CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Stihuri > Nuante >  




Autor: Cristina Horotan         Ediţia nr. 3609 din 17 noiembrie 2020        Toate Articolele Autorului

Cristina HOROTAN - MESAJE DIN PANDEMIE (POEME)

 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ASERVIȚILOR MĂRUNȚI  
 
Voi, aserviți mărunți, cu școli înalte  
Săltați rapid pe scara socială,  
Cu măști care de care mai boeme  
Purtate peste chipuri impostoare,  
Voi, ce jurați să ocrotiți dreptatea,  
Și viața, și familia și statul,  
Niște mojici abuzatori în toate,  
Ce fac orice, dar numai NU dreptate!  
Sunt două pături mari în țara asta,  
Lingăi ca voi, și noi, oamenii liberi  
Neaserviți pe roșu-albastru-galben,  
Și suntem fără voi, insurmontabili lideri!  
Cu ochelari de cal „luptați” orbește  
Pentru statistici puse de fațadă  
Manipulând etern rasa umană,  
Cu cifre, teatru ieftin și șaradă!  
 
Iar în culise, se distrug destine,  
Și nume demne, vieți, familii, vise,  
Pentru stomacul vostru plin de-otravă  
Și ale voastre inimi mici și triste.  
Noi știm de unde vine cataclismul,  
Comanda, ordinul, frustrarea, răul,  
Și-n cercul vostru strâmt se-anunță hăul;  
Fără de fund și fără de scăpare,  
Căci peste tot, în lumea asta mare  
Mărunți ca voi, mâncați sunt de-ăl' mai mare.  
Pășiți prudent și calculat și rece  
Din IMpostura statusului vostru,  
Dar nu uitați nicicând, că la encliză,  
Inevitabil vine rândul nostru!  
 
 
PUSEU  
 
O limită atât de fină  
Între lucid și nebunie!  
Pe nesimțite poți să treci  
Mult, dincolo de tine.  
Și fiecare dintre noi  
E-urât, rău și meschin.  
Depinde doar povestea cui  
Ajungi să o asculți.  
Iar răul lui te face rău,  
Căci răul... rău atrage.  
Și-un purgatoriu-n fața ta  
Se-ntinde în emfaze.  
Și iad din rai ajungi să faci  
S-arunci în orișicine  
Cu toată ura ce-o îmbraci  
Și-apoi te-ascunzi în tine.  
Apar târziu păreri de rău  
Căci răul nu-i de tine!  
Ai fost și tu prins, ca și noi  
În scenarii meschine.  
Și tremuri iar că ai căzut  
În tenebroasa plasă  
Epuizat, pierdut, flămând,  
Doar pentru că iți pasă.  
De cine ești, de ce-ai făcut,  
De binele din tine,  
Pe care-l rogi azi in genunchi  
Să nu plece nici mâine.  
 
 
INTERLOPII  
 
Din veacuri de demult apuse  
Când în biserici cântau popii  
Au apărut de nicaieri,  
Strămoșii noștri, interlopii.  
 
Strămoșii noștri-auziți bine  
Căci interlopii consacrați,  
N-ar fi ajuns unde sunt astăzi  
Nesprijiniți de magistrați!  
 
De polițiști, politici sumbre,  
Parchet și alte instituții  
În care decartează mândri  
Faimoșii capi de mari pohoții.  
 
Iar noi, poporul, un naiv  
În colosala noastră bulă,  
Luptăm orbește c-un sistem  
Corupt din sevă până-n gură.  
 
Ne minunăm de percheziții,  
De dosare și rezoluții,  
De legea strâmbă și haină  
Sălășluind prin instituții!  
 
Iar vinovații făr' de vină  
Plătesc tribut cu toată viața.  
Fără a ști de un' le vine  
Mascatul, gaborul, armata.  
 
O, neam năpăstuit de foame,  
Naivitate și supuneri,  
Manipulat până la ceruri  
De-acești murdari pseudo-lideri!  
 
Tăria noastră-i sub hipnoză,  
Cu-anestezii e adormită...  
Și-n veacul veacului ce vine  
Nu vom avea bani nici de pită!  
 
Trezește-te, popor cucernic!  
Ridică-ți fruntea din pământuri!  
Că-n acest ritm degringoladic  
Înnebuni-vom, rânduri-rânduri...  
 
 
TIMIȘOARA - BUCUREȘTI - PIATRA NEAMȚ  
 
Trecut-au iar cinci ani în zbor, din ziua-n care tineri mor  
Într-un infern pur pământean, în țara asta de maidan  
Plecați dintre părinți și frați, prieteni și apropiați  
În altă lume, sus în cer, de unde-n cor dreptate-și cer.  
 
De moartea lor, un gol ciudat... nu-i găsit nimeni vinovat,  
Căci magistratul pământean cu altceva e ocupat!  
Nici o sentință ultimă, care să pună stavilă,  
Între putere și destin, între ambiție și chin...  
 
Peste-alți cinci ani se-ntâmplă iar, infern de foc într-un spital...  
Că-n țara asta nu se poate, s-avem și noi, ca toți, de toate;  
S-avem spitalele dotate, nu politruci „cu mâini curate"  
Pătate bine-apoi spălate, de legi noaptea modificate.  
 
În urmă cu treizeci de ani, la Timișoara, pornit-a lupta-n toată țara  
Pentr-un altfel de viitor, ce să-l clădim copiilor...  
Și au murit pentru dreptate, pentru respect și libertate,  
Însă noi doar... ne-am adaptat, ne-am conformat și am uitat.  
 
Acum cinci ani strigam în cor: „Pedeapsă vinovaților!”  
Căci „Colectiv”-ul ne-a trezit din pufu-n care-am adormit.  
Din nou revine aceeași piesă, jucată într-un alt decor  
În care iarăși, numai statul, este direct răspunzător.  
 
Din Timișoara-n București, în Piatra Neamț și-n toata țara  
Am obosit să ne luptăm noi între noi, și noi cu fiara!  
E-același haos peste tot; aceeași frică - aceeași spaimă,  
Și ne îmbrățișăm copiii, și ne rugăm cu ei, în taină.  
 
În țara asta, oameni mor! Fără vreun drept la o remiză,  
Nu c-ar fi venit timpul lor, ci-au nimerit într-o repriză  
În care iarăși prea zeloșii șefi și guvernanți surprinși  
cu degetul la tâmplă, nu știu prin țară ce se-ntâmplă!  
 
Și cine? Cine-o să plătească, durerea celor care mor?  
Și sufletele sparte-n țăndări, fatal, ale părinților?  
Și cine va răspunde oare, când cei mici, de-un an sau cinci,  
Vor întreba plângând în hohot: „Noi de ce nu avem părinți?”  
 
Noi nu suntem naivi, nici vorbă, și nici nu vrem să fim din nou „golani”  
Să folosim mai multă-nțelepciune, nu ca acum treizeci de ani.  
Nu mai vrem morți, nu mai vrem crime, nici pensiile nesimțite...  
Am vrea să fim tratați ca oameni și nu asemeni unor vite.  
 
 
DOR ABSOLUT  
 
Sunt doruri absolute-n noi, ce nu se vindecă vreodată,  
Plecați suntem, străini suntem, de tot, în lumea asta toată  
Iar uneori când e prea greu sa mai dăm piept cu omenirea  
Pierduți în timp, la rădăcini, ne căutăm avid copilăria.  
 
Și nu e om să nu respire mirosul florilor de măr  
În amintiri, cu bucurie, în brațele bunicilor.  
Plecat-am mulți în locuri neștiute, sperând că ne va fi mai bine  
Ș-acum tânjim să ne reîntoarcem... la rădăcinile divine.  
 
Înstrăinarea de familii ne-a propulsat alert in lume  
Și ne trezim că suntem azi niste copaci fără pădure  
Niște hoinari, urmărind vise ce stau să nu se împlinească,  
Și să se-ntoarcă înapoi, e tot ce pot să-și mai dorească.  
 
Cu ochii minții, îi vad pe-ai mei, pe toți cei dragi din Bucovina  
Și orice gând, în orice zi, mă duce-acolo-ntruna-ntruna...  
Și aș lua întâiul tren, sau ultimul, sau desculț drumul,  
Și-as alerga fără regret, din toți, să-l văd macar pe unul...  
 
Ce viață! Ce copilarie! Ce dascăli, ce colegi, prieteni,  
Ce păduri verzi, ce obiceiuri, ce chipuri blânde aveam alături!  
Și îmi e clar că-ntotdeauna, unde prin lume-ai să pășești,  
Nimic nu vei iubi mai mult, decât locul din care esti!  
 
 
MIELUL DE SACRIFICIU  
 
Când e nevoie de schimbare și presiunea socială  
Scandează of-ul sus și tare, pe cine bagi la-naintare?  
La-naintare-s băgați mieii, ce n-au voința să adere  
La combinații de culise, ori la comploturile mizere.  
 
Iar un refuz lovește orgolii la farfaonii cu putere  
Și slabi cum sunt, bolnavi la suflet, te vând pe vise efemere,  
Din care ei trag mari speranțe că vor ieși curați la plată,  
Că nimeni nu va ști vreodată, ce au făcut, ce vor sa facă...  
 
Dar ce nu știu acești apostoli care plătesc bir pe prostie,  
E că mereu deasupra lor, un șef mai mare o să fie.  
Care exact la fel ca dânșii, doar cu un dram mai mult putere,  
Vor decima-n timp de restriște, călăul mielului ce piere.  
 
Românul e-nvățat din timpuri, străvechi, ca cele de-alta dată  
Să-l vândă pe treizeci de-arginți pe cel ce-i drept; nu-i prima dată...  
Cum Decebal, ultimul rege, de-o vitejie, de grandoare,  
S-a-mpotrivit puterii lumii prin atitudini sfidătoare,  
Vândut de-un nobil dac, Bicilis, cohortelor invadatoare.  
Viteazul rege pierde lupta, iar Dacia, cu anii, moare  
Iar trădătorului urmează, să i se-închidă-n zorii vieții sorții,  
Pierzând copii, și ochi și suflet, sperând să-l ia îngerul morții.  
 
Dar voi, conducători nemernici, când țara cere socoteală,  
Nu-i mai tranșați în carne vie pe cei ce-s necuprinși de boală...  
„Boala Puterii”, spun desigur, din a Palatului mare-ncăpere,  
Căci până la final nimeni nu știe... cine rezistă, cine piere!  
 
 
SIMPLU SUFLET  
 
Avem castele pe Pământ dar nici un loc sigur in ceruri  
Mizăm pe faimă și pe bani, nicicând pe suflet, pe-adevăruri  
Înaintăm pe câmp de luptă călcând cadavrele la alții  
Uitând să ne introspectăm, să ne iubim, să fim ca frații...  
 
Și hoinărim prin întuneric, să ne găsim cândva menirea  
Căci fiecare dintre noi, percepe altfel nemurirea  
Iar sufletul, eternul suflet, ce n-are loc în prima bancă  
Pășește-agale, resemnat, sperând parcă la altă dată  
 
Mai trece-un an, mai pierzi o luptă, însă câștigul e mai mare  
Când înțelegi ca n-ai nevoie de toate scoicile din mare  
Și de tot aurul din mine, de-un trai de împărăteasă,  
De mândrie, de faimă, sau de-o rochie frumoasă.  
 
În sfârșit, după-o vreme, întelegi de ce te doare,  
Și de ce nu te-mplinește o viață-ndestulătoare.  
Înțelegi că la-nceputuri, ai trimis pe randul ultim  
Tot ce trebuia sa fii, al tau suflet pur, sublim.  
 
Pus în banca cea din urmă, 'n colțul clasei, la perete,  
De-atâta neîmplinire a-nceput și el să-nvețe.  
Azi o carte, mâine-o carte, o-ntâmplare, o poveste  
A ajuns un erudit, fără-a prinde chiar de veste....  
--------------------------  
Cristina HOROTAN  
Sibiu, noiembrie 2020  
Referinţă Bibliografică:
Cristina HOROTAN - MESAJE DIN PANDEMIE (POEME) / Cristina Horotan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3609, Anul X, 17 noiembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Cristina Horotan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristina Horotan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!