CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Emotie >  





Un clovn, cândva, se-ndrăgostise...

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un clovn, cândva, se-ndrăgostise
De-o acrobată la trapez,
Frumoasă cum numai în vise
Sau în reviste poți să vezi

Și ziua-i trece chinuită
Iar noaptea-i trece fără somn
Iubirea nemărturisită
Îl mistuia pe bietul clovn

Căci nu găsea în el puterea
Să-i spună tot ce-avea de spus
Și-n gând, îl bântuia părerea
Cum că țintește mult prea sus

Dar ce să îi mărturisească
În preajma ei când se afla?
Abia-ndrăznea să o privească
Să nu o supere cumva!

În noapte, în a sa cabină,
Întins pe pat, el se gândea,
Tot așteptând somnul să vină:
"Știu că nu poate fi a mea

Sunt doar un clovn, nu îmi fac vise
Nu îi prezint vreun interes
Spre ea, sunt numai porți închise
La care bat fără succes

Și pentru că mi-e dragă tare
Nu-i cer... N-aștept să mă iubească
Dar dac-am să-i ofer o floare
Poate-o voi face să zâmbească

Un trandafir ca s-o răsfețe
Un gest precum o mângâiere
De care-n clipe de tristețe
Să-și amintească cu plăcere"

După aproape-o săptămână
De ezitări, cu pașii grei,
Porni c-un trandafir în mână
Timid, către cabina ei

Bătu în ușă fără vlagă
Picioarele îi tremurau
Simțea în ființa lui întreagă
Emoții ce îl sufocau

Lăsase teama să-l pătrundă
Și neîncrederea-l pișca,
Voia să fugă, să se-ascundă,
Dar nu se mai putea mișca

Apoi, când din cabină-apare
Ea să-nţeleagă nu putea,
Ce face acest clovn cu-o floare,
În miez de zi la ușa sa?

Secundele-și urmară șirul
Dar pentru el păreau un veac.
Zâmbind, i-ntinse trandafirul
"E pentru tine. Eu te plac!"

Pentru-o secundă uluită
De îndrăzneala clovnului,
Rămase locului țintită
Și enervată-i spuse lui:

"Mă mir că nu îți e rușine
Să-mi spui tu mie că mă placi,
Iar acest gest făcut de tine
Nu se cuvine să îl faci!"

Dar el i-a spus: "Nu am pretenții,
Am vrut doar să te-nveselesc.
Am cele mai bune intenții,
Un simplu gest prietenesc "

"Prieteni?", zise-nfuriată,
"Noi doi prieteni? Mi-aduci flori,
Când noi în viața asta toată,
Dac-am vorbit de două ori?

N-am fost și nu vom fi vreodată
Nici prieteni și nici altceva.
Și-acum te rog să pleci îndată,
Și să te-ntorci în lumea ta!

Nu-mi trebuiesc florile tale
N-avem nimic de discutat
Și nu îmi mai ieși în cale,
Ești doar un clovn, un obsedat!"

Aruncă floarea în țărână
Ca pe-un nimic de câțiva lei
Și fără alt cuvânt să spună,
Trânti cu ușa-n urma ei.

El se-aplecă să o ridice,
Petalele i-a scuturat,
Simțea în suflet mii de bice,
Ce îl loveau neîncetat

Se-ntoarse trist, cu floarea-n mână,
Cu capu-n jos, al nimănui,
Simțea nevoia să rămână
Singur, cu gândurile lui

Ajuns acasă, în cabină,
El căuta nelămurit,
Să vadă unde-a fost de vină,
Să vadă unde a greșit

"Atâtea chipuri fericite,
Atâtea zâmbete-am cules
Și câte-aplauze primite...
La urmă cu ce m-am ales?

Cu lacrimi grele curse-n mine
Pe-altarul zeului Amor,
Cu umilință și rușine,
Tratat ca un răufăcător

Ce loc să fie-acesta oare
Și în ce univers ciudat,
Dacă oferi cuiva o floare,
E-un gest atât de condamnat?

În toată-această-mpreunare
De vorbe mari și oameni mici,
Lipsit de orice apărare,
Mă simt ca un străin aici.

De ce să plâng? Cui folosește?
Încerc tristeții să-i rezist
Nimeni, oricum, nu se gândește,
Cum că un clovn poate fi trist "

Privindu-și chipul în oglindă,
Își spuse: "Masca mi-o iubesc!
Cât timp o port, n-au să se prindă,
Toți o să creadă că zâmbesc"

Dar suferea-n tăcere clovnul...
Cu suflet greu și pustiit,
S-a-ntins pe pat sperând că somnul
Va șterge-acest coșmar trăit

Deși-ncercase să nu plângă,
Câteva lacrimi i-au scăpat...
Dar ce sunt câteva pe lângă
Ce zâmbete a adunat?

De-un gând speranța își agață:
"De ce să simt că-s umilit?
În situația de față
Nu eu sunt cel care-a greșit!

De stau să mă gândesc mai bine
De ce să mă blamez atât?
De ce să simt că mi-e rușine,
Doar n-am făcut nimic urât!

Ba dimpotrivă, să țin seama:
La început am fost fricos
Dar mai apoi mi-am învins teama
Și am făcut un gest frumos!"

Căzu-ntr-un somn fără de vise,
Sleit de tot și întristat...
Un clovn, cândva, se-ndrăgostise,
De cine nu s-a meritat.  
 
Referinţă Bibliografică:
Un clovn, cândva, se-ndrăgostise... / Daniel Dobrică : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2381, Anul VII, 08 iulie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Daniel Dobrică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniel Dobrică
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!