Fluturii nu mint! Nici cei care zboară zglobii, roind liberi în seninul și splendoarea verii, nici cei ai dragostei, dulci-amețitori și răpitori pe neștiute!... Ei doar vestesc frumusețea divină a lumii. Ce sălășluiește în noi. Și plutește în jur. Fără a putea fi oprită.  

 

Cu o precizie repetată mecanic și fidel zi de zi, înspre același final obișnuit, precedat de apusul zeiesc mereu, lucrurile clare se întrepătrund în umbre diforme... Esența se contopește în firescul dans al aerului, aducându-i intensitate. Cea a vieții, a trăirilor! Creând o explozie de entuziasm, elan și dezlănțuire. A Universului, sub care se zbate Pământul și îi trimite impulsuri de energie, în semn că e viu, deși e bătrân și încă puternic. De parcă se pune în mișcare pe sine, ritualic, și declanșează stări de alertă și angrenare în jur. Întunericul nu se potolește însă, sub forma iluminatoare în exces a soarelui, ci își reia bunul mers, în opoziție eternă cu latura zilnică a acesteia, fiind perdeaua ce o maschează spre odihna vitală tuturor dimprejur.  

 

Și umbrele se pierd difuze între unduiri duioase în așternerea zărilor. Pașii rătăcesc în voia lor, unii tăcuți, alții zgomotoși. Aici e lumea. Dar lumea asta nu e totuna cu ce e în jurul ei și totuși ea funcționează după regulile jocului de pretutindeni, în plan secund intercalându-le pe cele ale sale. Unele benefice, altele egoiste, imature și pline de contradicții. Ca un nesfârșit război în sine, ce e întreținut, pe de-o parte, de lupta din insetarea de dreptate, pe de cealaltă de propriile principii ilogice, ardente și neobosite pe parcurs, din dorința intens ațâțătoare de a fi cu orice preț deasupra tuturor.  

 

La fiecare apus mirific doar că există, sub greutatea norilor nopții se adună pași de peste zi, însoțiți de stări atinse și emoții aferente, fie de mulțumiri, neîmpăcări sau revolte și dezamăgiri sumare, contabilizate în trăirile ce se petrec în adâncime, învăluite în miezul celor exterioare care le maschează, afișându-le în mod diferit.  

 

Imbolduri își fac loc timid spre suprafața plină de bucăți de sentimente ambigui și grele ce plutesc în derivă și care le scufundă adesea, însă încercările lor de a răzbate înving în cele din urmă în perseverența lor, lăsându-le pe toate celelalte să se așeze de la sine ori să își găsească locul, fiecare ajungând în direcția și lumea sa, în tăcerea nestingheritoare a nopții.  

 

La malurile gândurilor se ating aripi de vise de cioburi de gheață, zbătându-se să nu se frângă și moară întinse spre veșnicie și neîmplinite. Se luptă cu toate puterile să se salveze și căldura lor să topească crestăturile reci și nemiloase, înainte ca acestea să le ucidă. Așa e în viață. Cea a oamenilor care au de înfruntat legile dure și nescrise ale cercurilor supraviețuirii, asemeni unor spirale multiplu și neintuit prelungite, care prin focul lor călesc și preschimbă, prin chinuri și reînvieri în reluare sufletele, mințile, simțirile, șlefuirea lor finală reprezentând trofeul înălțat drept jertfă pe altarul suprem al existenței pământești. Ale cărei daruri costă mult peste prețul ce îl pot plăti muritorii prea puțin inzestrați... La capătul coridorului acesteia, zăcând răbdător și negrăbit nicăieri, fiindcă nicăieri și pretutindeni este casa sa, neantul cuprinde brațele destinului ce își caută liniștea dincolo de orizonturile infinitelor încercări lumești în zadar, urmându-i altul, și altul, în lanțul invizibilei și inevitabilei transcenderi...  

 

Fluturii zboară în lumina noilor zori... Renăscând veseli din propria sclipire! Ei nu mint nicicând!... Vestesc noi începuturi, căci resemnarea e învinsă mereu de forța vieții, în fiecare floare ce se deschide cu puritate și încredere către cer!  

 

~ Cristina P. Korys  

 

(sursă foto: internet, prelucrată)