CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poeme > Emotie >  




Autor: Cristina Horotan         Ediţia nr. 3637 din 15 decembrie 2020        Toate Articolele Autorului

Cristina HOROTAN - LACRIMI DE DECEMBRIE (POEME)

 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MIC(UL)-ROB  
(În loc de motto)  
Eu nu cutez să mă compar cu marii scriitori din lume  
Dar mă întreb cu-atâta jind... ce i-o fi condamnat să scrie?  
Pentru că scrisu-i de departe, cel mai curat microb, ce-nvie  
Din gânduri, vise sau emoții, din bucurii, melancolie,  
Din sângeroase răni pe suflet, sau din colosala furie,  
Iar ce rezultă e un strigăt sau un semnal de agonie...  
De-i liric, epic sau dramatic, de-i poezie sau eseu,  
In toate e un foc ce arde... e darul de la Dumnezeu!  
 
***  
POEZIE  
 
Poezia mea-i o poveste, smulsă din realitate  
E un cânt, ce din strafundul sufletului razbate.  
E un pansament pe rană, tratament de durere,  
E o-ntreagă viață-n versuri, adevăr și mistere.  
 
De n-ar fi poezia, m-aș pierde în abisuri  
În lupte-ucigătoare, în false paradisuri...  
Aș fi poate ca ceilalți, cu lacătul la gură,  
Iar capul meu plecat, fără simț și măsură.  
 
Aș da cu pumnu-n masă, m-aș dopa cu pastile,  
Mi-aș blestema dușmanii cu poezii ostile,  
Aș spune ce nicicând nu mi-aș dori să spun,  
Mi-aș construi viața-n baloane de săpun.  
 
 
DEZERTORILOR  
 
M-ați hărțuit atâta vreme  
Și-ați dat cu mine de pământ,  
Mi-ați aruncat cuvinte grele  
Ce uneori mi-au fost mormânt.  
 
M-ați răsplătit cu vanitate,  
Cu etichete sfidătoare,  
Cu ură și perversitate,  
Fără drept de clarificare.  
 
V-ați luat bocancii în picioare  
Și m-ați călcat pe demnitate  
Mânjind cu ură a mea onoare  
Cu acuzații eronate.  
 
M-ați judecat grosolănește,  
La primul act de piesă scris  
Atât de prost, și mișelește...  
M-ați însemnat cu fieru-ncins.  
 
V-a dispărut și prietenia  
Ce măgulea-mă altădată  
Ca sufletu-mi și omenia  
Să nu rămână nepătată.  
 
Ați cântărit că e mai bine  
Să vă încredeți în scenarii,  
Și să întoarceți înspre mine  
Armele, carele și caii.  
 
Nu ripostez la josnicie,  
Și nu particip la război  
Cu dezertorii de frăție.  
N-aș vrea să fiu nicicând ca voi!  
 
Când veți avea umanitate,  
Și veți începe să gândiți,  
Să vă uitați puțin în spate  
La cel ce vrutu-l-ați ucis!  
 
Și când în timp, veți lua locul  
Celui supus la infamie,  
Să v-amintiți că în preambul  
Exact asta mi-ați dorit mie.  
 
Însă în bula voastră fadă,  
Desprinsă dintr-un crunt real,  
M-ați considerat o năroadă  
Ce joacă-un rol la carnaval.  
 
În viața mea, voi ați fost lecții  
Dintr-un volum nefericit  
Și-am să respect mesajul vieții:  
Plecați... de unde ați venit!  
 
 
IZ DE GER  
 
E iz de ger și sărbătoare  
Și-n mine-i scrisă o cutumă  
Ce mă ridică pân' la soare  
În aerul cuprins de brumă.  
 
Lângă focul mocnit de lemne  
M-așez domol, iar pe genunchi,  
Țin mândră scrierile mele  
Și văd cum pana ia avânt.  
 
Și mintea-mi zboară-n altă lume  
Unde cuvintele dau viață  
Trecutului ce-a lasat urme  
Prea nobile, ca-ntr-o prefață  
A unui basm ce-n fericire  
Se-ntâmplă atunci când cade neaua  
Și se transformă-n licărire  
Utopică, vie, mantaua.  
Pe albul ei văd proiectate  
Tablouri cu frați si surori  
Și munți și văi, ape-nghețate,  
Copilăria-n sărbători.  
 
Fiindcă doar ea e apogeul  
Întregii vieți pe-acest pământ,  
Iar ce rămâne joacă rolul  
De agonie-n pas mărunt.  
 
Și scriu cu-atâta-nsuflețire  
De preamăritul preambul  
Al unui start ce-i reverie  
Dă viață ca un fascicul.  
 
Miros de brad și iz de ger,  
Mă-ntoarce mereu 'napoi.  
Și nu pot să mă simt stingher  
Pierdut... de sfinte sărbători.  
 
 
DE UNDE SUNT  
 
În seara asta iar am ascultat  
Colinde strămoșești din Bucovina.  
Și-așa c-o jale-adâncă am oftat,  
Că aș pleca-ntr-acolo chiar acuma.  
 
Niciunde-n țara asta n-am simțit  
Așa fior, cum este cel de-acasă,  
Și lacrimi calde iar m-au podidit  
Și dorul crunt nicicum nu mă mai lasă.  
 
Cu cât mai iute trece-acuma vremea,  
Cu-atât mai mult aș vrea să o întorc,  
Să mă trezesc din nou în Bucovina,  
Unde bunicii noștri încă lână torc.  
 
Să mă ascund din nou în fortăreața  
Vestitului Ștefan, Mare și Sfânt  
Să memorez în mintea mea pecetea  
Neamului de viteji, din care sunt.  
 
Aș vrea să fiu înc-un Crăciun acasă...  
Să fiu copil...să pot să mai simt slava..  
Și aș plăti oricât ar costa vama,  
Să-mi cânt colindul iarăși... la Suceava.  
 
 
PICTAȚI DE DUMNEZEU  
 
Într-o dimineață albă, de poveste  
Băiețelul meu cel mic, mi-a spus  
Că în lume, circulă o veste  
Cum că noi, oamenii, venim „de sus”!  
 
Și m-am gândit... câtă filosofie  
În mintea lui, de nici cinci anișori  
Să-mi spună-așa, cu-atâta duioșie  
Că Dumnezeu ne-a procreat în nori.  
 
Cum a luat apoi o scară mare,  
Pe care coborât-am pe pământ...  
Cum ne-a pictat cu drag, pe fiecare  
Și a făcut cu noi, sfânt legământ.  
 
L-am întrebat duios, cu ce culoare  
A noastră epidermă-a fost vopsită...  
Iar el, ca eruditul cel mai mare  
Dă un raspuns…ce mă lasă uimită!  
 
E simplu, mama: cu culoarea pielii!  
Și m-am gândit, câte nuanțe sunt  
Pe chipurile de pe-ntinsul lumii,  
Dar el, ignoră acest amănunt...  
 
Și-am înțeles apoi ce vrea să spună  
El, văzând oamenii de-același fel.  
Fără să vrea pe podiumuri să-i pună  
După culori, neam, nații sau... altfel.  
 
Realizez, după atâta viață,  
Cât suntem noi, adulții, de defecți,  
Despre-adevărul lumii ne învață  
Copii curați la suflet și isteți!  
 
 
CRĂCIUN  
 
Bat clopote de sărbătoare, la sfânta biserică din vale,  
Se-aud colinde peste deal, în satele de prin Ardeal.  
Din hornurile ancestrale, se vede fum urcând agale  
Spre depărtările celeste, precum o ilustrată de poveste.  
 
În prea frumoasa Bucovină, totul e-mbrăcat în lumină  
Iar glasul de colindători, se-nalță falnic pân' la nori  
Cum se'nălța, când eu, odată, eram doar o micuță fată  
Ce aștepta plină de fiori, magnificele sărbători.  
 
În Maramureș zurgălăi, se văd pe drum călări, flăcăi,  
În straiele de sărbătoare și busuioc la cingătoare...  
În grupuri de colindători, cum umblau și adiniori  
Cântând cu veselie mare, cea mai frumoasă sărbătoare.  
 
Crăciunul magic de-ar putea, să imi aducă-n dar o stea  
Cu sfânt miros de cozonaci, pe care doar tu mamă-i faci.  
Și visele mă copleșesc, căci doar atâta imi doresc  
Să pot să trăiesc simultan și-n Bucovina și-n Ardeal!  
 
 
BUNICA  
 
Dacă mă-ntorc în timp vreo trei3 decenii  
Unde-am crescut râzând,  
Parc-aud îngeresc glas de vecernii  
Ca-ntr-un lac fără fund.  
Și se propagă-ncet înspre adancuri  
S-ajungă-n mintea mea,  
Lăsându-mi moștenire alte cânturi  
Ce nu le vreau uita.  
Glasul bunicii mele credincioase,  
Coloana mea sonoră,  
Fundalul vieții mele capricioase -  
Un dans alert în horă.  
Câte poveți străvechi, însuflețite  
De adevărul lumii  
Pe care azi le port, înțepenite  
În secolul torturii.  
Mereu în rugăciunea ei de seară,  
Încet, să n-o aud  
Cânta bunica stihuri de-odinioară  
Mie să-mi fie scut.  
Și tot ce știu sau ce voi ști-nainte  
Plecat e de la ea,  
Compendiu strămoșesc de-învățăminte  
Sădit în sinea mea.  
Era un timp când oameni fără școală,  
În simplul vieții lor,  
Știau mai multe decât știm noi astăzi,  
De la părinții lor.  
 
Și când sfârși-se-va lumea ei pământească,  
Mă va veghea din cer;  
Înlocuind etern prezența ei trupească  
Cu mantia de înger.  
Iar gândurile ei din lumea nevăzută,  
Vor fi în mintea mea.  
Căci până azi n-a fost vreo zi trecută  
Fără s-o port în suflet,  
Pe bunica.  
 
 
MĂREȚIA MUNȚILOR  
 
Dac-ați ști voi, munților  
Ce-i pe la poalele voastre,  
V-ați ruga iar sfinților  
Pentru sufletele noastre.  
 
De pe crestele măiastre  
Ne priviți voi, zei semeți  
Pe când traiurile noastre  
Sunt deplânse de profeți.  
 
Suntem mulți răpuși de boală  
Cât în trup atât și-n suflet,  
Și acoperiți de smoală  
Ne ucidem cu răsunet.  
 
Noi pe noi, unii pe alții  
Frați cu frați, mamă cu tată.  
Între voi, ce ne-arătați  
Măreția adevărată!  
 
Pe când voi stați neclintiți  
Și luptați în liniște  
Pentru veșnicia voastră  
Învingând năpastele...  
 
Noi luptăm cu vorbe grele,  
Sfârtecând în carne vie,  
Urmărind scopuri mizere  
Ce letale-o să ne fie.  
 
Munților cu creste ninse!  
Din înțelepciunea voastră,  
Dați ființelor cu cuget,  
Care vor să mai trăiască.  
 
Și să ducă mai departe  
Flamurile omenirii,  
Care de ură sunt arse,  
Sortind lumea doar pieirii.  
 
 
N-AM LOC  
 
N-am loc în mine și vreau să scap  
Dintru strâmtoarea cea trupească  
Să-mi zboare sufletul sărac  
Spre cerul de culoare-albastră.  
 
N-am loc în mine, mă sufoc  
Nici aerul nu-mi mai ajunge  
Si palpitații își fac loc  
În inima goală de sânge.  
 
N-am loc în mine, tremur iar  
Deși e mult prea cald afară  
Căci trupul meu e un focar  
Ce-așteaptă uneori să moară.  
 
N-am loc în mine și-mi-e rău  
Mi-e greață de realitate  
Și cad adesea într-un hău  
De suflete sacrificate.  
 
N-am loc în mine și-amețesc  
Se dispersează-n aer totul  
Și caut, fără să găsesc,  
Cu disperare, antidotul.  
 
N-am loc în mine și refuz  
Această lume efemeră  
Ce reușește prin abuz  
Să mă transforme în himeră.  
 
N-am loc în mine și mă apasă  
Pe piept, minciuna grosolană  
Ce-au pus-o unii, din angoasă  
Și-au semănat în noi doar boală.  
 
N-am loc nici-unde, nicăieri...  
Și nici n-aș vrea să mai fac parte  
Din lumea unor luciferi  
Ce suflă vântul cel de moarte.  
 
 
ÎN DERIVĂ  
 
Poporul este în derivă  
Manipulat de guvernanți  
Țara trăiește-n recidivă  
Tot în sevraj, cu alți actanți.  
 
Ne-am îmbătat iar cu iluzii  
„Că noi suntem, că noi putem...”  
Și ne-am trezit iar în perfuzii  
Îngenuncheați la un totem.  
 
Prea mândri-s dintre noi aceia  
Care se vor pe scaun sus,  
Și vântură slogane aiurea  
În loc să spună ce-au de spus.  
 
Și prea se luptă între dânșii  
Într-un scenariu pur grotesc  
Fără să își dea seama, lașii  
Că efectiv ne obosesc.  
 
Iar noi, privim cu bucurie  
Afișe mari și scurtmetraje,  
Căci le plătim cu afazie,  
Ca ei să intre-n derapaje.  
 
Ne însușim letala ură  
Ce și-o dau unii de la alții  
Și-n nebunia cea mai pură  
Suntem în rând cu dezbinații.  
 
Ne înjurăm frate cu frate,  
Ne săpăm groapă după groapă,  
Ne-înconjurăm de nedreptate  
Și suntem un pământ și-o apă!  
 
 
TERN  
 
În multe zile ți se-ntâmplă,  
Să nu mai observi răsăritul.  
Să îți sprijini mâna de tâmplă,  
Să o faci pe nefericitul.  
 
Că-s vremuri grele și vigoarea  
Pe care-o aveai altădat’  
Ai făcut ce-a zis ursitoarea  
Fără să lupți, să fii soldat...  
 
Iar grijile și supărarea  
S-au instalat adânc în tine.  
Și ai uitat să vezi splendoarea  
Esenței ce-n viață te ține.  
 
Nu mai respiri cu bucurie  
Aerul pur din vârf de munte,  
Căci tot ce vezi e penurie  
Iar țelurile ți-s mărunte.  
 
Dorești, de-acum să fugi de oameni,  
Haos, vertij, degringoladă,  
Să ștergi din tine, grăbit, anii  
Ce ți-au făcut viața-ți fadă.  
 
Realizezi cum cu-nsetare  
Cauți în tine-un simplu zâmbet,  
Și-n sentimentele-ți precare  
N-auzi altceva... doar plânset.  
 
 
ANTIDOT  
 
Și sper ca iarna să înghețe  
Microbul ce-a crescut în EL,  
Iar boala cea necruțătoare  
Să nu îi dea drept de apel.  
 
Iar la răscruce se arată,  
O primăvară-nfloritoare;  
Fiindca microbul nu există  
C-o entitate nemuritoare.  
 
A-mbolnăvit atâta lume  
Fără respect și etică,  
Pierzând întruna din vedere  
Dreptul uman la replică.  
 
Mai sunt microbi care-s letali,  
Cu planuri bine construite;  
Dar unii sunt profund banali  
Cu slăbiciuni obișnuite.  
 
Medicamentul potrivit  
Îl va pune mereu pe fugă.  
Și nimic nu îl va salva,  
Nici cea mai puternică rugă.  
 
Unii din noi ne cedăm viața,  
Alții din noi i-o luăm lui,  
E-o luptă care dă răsplata  
Mereu, nevinovatului.  
 
Microbi umani ce infestează  
Până-n adânc, până în sevă  
Nu se gândesc că anticorpii  
Vor duce o luptă acerbă.  
 
Nu se gândesc că fiecare  
Din ei, are o slăbiciune  
Iar antidotul care vine  
Să îi ucidă, nu se-abține.  
 
Orice microb, în orice boală  
Se manifestă-n legea lui.  
Însă omite prevederea  
Scrisă-n corpul prospectului.  
 
Dar orice an are și iarnă  
Iar iarna aduce înghețuri.  
Cum să mai crezi, dragă microb,  
Că vei fi tratat cu finețuri?  
--------------------------  
Cristina HOROTAN  
10 decembrie 2020  
Șelimbăr, Sibiu  
Referinţă Bibliografică:
Cristina HOROTAN - LACRIMI DE DECEMBRIE (POEME) / Cristina Horotan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3637, Anul X, 15 decembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Cristina Horotan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristina Horotan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!