străpungeau nădejdea ce-n suflet pribegea.  
 
De unde-mi vine plânsul, de unde disperarea?  
Coşmaruri curg doar celor cu pleoapele în sus?  
Sau poate dacă ruga mi-ar lumina cărarea,  
Susurul blând al Şoaptei l-aş auzi supus...  
 
 
SE DUC BĂTRÂNII  
In Memoriam – bătrânilor mei duşi  
 
Trist epigon, privesc cu ochi de fum  
Cum stins în faţa mea într-un sicriu,  
Se odihneşte moşul meu acum,  
Ajuns la cap de drum, într-un târziu.  
 
Îl vad ca într-o altă primavară...  
Prin Bucov, sau prin Bazna, undeva,  
Cum povestea-ntr-o sâmbătă seara,  
De-o ţintă, de-o speranţă, şi de-o stea.  
 
Purta cu el ce-i bine, şi ce-i demn,  
Ce-i poruncea Stapânul lui din ceruri:  
N-avea poveri de trestie, fân, sau lemn;  
Ci aur, şi argint, şi juvaeruri.  
 
În gând, văd florile de pe sicriu,  
Şi meditând la viaţa ce s-a stins,  
Mă-ntreb pe mine, care-s înca viu:  
Oare de care lume-s eu cuprins?  
 
De grijile care vor arde seci,  
Ca trestia, şi ca lemnul, şi ca fânul?  
Sau de Comoara ce ramâne-n veci,  
Care de mult mi-a dat-o-n dar Stapânul?  
 
Se duc bătranii, şi se duce-o lume  
De care tremurând mai povestim,  
Ei au trăit, şi au avut un nume,  
Pe care cu sfială-l pomenim.  
 
 
POETUL  
pentru Lidia Săndulescu-Popa  
 
La început era Poetul.  
El era la început cu Dumnezeu  
şi era Dumnezeu.  
Şi Poetul a compus planete,  
luceferi, galaxii, ingeri,  
şi tot felul de alte lucruri  
şi fiinţe de o universalitate firească şi desăvârşită.  
„Vreau să scriu altceva”,  
şi-a zis El la un moment dat  
şi a început să compună nişte poeţi  
după chipul şi asemanarea Lui.  
I-a aşezat undeva pe o planetă mică,  
dintr-o galaxie nesemnificativă,  
pe o spirala mărginaşă a universului.  
Poeţii aceştia, au uita şi uită adesea de Poet,  
Şi de multe ori scriu ode false, balade putrede,  
sonete ipocrite, sau de-a deptul otrăvite  
pentru ei şi pentru alţii din jurul lor.  
De fiecare dată cand aceştia  
scriu sau recită o poezie spre Iubire,  
vreo poezie care alină şi vindecă,  
sau mustră şi îndeamnă spre bine,  
spre frumos, spre Ideal -  
El se întoarce, se uită în jur şi se întreabă,  
surprins şi fericit în egală măsură-  
„Care din voi M-a atins?  
Căci a ieşit o putere din Mine!”  
 
 
FUGA SPRE EMAUS  
 
E noapte sau e zi? Greu de spus…  
De ce Tu? De ce spânzuri în vânt?  
Vina mea, vina lor? Cui îi pasă, acum?  
Mă jelesc în zadar, când te duc spre mormânt.  
 
Ai murit, am pierdut, asta e…  
şi speranţele mele s-au dus.  
Mulţi au zis că erai un nebun de legat -  
Râsul lor m-a tăiat, m-a străpuns.  
 
Să mă ierţi că întreb, dar ce ce n-ai făcut  
vreo minune, să-i seceri de vii?  
Ai căzut fără har, ai cedat fără luptă,  
unei groaznice, mari mârşăvii.  
 
O! Şi ce mult păreai că tu eşti cel dorit!  
Vreau să fug, chiar şi urma să-mi piară!  
Mi-e destul! Sunt sătul de sudălmi şi batjocuri -  
am s-o iau spre Emaus, către seară.  
 
 
AUTOMUTILARE  
 
După ce am scris o poezie păcătoasă,  
mi-am tăiat mâna -  
dreapta sau stânga, nu mai ştiu.  
Mă ducea în păcat, şi am tăiat-o.  
Aş mai fi lăsat-o, dar se învaţase înscrisul  
păcatului de zi cu zi.  
După a suta poezie nellegiuită,  
mi-am scos ochiul -  
stângul sau dreptul, nu mai ţin minte,  
Cert este ca se holba doar la păcat.  
L-am scos cu o linguriţă de argint,  
cu grijă, ca să nu fac mizerie.  
L-aş mai fi lăsat dar se holba  
doar la păcatul de zi cu zi.  
Începusem să mă îngrijorez,  
fiindcă a mia poezie era anatema,  
şi era acum rândul piciorului -  
stângul sau dreptul, mă rog.  
Păşea cu vervă spre păcatul zilnic,  
şi urma să fie tăiat.  
Tocmai mă îndreptam către  
abatorul de zi cu zi,  
unde îmi măcelaream de obicei membrele,  
când m-am întâlnit pe drum cu Dumnezeu.  
Aşa, netam-nesam, plonc şi El, pe troturar.  
Mergea probabil la piaţă  
să cumpere un poem de aur, smirnă şi tămâie.  
Era negustor bine… versat…  
…dacă pot spune asta fără hulă.  
S-a oferit să-mi vândă nişte rime  
De aur curăţit prin foc  
ca să mă înbogăţesc peste noapte,  
o prozodie de haine albe ca să mă îmbrac -  
umblam nud, se pare, recitând versuri-  
şi alifie pentru ochi,  
cel care-mi mai rămăsese agăţat într-o orbită -  
ca să-l ung şi să văd spre a citi psalmii Lui–  
(m-a diagnosticat El, pe moment, poetus orbi -  
fusese medic de plasă, căndva,  
undeva prin Nazaretul Galileii –  
şi avusese de-aface cu poeţi de toată mâna,  
inclusiv pescari, văduve, vameşi, curve, farisei şi leproşi).  
Am înteles atunci, pentru prima dată,  
de ce Dumnezeu nu păcătuieşte,  
deşi scrie o groază de poezii zilnice -  
unele din ele, chiar, deocheate rău de tot.  
 
 
RĂMÂI CU NOI  
Luca 24:29  
 
Ne naştem în durere şi extaz  
Nemernici, nevoiaşi, sărmani şi goi,  
Sorbind al mamei zâmbet lăcrimat  
Dar primul strigat e „rămâi cu noi”.  
 
Când printre flori de dalbe primăveri  
Curtăm iubirea-n fragedul altoi,  
Beţia vieţii-o tragem cu nesaţ  
Şi uneori suflăm „rămâi cu noi”  
 
În vara vieţii, apriga vâltoare  
Ne-aruncă diamante şi gunoi,  
Furaţi de timp, mai spunem cate-odată  
Vre-un rar şi disperat „rămâi cu noi”  
 
Iar când sub greul anilor zvârlim  
O ultima privire înapoi,  
Un vis stingher ne prinde tot mai des  
Şoptind înfriguraţi „rămâi cu noi”  
 
Rămâi cu noi căci soarele, pe-o dungă,  
Răzleţi ne trece-n seara de apoi;  
De-aceea frânge colţul sfânt al pâinii  
Şi-n noaptea asta să rămâi cu noi!  
-------------------  
Daniel IONIŢĂ  
Sydney, Australia  
noiembrie 2016  
===========  
Daniel IONIŢĂ, poet, scriitor şi translator (română-engleză), născut la Bucureşti în 1960. A părăsit România în 1980 împreună cu părinţii şi cu sora sa, stabilindu-se în Noua Zeelandă şi mai apoi în Australia. Licenţiat în psihologie (clinică şi de organizaţie) la Griffith University (Brisbane, Australia) şi Lean Six Sigma (Auckland Technical Institute). În ultimii ani a revenit la prima dragoste, poezia. Îşi împarte timpul între aceasta şi consultanţa în domeniul Organisational Improvement, domeniu în care şi predă (part time), în cadrul Graduate School of Business, la University of Technology din Sydney (UTS). Cărţi publicate:  
• „Testament – Antologie de Poezie Romana Moderna” (ediţie bilingvă engleză/română) cuprinzând 56 de poeţi din ultimii 150 de ani ai poeziei româneşti,Editura Minerva,Bucureşti, 2012.  
• „Agăţat între stele/ Hanging Between the Stars” (ediţie bilingvă engleză/română) poezii personale, Editura Minerva,Bucureşti, 2013.  
• „Testament – Antologie de Poezie Romana Moderna” (ediţia a doua, engleză/română) cuprinzând 98 de poeţi din ultimii 150 de ani ai poeziei româneşti,Editura Minerva,Bucureşti, 2015.  
• „Testament – Anthology of Romanian Verses” (American Edition),Amazon, Sydney, 2016.  
(George Roca, Rexlibris Media Group)  
Referinţă Bibliografică:
Daniel IONIŢĂ - INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) / Daniel Ioniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2151, Anul VI, 20 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Daniel Ioniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniel Ioniţă
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!