Am urmărit cu interes real zilele acestea un interviu sumar, realizat recent, în cadrul căruia era invitat analistul geopolitic american, George Friedman, preşedintele publicaţiei de securitate Geopolitical Futures.
Printre subiectele importante dezbătute implicit cu privire la țara noastră, desigur, au fost strecurate și câteva lămuriri referitoare la poziția U.E. în privința mai multor factori, inclusiv de natură strategică militară regională, o temă reprezentând preocuparea actuală vie a puterilor aflate în primă linie, la centrul de comandă, precum Franța și Germania, etc.
Discuțiile antrenante și bogate în conținut informațional valoros au condus pe parcurs, inevitabil, spre Turcia.
Întrebarea, retorică relativ, a dumnealui, a fost oarecum legată de aspectul aderării acesteia, privită cu scepticism timp îndelungat de către reprezentanții oficiali ai uniunii, iar nu tocmai prin prisma acelorași criterii ca în cazul celorlalte țări în fază inițială, premergătoare integrării. Impedimentele "criticate" stând la baza ingreunării, după acesta, sub semnul presupunerii, nefondate serios, ar consta în cauzele diferențiale majoritare de tip cultural-religios, injuste puse în raport contrastant în sine cu persoanele migrante de aceleași orientări, acceptate cu deplină seninătate și fără rezerve, în pofida similarităților menționate. Deși derapajele democratice de la nivel politico-administrativ, din ultimii ani, au fost mai mult decât evidente și edificatoare tuturor, acțiunile autorităților turce făcând aproape imposibilă în ultimă etapă preconizată aderarea Turciei la Uniunea Europeană, în mod normal, Ankara neîndeplinind multe dintre criteriile tehnice necesare finalizării procesului, valabile fără excepție în cazul tuturor.
Pentru dumnealui încă planează, de la distanță, numeroase incertitudini în ce privește acțiunile decisive ale U.E., de la nivel central, prin urmare, punând în analiză aspectele descrise, ca fiind doar un exemplu parțial, demonstrativ în acest sens.
Ulterior, am cercetat și citit personal pe internet și alte informații, suplimentare, pentru a mă documenta mai detaliat, din curiozitatea firească, stârnită automat. Iar, în cadrul unui articol publicat aproximativ recent, în presa neaoșă virtuală, opinia sa referitoare la pericolele externe reale reprezentate pentru Romania era că acestea provin în principal din Orientul Mijlociu, Balcani si Turcia, nicidecum din direcția Rusiei, care ar fi în declin (deși propaganda masivă de natură diversionistă plus ultimele evenimente în care este implicată cea din urmă ne lasă în suspans). Acestea constituind, citez conform sursei: "amenințări impredictibile", iar, ca atare, în continuare, "apărarea trebuie să se pregătească pentru neprevăzut."
Se impune contextual, ca pornind de la afirmațiile aceleiași persoane puse în balanță, întrebarea mai mult sau mai puțin îndreptățită, dacă menționata și încadrata - mai sus, drept "posibil" pericol pentru țara noastră, printre celelalte, nu ar reprezenta, în consecință, același pericol, în egală măsură ca importanță, pentru întreaga uniune în al cărei spațiu ne autoincludem integral, din moment ce formăm front comun cu celelalte state - părți constituente, în fața a tot ce reprezintă o amenințare reală sau incertă, indiferent de direcția, factura și gradul acesteia.
Adesea subtilitățile perceperii ne ajută să străbatem dincolo de trimiterile interlocutorului sau ale celui ce ne transmite mesajul, în general, având în vedere că nimeni nu este deținător al adevărului absolut pe lume nicicând, oricâtă pricepere l-ar recomanda și experiență ar avea acumulată în bagajul său, ci mai degrabă poate fi considerat un "start" ce pune în mișcare propria logică, angrenând capacitatea de discernere și disecare a informațiilor, abundente actualmente, precum un izvor. Filtrul personal format în timp, funcționând instinctiv, natural, asemeni unui "ochi" vigilent, poate fi cel mai bun îndrumător sau "sfetnic" la purtător, mai departe, depinzând de fiecare modul firesc în care consideră că e esențial a se raporta la eventuale lucruri ce pot semnifica autentice semnale de alarmă, atentând sub diverse forme, directe sau indirecte cel mai adesea, la viețile și evoluția tuturor.
~ Cristina P. Korys
(sursă imagine: internet)
