CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Ordinea Zilei >  





O IDEE FURATĂ
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
O idee furată / Cristina Ștefan  
 
În Cenaclul Lira21, Cenaclul meu on-line, foarte activ timp de aproape 10 ani, s-a scris enorm de către un număr foarte mare de scriitori, peste 400 de autori. Am ținut închis acest cenaclu, ani la rând, fiind unul interactiv, dedicat lucrului pe text, dezbaterii pe text, ca într-o „școală blândă de poezie“, cum a numit-o poetul Adrian Suciu. Ore și ore de muncă, de conversații, de argumente și contraargumente, de ce nu era clară o metaforă, sau de ce poate pica în rizibil, cu fiecare poet în parte, debutant sau consacrat.  
 
Una din dezbaterile cele mai detaliate a fost propunerea mea de nou concept în scrierea haiku-ului. Propuneam și am și scris mult, noi, liriștii, atunci, un haiku adaptat la cultura românească, intitulat chiar așa: RO-HAIKU.  
 
Argumentam atunci și susțin și acum, peste ani, că în cultura noastră literară o scriere în stil nipon original va fi imposibilă. De ce? Avem culturi foarte diferite, pornite de pe fundamente, religii, credințe, moduri meditative foarte diferite, ori a intra în mintea, tradiția, modul de gândire a unui poet japonez, a unui japonez milenar cult și transmițător de cultură, este imposibil. Și mai spuneam că, în concepția mea, nici nu este de dorit. Este minunat ca fiecare cultură să-și păstreze originalitatea și fundamentul, să menținem baza culturii noastre, făcând trimitere la Trilogia culturii a lui Blaga. Sigur că au fost argumente pro și contra. Atunci a intrat în site, și i-am aprobat devenirea ca membru lirist, Corneliu Traian Atanasiu. A început o polemică aspră cu noi, ( deja colegii mei îmi împărtășeau ideile). CTA considera ca pe o blasfemie propunerea mea, ba chiar mi-a zis că-s proastă, că a scrie kaiku în stil românesc ar fi cea mai neagră creație culturală întâmplată vreodată pe planeta Pământ. M-a jignit. Degeaba am încercat să spun că jignind un concept românesc de creație, jignește cultura română, de fapt. Degeaba i-am spus că nu există în spiritul românesc o creație fără verb și fără metaforă, literatura română fiind una de lirism profund de la începuturile ei. Degeaba i-am spus că poeții români ar fi constrânși, arestați, într-o formulă care conceptual, tradițional, spiritual nu le aparține și nici nu le va aparține vreodată. Poeții români vor putea doar să joace un rol de haijini…se vor preface japonezi în gândire, și ca orice imitație vor pierde din valoarea originalului, așa că să lăsăm poeții români să scrie cele 17 silabe în modul de exprimare românesc… Cu metaforă, cu verb. Pasămite, domnul CTA m-a mai jignit laborios încă o dată și mi-a cerut să-i șterg contul de pe Lira21. I l-am șters. Ce s-a întâmplat după toate aceste contraziceri? Domnul respectiv și-a deschis o întreagă industrie de ro-haiku, implicând sute de scriitori, demersul său numindu-l chiar RO-KU, făcând antologii, concursuri, site propriu, acordând premii lunare, pe conceptul de haiku românesc. Frumos! Apoteotic! Mi-a furat ideea, dar și autorii care sunt implicați acum trup și suflet în a scrie nipon în stil românesc. Ce era să fac? Să merg la tribunal? Să fac scandal? Niciodată, pentru că eu m-am definit promotor al literaturii române pe nivelul celor ce vor să scrie și nu sunt luați în seamă, sunt invizibili, eu încurajez scrisul, nu-i dau în cap. Ce vreau, însă, cu drepturi depline, este recunoașterea ideii mele de ro-haiku. Ca o probă a muncii mele creative în Lira21. De atunci am girat cu editura mea ARTBOOK, volume de haiku în stil românesc, chiar actualmente lucrez la volumul de haiku al lui Sorin Micuțiu( fondator în Lira21) în care autorul dorește să includă un comentariu la un haiku, scris de Corneliu Traian Atanasiu. Și CTA cum comentează? Comentează „ușor metaforic“, după cum spune el însuși…Deci metaforă în haiku? Pentru asta a jignit ireparabil un scriitor, pe mine… și o face de mii de ori furându-mi acest concept.  
 
De aceea, îi sunt recunoscătoare scriitorului Gabriel Alexe, pentru surpriza de a ne fi citit, pe noi liriștii, de a fi comentat pertinent aceste problematici literare. Citez: „Cristina Ştefan ce spune pe blog?! Citez: „De fapt asta am şi susţinut prin introducerea noţiunii de Rohaiku, o adaptare la limbajul literar românesc a celor 17 silabe, ca viziune si transmitere de mesaj poetic.“ Am ales (de pe blog), două ro-haiku-uri care, personal, mi se par edificatoare pentru puterea de concentrare a frumosului, în stil românesc: flori şi lumină/ copil la rugăciune- /cutremur în cer (Ana Maria Gîbu)  
 
cocorii zboară/ inima mea e şirag/ nu vreau să revii (Cristina Ştefan)“  
 
Și redau articolul complet din revista Hyperion, nr 4-5-6/2018, cu recunoștință.  
 
Cristina Ștefan/ nov. 2019  
 
Gabriel ALEXE- REVISTA HYPERION NUMĂRUL 4-5-6/2018 PAG 155-156  
 
Despre haiku – posibilităţi  
 
Consider că o virtute a românilor este puterea de asimilare urmată de o sinteză al cărei final poate fi „bijuteria“. Dar acolo unde apare afirmaţia încărcată de pozitivism, apar mii de afirmaţii pline de negativism, chiar răutăţi gratuite, platoşe ale unui orgoliu nemăsurat. Observaţi apariţia unui curent literar, a unui poet cu alte viziuni lirice, a unor forme simpliste dar care îşi caută fondul asemenea unui firicel de apă din izvor căutând marea. Va fi pârâu, apoi râu, fluviu şi, în final marea cea mare. Imediat vin „constructorii de baraje“ care nu construiesc şi „hidrocentrala“ pentru a transforma forţa apelor în lumină sau vin cei care deviază cursul apei nu pentru a ascunde vreo comoară, ci pentru a întoarce curgerea spre izvor oricât ar ţine ocolişul. Suntem tentaţi să tolerăm aceste lucruri, le întrupăm într-un „firesc“ care să justifice ignoranţa noastră. Reflectând la toate acestea, am dat din întâmplare peste rândurile scrise de Cristina Ştefan pe blogul Lira 21Cenaclu literar, rândurile sale fiind un răspuns dat orgoliului prea dulce orbitor. Nu aş fi apelat la această aducere aminte dacă nu ar fi fost vorba de haiku şi de posibilităţi de a scrie haiku în stil românesc, această posibilitate (atenţie, e o ipoteză de la care se poate porni într-un demers literar şi atâta tot) fiind, din câte am înţeles, rohaiku. Personal, am simţit un fior plăcut auzului, apoi inima mi-a vibrat de patriotism (sunt un nostalgic, nu?!), în final am primit o doză puternică de pozitivism. Evident, acest lucru m-a determinat să răsfoiesc, cu luciditatea nebunului, blogul. Am întâlnit tineri şi mai puţin tineri care scriu folosind matricea haiku-ului, tind spre spiritul lui dar mai ales se bucură (lucru uitat pe la noi) unii de creaţia altora. Acest fapt mă obligă să profeţesc calea spirituală pe care au pornit, poate fără să ştie, tinerii şi mai puţini tinerii noştri convivi, prin bucuria versului. Jiddu Krishnamurti spunea că atunci când un om porneşte pe o cale, vine cineva şi-l îndreaptă spre alta, abia pornit pe noua cale, vine altcineva şi îl îndrumă spre alta şi tot aşa. Desigur, aş spune, iată cum se fabrică rătăcirea omului! Tocmai cei care te acuză de rătăcirea căii sunt, poate, ei înşişi mari rătăcitori. Nu-i nimic rău în asta, în fond cu toţii rătăcim, subiectul rătăcirii noastre face diferenţa. De aceea, permiteţi-mi să rătăcesc puţin, subiectul fiind haiku şi ro-haiku. După cum se afirma pe blog, majoritatea antologiilor de haiku din România se numesc deja RO-KU şi nu se specifică, gest specific majorităţii, din omisiune intenţionată (de cele mai multe ori, reflex al tendinţei de şmangleală a paternităţii unui concept, datul cu jula fiind un sport extrem preferat din motive încă necunoscute, dar seducătoare, abilităţile acestui sport moştenindu-se, pe segmente, din generaţie în generaţie), inventatorul real, oricare ar fi el. Creştem cu acest gest nefiresc şi scădem cu gestul nefiresc al tăcerii în faţa evidenţei, fără a da Cezarului ce-i al Cezarului, mai ales că nu de la noi dăm. Este, cred, axiomatic faptul că un român nu va scrie haiku dintr-o iluminare Zen, cel mult va scrie un ro-haiku (deja îmi place termenul cu tentinţă de concept) din vlaga lui ortodoxă. Gaston Bachelard spunea în Poetica spaţiului (ed. Paralela 45, 2003, p.100,IX): „Orice mare imagine simplă este revelatoare pentru o stare sufletească. Casa, mai mult decât peisajul, este o stare sufletească. Chiar reprodusă în aspectul său exterior, ea spune o intimitate.“ Prin urmare, chiar dacă folosim forma exterioară 5-7-5 cu toate regulile interioare haiku-ului, reprodusă corect (exterior), casa noastră „va spune o intimitate“, pur şi simplu românească. Cristina Ştefan ce spune pe blog?! Citez: „De fapt asta am şi susţinut prin introducerea noţiunii de Rohaiku, o adaptare la limbajul literar românesc a celor 17 silabe, ca viziune si transmitere de mesaj poetic.“ Am ales (de pe blog), două ro-haiku-uri care, personal, mi se par edificatoare pentru puterea de concentrare a frumosului, în stil românesc: flori şi lumină/ copil la rugăciune- /cutremur în cer (Ana Maria Gîbu) cocorii zboară/ inima mea e şirag/ nu vreau să revii (Cristina Ştefan) Aceste „stări de haiku“, numite cu smerenie şi conştiinţa valorii liricii japoneze, aduc fascinaţia unei imagini pline de meditaţie, în acelaşi timp, asupra stării sufleteşti generate de însăşi forţa imaginii. Pe lângă evidentul 5-7-5 (tribut adus formei fixe japoneze), avem antiteza linişte pe pământ – cutremur în cer la Ana Maria Gîbu, dar şi zborul nerevenirii cu superba multiplicare a inimii în cocori, lucruri de fineţe japoneză în cel mai autentic stil românesc. Aceleaşi imagini, în simultaneitate cu reflexia, le întâlnim cu aceleaşi fineţuri japoneze redate în stil românesc  
 
156 HYPERION Universalis  
 
(spun asta cu mândrie de slujitor al poeziei sufletului nostrum românesc) în alte două exemple, autorii lor fiind nume consacrate de accepţiunea generală: deodată crește în geam umbra bufniţeisingurătate (Șerban Codrin)  
 
lebede pe iaz ciugulind fără vreun spor Calea Lactee (Cezar Florin Ciobîcă)  
 
Mulţi spun că nu avem scriitori de haiku în sens japonez, că suntem foarte departe de ce înţeleg niponii prin haiku. Ei afirmă un lucru evident. Dar nu aceasta e problema. Problema e cum scriem noi haiku în stil românesc, tributari fiind metaforei. Personal, dau șansă acestei sinteze culturale. Cu siguranţă japonezii se vor mândri, cândva, cu creșterea copilului lor în pântecele poeziei românești. Dar ei au altă mentalitate. Asimilează și restituie originalul. Asta face diferenţa. Cu bucuria că v-am scăldat sufletul în roua frumuseţii, aceste rânduri se doresc a fi citite cu gândul cel bun că fiecare pornește pe calea lui, dar numai împreună vom descoperi Calea. REVISTA HYPERION NUMĂRUL 4-5-6/2018 / PAG 155-156  
 
Referinţă Bibliografică:
O IDEE FURATĂ / Cristina Ştefan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3246, Anul IX, 20 noiembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Cristina Ştefan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristina Ştefan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!