CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





ION LAZĂR DA COZA - Apusul îngerilor
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ION LAZĂR DA COZA - Apusul îngerilor – Salonul literar, 2017  
 
Într-un cadru oficial s-a făcut afirmația nefondată că în Moldova nu mai sunt scriitori și contrazic acest zvon pentru că ar putea deveni definitoriu acestor tărâmuri, de unde a început cultura română, de fapt...și ar fi suficiente argumente doveditoare. Spuneam că doar în Bacău avem prozatori performanți despre care am scris recent: Dan Perșa, Viorel Savin, Anton Petrovski-Bacopiatra, Ion Timaru, Gheorghe Ungureanu, Adrian Lungu și de ce se uită romanul „Arșița“ al lui Calistrat Costin, sau „Oaspetele“ lui Ion Fercu?  
 
Descopăr cu răbdare, acum, un alt prozator de anvergură stilistică, tot moldovean, ION LAZĂR da COZA.  
 
Câteva impresii de lectură la volumul Apusul îngerilor s-ar referi la mai multe registre narative folosite, din mai multe unghiuri stilistice demonstrate. Unul ar fi că povestirile se situează în pondere rural, înrămate fiind autentic, original, în decorul și timpul fiecăreia, mai îndepărtate sau contemporane, de parcă autorul narează din acel loc, din acel timp, fără cronologie, dând o stare de participare lectorului foarte activă, acum și nu atunci, aici și nu din Coza.  
 
Povestirea Pietre (o găsesc reprezentativă) duce cititorul în satul Valeriei, în casa, în mintea și sufletul acestei femei urgisite de viață. Ne află împreună cu Valeria la casa unde „câinele lor, priponit în lanț, nu latră măcar o dată în acea seară stimgheră“. Valeria, un personaj aparte, portretizat în detaliu, mai mult faptic decât descriptiv, este expus ca mentalitate psihologică a femeii românce de la țară, cu fină observație psihilogică a autorului și vin aceste reușite dintr-o cercetare a acelui mediu, cel rural, dar și din identificarea autorului cu acele personaje, cu gândirea și traiul lor. Valeria este un simbol al suferinței feminine, al sacrificiului total, al inocenței sufletești și al credinței în Dumnezeu. Scrisă și în registrul liric, povestirea Pietre nuanțează registrul stilistic al lui da Coza, de travesti compozițional fin, dedat analizei și mesajului.  
 
Dintre cele 14 povestiri, toate de impact lecturabil, mai scriu despre cea intitulată Mazilitul, pentru actualitatea dovedită a firii umane, pentru că ancestral depindem de un dat, de o funcție grafică a destinului. Impresionează prin filmicul ei, o narațiune tragică, în conotație voiculesciană, scrisă cu aceeași acribie pentru misterul firii umane. Personajul central este un copil crescut printre mrejele pădurilor de către o mamă cabanieră, salahor țapinarilor, al muncitorilor forestieri în sezonul tăierii pădurilor. Un accident tragic - o secure manevrată neatent îi curmă viața mamei -, este descris prin ochii inocenți ai copilului cu atât mai sfredelitor înțelesului. Destinul copilului, din acel moment își urmează, parcă dramatic, cursul dictat nefast. Urmează studii silvice, își întâlnește marea iubire, se căsătorește, este angajat tot în domeniul silvic, însă aleasa sa manifestă slăbiciuni la propuneri indecente ale șefului lor. Alcoolismul și apoi sinuciderea sunt direcțiile care au urmat acestor șocuri psihice.  
 
Scrisă la fel de liric, la fel de atent la detalii și această povestire este performantă ca raport între imaginație și amintire, biografism, Nu poți relata o atare poveste de intimitate fără a fi fost implicat, măcar în decorul fabulos al pădurilor, al munților și al oamenilor muncind și trăind acolo. Menținerea unei anumite tensiuni între cele două procedee narative duce la substituirea lectorului, la punerea în locul personajului, de fapt scopul unei bune proze.  
 
Dezinvoltura scrisului ar fi rama scriitorului Ion Lazăr da Coza, mereu având impresia că trăiești în spațiul descris, că ești unul din personaje, într-atât de semnificative vieții sunt ipostazele povestite.  
 
Voi continua...  
 
Cristina Ștefan  
 
Referinţă Bibliografică:
ION LAZĂR DA COZA - Apusul îngerilor / Cristina Ştefan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3222, Anul IX, 27 octombrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Cristina Ştefan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristina Ştefan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!