CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Eseuri >  





`PE MINE M-A ADOPTAT NIETZSCHE`
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„PE MINE M-A ADOPTAT NIETZSCHE” 
  
Începutul anului acestuia ne aduce prilejul de a sărbători pe unul dintre cei mai apreciaţi oameni de cultură ai părţii noastre de ţară. Lingvistul, eseistul şi traducătorul Simion Dănilă împlineşte vârsta de 75 de ani. 
  
S-a născut la 23 aprilie 1943 în localitatea Belinţ, aşezare străveche, cu oameni trăind în cultul valorilor naţionale şi tradiţiilor strămoşeşti, ca fiu al unui gospodar vrednic, gata să facă orice sacrificiu pentru a-şi vedea băiatul urmând cele mai înalte şcoli. De aceea, după absolvirea ciclului primar şi gimnazial în localitatea natală, tânărul Simion urmează cursurile Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj şi apoi pe cele ale Facultăţii de Filologie, secţia română - germană, din componenţa pe atunci recentei înfiinţate Universităţi din Timişoara. 
  
Era în anul 1961 când l-am cunoscut, fiind şi eu admis în această instituţie de învăţământ superior odată cu dânsul, nimerindu-se chiar să fim repartizaţi în aceeaşi grupă de studenţi. Simion era un tânăr diligent, având deosebită aplicaţie pentru studiul disciplinelor lingvistice. Îmi amintesc că răspundeam la examene întotdeauna după dânsul, repartizaţi fiind în ordinea alfabetică a numelor, şi rămâneam mereu impresionat de exactitatea şi dezinvoltura cu care aborda subiectele propuse. Aproape în întreaga perioadă petrecută la facultate am împărţit împreună la seminarii aceeaşi bancă. 
  
Promovând examenul de stat, cum se numea pe atunci examenul de licenţă, în anul 1966, întâlnirile noastre au devenit sporadice. După ce ne-am canonit mai mulţi ani în şir, studenţi fiind, să ne specializăm fiecare într-un domeniu anume, am ajuns în cele din urmă, să fim „utilizaţi” pentru a învăţa părţile de vorbire pe nişte copii ce abia deprinseseră bine să ţină creionul în mână. De aceea, cu ocazia uneia dintre rarele noastre întâlniri, Simion mi-a spus, cu un umor amar: „dragul meu, trebuie să recunoaştem că suntem nişte rataţi!” 
  
Dar fiecare am încercat să evităm ulterior definitiva ratare, aşa cum ne-am priceput mai bine. El a păstrat strânse legături cu unii din foştii profesori ai facultăţii timişorene, Ştefan Munteanu, Vasile Frăţilă ş.a., dar a intrat în relaţie şi cu Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj. La un moment dat au existat şanse de a se transfera acolo, dar, se pare, ţinând cont şi de precaritatea salarizării personalului aflat la baza scalei de remunerare, în institutele de cercetare în genere, colegul meu a preferat să rămână în localitatea natală, unde s-a stabilit definitiv ca profesor. 
  
Cunoscând eu natura preocupărilor sale de până atunci, nu ascund că am fost foarte mirat când, la un moment dat, Simion mi-a mărturisit că s-a înscris la examenul de obţinere a atestatului de traducător care trebuia susţinut la Bucureşti. Mai târziu am aflat că preocupări de traducător din limba germană avusese de timpuriu, chiar student fiind, de care eu însă nu-mi amintesc să fi avut ştiinţă. Mă gândeam că nu face bine risipindu-şi energia pe două fronturi, şi pe cel al lingvisticii, şi pe cel mai nou ales, că se înhamă la o muncă foarte pretenţioasă, cu îndoielnice şanse de reuşită. Dar Simion Dănilă a ştiut mai bine decât oricine altul ce are de făcut. Şi, aşa cum îl ştiam, meticulos şi organizat, perseverent, refuzând orice compromis, nici măcar cu sine însuşi, a reuşit cu brio! 
  
În 1980 îi apare la editura Univers o traducere din lirica lui Friederich Nietzsche, în format bilingv, cu o prefaţă de Marian Popa. Tocmai la Univers! În timp ce eu, ca majoritatea debutanţilor bănăţeni, abia mă pregăteam să bat cu timiditate la uşa unei edituri provinciale. Mai mult decât atât, într-un interviu acordat lui Elvis Dobrescu la 1 iunie 2004, Simion Dănilă mărturiseşte că manscrisul conţinând poeziile lui Nietzsche l-a încredinţat cu şapte ani înainte de apariţie prestigioasei edituri bucureştene, tărăgănarea publicării lui explicându-se prin faptul că s-au ivit între timp şi alţi amatori să traducă din Nietzsche în româneşte, însuşi marele Ştefan Augustin Doinaş fiind interesat se pare de o asemenea întreprindere. În cele din urmă, cu siguranţă editura convingându-se pe parcurs de calitatea deosebită a versiunii propusă de tânărul bănăţean, cartea a apărut, consacrându-l pe Simion Dănilă drept important traducător de literatură germană. 
  
Citind poeziile lui Nietzsche în traducerea prietenului meu, am trăit o mare revelaţie. Mi se dezvăluia o latură necunoscută a personalităţii lui. Se vădea a fi, înainte de toate, un poet în toată puterea cuvântului, cum ar fi spus Maiorescu. Aceasta, fiindcă nu poţi traduce un text liric, provenind dintr-o sursă oarecare, lipsit fiind de har poetic. Mai mult decât atât, traducătorul trebuie să recreeze opera pe care o transpune într-o limbă-obiectiv (ţintă), redând cât mai fidel nu doar conţinutul ideatic şi bogăţia de simţire ale acesteia, ci şi particularităţile prozodice ale textului original, ceea ce incumbă un plus de dificultate. După cum spun A. Bantaş şi E. Croitoru (în Didactica traducerii, ed. Teora, Buc., 1998), „În traducerea poeziei, idealul rămâne mereu acelaşi: transcrierea unui poem într-o altă limbă cu convingerea că aşa l-ar fi scris poetul însuşi. Traducătorul de poezie restituie cititorului magia versului, forţa de sugestie, vraja muzicii originalului. Numai cel care are profunzimea de simţire a unui poet, intuiţia cadenţei şi muzicalităţii cuvintelor, poate traduce poezie.” Referindu-se la demersul reuşit al lui Simion Dănilă în această privinţă, Cornelia Ştefănescu afirmă: „Simion Dănilă se dezvăluie (ca n.m.) un degustător al substanţei textului, prin felul cum citează din comentariile lui Nietzsche asupra poeziei, cum pătrunde armonia poeziei nietzscheene, descifrându-i muzicalitatea, varietatea ritmurilor, a strofelor, a rimelor, a măsurii, prin motivarea cultivării poeziei de către Nietzsche în deplină osmoză cu gândirea lui filozofică.” (în ART-EMIS ACADEMY, Magazin literar artistic şi de opinie, 1 iulie 2015) 
  
Din nefericire, anii dictaturii comuniste nu erau tocmai prielnici pentru traducerea lui Nietzsche, mărturiseşte Simion Dănilă în amplul interviu acordat lui Elvis Dobrescu, marele gânditor german fiind greşit socotit un precursor al nazismului. De pildă, teoria nietzscheeană despre „voinţa de putere” era văzută ca un act justificator al totalitarismului. Realitatea e că naziştii l-au răstălmăcit după bunul plac pe Nietzsche, ajutaţi fiind şi de interpreţii tendenţioşi ai operei acestuia. 
  
Astfel se face că, pentru a avea şanse de a mai fi publicat, Simion Dănilă îşi îndreaptă deocamdată atenţia spre un alt domeniu al literaturii, cel al dramaturgiei, oferindu-ne o traducere a operelor dramatice ale unuia dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai expresionismului german, Franz Wedekind (Teatru, ed Univers, Buc., 1982). Dar pasiunea pentru opera lui Nietzsche nu i se diminuează, dimpotrivă, astfel că la întâlnirea noastră după 20 de ani de la absolvirea facultăţii (în 1986) el poate să declare, chiar la începutul alocuţiunii sale, cu un aer cât se poate de firesc, în aula Universităţii: „Pe mine m-a adoptat Nietzsche!” 
  
Revenirea la traducerea textului nietzscheean, mărturiseşte Simion Dănilă, s-a produs atunci când Lucian Alexiu, de la Editura Hestia, i-a propus să scoată o ediţie completă a operei marelui scriitor şi filozof german, care urma să fie făcută după Friederich Nietzsche: Sämtliche Werke, Kritische Studienausgabe hrsg. von Giorgio Colli und Mazzino Montinari, ediţie critică ştiinţifică în 15 volume. Traducerea s-a realizat cu sprijin financiar de la INTER NATIONES, BONN. Aşa a început marea aventură a vieţii lui Simion Dănilă, angajat în una din cele mai pretenţioase şi dificile întreprinderi de acest gen, unică, s-ar putea spune în cultura română. O aventură a cunoaşterii, în adevăratul sens al cuvântului. Oricâtă experienţă ar fi dobândit prietenul meu până atunci, noua lui cutezanţă implica o şi mai completă lărgire şi diversificare a universului său cultural, pentru a înţelege filozofia nietzscheeană în primul rând, dar şi contextul epocii în care s-a născut, cu identificarea ideologiilor premergătoare care l-au inspirat sau faţă de care, mai des, a luat poziţie, din antichitate şi până în secolul al XIX-lea. Această muncă este de-a dreptul înrobitoare, care te pironeşte cu anii la masa de scris, departe de orice tentaţii lumeşti, după cum spune şi Jan Cornelius: „Traducerea literară (...) nu presupune doar cunoştinţe solide de limbă şi fler literar, ci şi o muncă asiduă şi neîntreruptă. Astfel, traducătorului de literatură nu-i rămâne altceva de făcut decât să se canonească în camera sa o bună parte din viaţă, rupt de lumea exterioară, asemenea protectorului său, Sfântul Ieronim, cel care a pribegit mulţi ani în deşert. (...) Această atmosferă este descrisă la începutul sec al XIX-lea de către Ludwig Börne astfel: (...) «Asemenea sfântului său protector (Ieronim n.m), şi traducătorul se leapădă de cele lumeşti, bunuri, ranguri sau osanale. Cum altfel ar putea suporta faptul că, în discuţiile despre carte, numele său nu este în general pomenit mai deloc?»”(Arta traducerii, România literară, nr. 31, 2014) 
  
În munca sa, Simion Dănilă s-a simţit obligat să consulte mereu versiuni în alte limbi ale textului nietzscheean, astfel încât, vorba lui Eminescu, să fie în stare să găsească cel mai propice cuvânt românesc care să „exprime adevărul” exprimat de marele cugetător. În felul acesta el a devenit un cunoscător al mai multor limbi, şi culturi, fireşte, precum greaca, latina, engleza, franceza, provensala şi italiana. 
  
Traducerea este un mijloc de înţelegere a culturilor, facilitând oamenilor comunicarea dincolo de barierele lingvistice. Cunoaşterea cât mai bună a celor două culturi, cultura sursă şi cultura ţintă, este mai mult decât necesară oricărui traducător. 
  
Din fericire, după ’89 lui Simion Dănilă i s-a oferit de mai multe ori ocazia de a se rupe din când în când de locul caznelor sale („E un adevărat infern să-l traduci pe Nietzsche”, îi mărturiseşte el lui Elvis Dobrescu în 2004) pentru a peregrina prin Europa. Dar n-a făcut aceste călătorii pentru deconectare şi recreere, ci tot pentru a da de urmele lui Nietzsche, pe unde marele filozof şi-a trecut veacul, vizitând localităţi muzee, case memoriale, biblioteci, librării şi anticariate, contactând persoane care puteau să-i dea indicaţiile necesare, prin ţări precum Austria, Italia, Elveţia, Franţa şi, fireşte, Germania. 
  
Astăzi putem afirma, fără a exagera, că Simion Dănilă este cel mai important nietzscheolog din ţară, pretutindeni recunoscându-i-se meritele. Francezii au o zicală: Les grands esprits se rencontrent. Aşa Nietzsche a avut şansa să găsească pe meleagurile mioritice un spirit înalt, în stare să dea haină românească meditaţiilor sale filozofice. 
  
Dan Floriţa-Seracin 
  
Referinţă Bibliografică:
`PE MINE M-A ADOPTAT NIETZSCHE` / Dan Floriţa Seracin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2589, Anul VIII, 01 februarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Dan Floriţa Seracin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Floriţa Seracin
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!