CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Versuri > Ipostaze >  




Autor: Cristian Petru Bălan         Ediţia nr. 3371 din 24 martie 2020        Toate Articolele Autorului

Cristian Petru BĂLAN - MARELE ADEVĂR (POEME)

 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PRIN TREMUR LUNG DE INIMI...  
 
Prin tremur lung de inimi, sub flăcări mari de doruri,  
Prin golul plin al clipei arzând adeseori,  
Din val în val, pe lacul străluminat de flori  
Zbor gândurile noastre venind în stoluri, stoluri...  
 
Atunci privesc spre tine și-amurgul se-ntețește  
Când lacrimi ne-nțelese candorile ți-aprind  
Ca roua miruită de luna răsărind,  
Dar taci și-ncet mă mângâi când liniștea domnește.  
 
Eu tot mă-ntreb: tăcerea ce oare-ar vrea să spună?  
Sau ea-i chiar dialogul cu liniștea din jur?  
Ori nu e nicio taină ci-i doar misterul pur  
Amplificat de cerul ce curge-nspre lagună.  
 
De ce te temi, iubito? Căci știi prea mult de-acuma.  
Natura-n jur vorbește chiar și prin ce simțim.  
Prin vene, foc din cosmos ne toarnă să iubim  
Și fac din noi Vezuvii clocotitori ca spuma...  
 
Atâta foame-i strânsă în lumea asta tristă  
Și-n înghețații arbori și-n oameni și-n simțiri,  
Încât le-aprind iubirea cu lave-n clocotiri,  
Căci fără ea viața nu cred că mai există.  
 
Dar să fim drepți, iubito... Noi vom sfida destinul  
Schimbând macazul lumii, fiind chiar optimiști.  
Avem o viață-n față - și-atunci de ce-am fi triști?  
Va fi o viață lungă (de-i facem clipei plinul!)...  
 
Imaginează-ți traiul de astăzi înainte:  
Noi vom călca pe aur, deși al nostru nu-i.  
De fapt, tu ești tezaur și poți oricui să-i spui  
Că-s bogătașul lumii prin tine, ia aminte!  
 
Avem ocean de stele și laude aprinse,  
„Grădini de curcubee și ceruri fără nori”,  
Precum spuneau poeții uitați adeseori.  
Avem și flori și parcuri, și munți cu creste ninse.  
 
Avem concerte gratis de păsări cântătoare,  
Avem doine duioase de plâng îngerii-n zbor;  
Avem dealuri și văi cu flori pe-al lor covor,  
Avem foșnet de frunze din codri sub topoare...  
 
Avem slăviri și ură până în dreptul porții,  
Avem, avem de toate! De-aceea azi te chem.  
Avem și mari speranțe? Avem și nu avem...  
Dar vom fi-n veci alături, chiar de pierim cu toții!  
 
 
ÎMPLINIRE  
 
Bolta-ntreagă cu vii stele s-a topit în ochii tăi,  
Iar acum mă invadează și-mi aprind vise-scântei,  
Încât raiul tot se scurge peste-a vieții mele văi  
Transformate-n lumi de pace, de-armonii și epopei...  
 
Sărbători itinerante-s toate vorbele ce-mi spui -  
Spre altare mari de aur mă înalță toate, simt!  
Metafizic, mă transformă și-n speranțe mă transpui,  
Căci renasc din dulci ecouri ce le-aud și le consimt.  
 
Temeralele cuvinte se întorc în fapte-acum  
Desrădăcinând vulcanii ce răsuflă printre noi -  
Colierele de gesturi azi fructifică, oricum,  
Și spre-un viitor ferice ne luăm zborul amândoi!  
 
 
SE-APRIND ETERNE RAZE...  
 
Se-aprind eterne raze în ființa mea de vise,  
Sclipirea lor crescândă mă-nvăluie-n doiniri  
Curgând printre portaluri de glorii larg deschise  
Spre-un cer cu flori de gânduri și pure re-nnoiri.  
 
Le-am zis în taină: fie! - în valuri mari să vină  
Să-mi spele țărmul vieții de-ascunsele dureri  
Ce-mi traversează umbra-n vibrări ce se termină  
Cu o tornadă-albastră de stele-n unduieri...  
 
De-această sfâșiere de rezidiri solemne,  
De-aceste rari renașteri ce simt că-n mine cresc,  
Tresaltă-ntreg neantul cu preamărețe semne,  
Și tot ce-i bun în mine - eu Țării-i dăruiesc!  
 
 
PRESCHIMBĂRI  
 
Apleacă-mi-te-n mine ca-n luciul unui lac,  
Dezbracă-te de-orgolii și goală-n gând să-mi vii.  
Adâncul meu himeric prefă-l din clar, opac;  
Dezlănțuie-ți dorința din nurii purpurii...  
 
Primește-mi infinitul extazului divin  
Iluminat în nimburi de mirt și rugăciuni  
Prin aspre stăruințe cerute de destin,  
Urcând pe scări de aur pe tronuri de minuni.  
 
Lăuntrici constelații sfințind desăvârșiri  
Te vor capta-n strădanii de nemuriri adânci.  
Perpetuarea slavei va fi-n dumnezeiri  
Ce-ți vor cuprinde firea să-ți dea tării de stânci.  
 
Prin mine neputița se năruie-n abis  
Și glorii mari te-așteaptă să vezi la orizont.  
Cătușele iubirii deja ți s-au deschis -  
Din gheara lor de jale n-a mai rămas nici ciont.  
 
Acum pricepi noblețea blazoanelor din noi:  
Magiile iubirii rămân jur-împrejur.  
Lacrimi de izbăvire ne spală pe-amândoi  
Și fulgere de glorii ne schimbă-n aur pur!  
 
 
RECOMPUNERI  
 
Chiar din clipa când ai venit pe lume,  
fără să vrei, fără să știi cum,  
din poienile din jur,  
ai răpit frumusețea florilor și zveltețea căprioarelor...  
Din cele patru zări  
ai absorbit cu ochii tot seninul cerului;  
ai smuls lunii toată poezia razelor ei,  
cu sclipitul stelelor cu tot.  
Din codrii cei mai tainici ți s-a strecurat în glas  
murmurul melodios al izvoarelor,  
apoi, din focul amurgurilor,  
te-ai înfășurat cu farmecul aprins al culorilor  
și astfel ai devenit  
mai frumoasă decât toată Natura!  
 
 
PĂRINȚII NOȘTRI  
 
Din umbre și lumini se-ncheagă-n noi părinții -  
Două făclii din ceruri ce ard nestinse-n gând:  
Icoane blânde, calde, mai sfinte decât sfinții,  
Văzând în noi, prin lacrimi, comori pe-acest pământ.  
 
Ei ne-au 'nălțat spre soare, ne-au preaiubit năvalnic;  
Le-am fost tezaur unic, iubirea lor de foc.  
Le-am fost extazul vieții și rodul cel mai falnic;  
Prin jertfa lor tăcută ne-au stins dureri pe loc...  
 
Treptat, îmbătrâniră și le-a slăbit puterea,  
Iar noi rapid crescurăm sub grija lor mereu,  
Căci lângă ei alături, le-am fost toată averea  
Și să fim demni în viață, trăiau trudind din greu.  
 
Îngăduiți acuma - deși târziu survine -  
Să le-nălțăm în suflet temple de Everest  
Și urmelor lăsate prin amintiri divine,  
Să le-nchinăm mari ode și-un imn suprem, celest!  
 
Nici nu găsim cuvinte de mulțumiri totale,  
Oricât am vrea, limbajul ne este mult prea mic  
Să le descriem jertfa, căci orice osanale  
Nu pot s-o egaleze nicicând și niciun pic...  
 
De-aceea, mari datornici, solemn, dăm declarații  
Să fim cu fiii noștri la fel de mari eroi  
Precum ne-au fost părinții. Și-atunci lungi generații  
Ne-ar imita exemplul, fiind ca ei, ca noi!  
 
 
MARELE ADEVĂR  
(poem religios)  
 
O pânză de păianjen e-ntregul univers  
Și tu ești al lui centru, iar când privești în jur,  
Ești într-o pânză-sferă ciudată prin dispers,  
Părând o fantezie, dar e-adevărul pur,  
 
Căci plină e de aștri pierduți în infinit,  
De galaxii, de pulberi și multe stranii legi  
Pe care nimeni încă nu le-a descoperit,  
Fiind din alte logici, n-ai cum să le-nțelegi.  
 
Deci nu putem ști totul, oricât am vrea de mult,  
Oricât știința noastră va crește vastă-n spic;  
E-o limită în toate și-un om, chiar supra-cult,  
Din Marele-Adevăr nu știe mai nimic...  
 
Și totuși ni se spune că-n Biblie stă scris  
Că unii află totul când pier de pe pământ -  
Atunci când sunt Dincolo, în locul lor prescris,  
Dar câți din ei vedea-vor tot Adevărul Sfânt?  
 
 
DEZAMĂGIRI  
(Dedicat scriitorului Andre Malraux (1901-1976) care a zis:  
„Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc.”)  
 
Tot secolul acesta este-o pilulă-amară:  
Dorințe, vii instincte, amenințări de groază,  
Tehnologii complexe, menite, bunăoară,  
Să ne unească - însă mai rău ne-ndepărtează...  
 
Visăm doar preamărire, doar bogății, putere;  
Doar vârful piramidei - ca indivizi, ca țară -.  
Dorim mari satisfacții, mari funcții și avere,  
Distracții nesfârșite, viață de vis, ușoară...  
 
Și vrem toate acestea nu mâine, ci acuma!  
Pe cei fără putință care ne stau în cale,  
Fiindcă sunt slabi, i-mpingem, le luăm din viață spuma  
Sau... de nu-i dăm deoparte, ni-i facem slugi vasale...  
 
Cei ce nu pot să lupte, că-s veșnic ne-mpăcați,  
Își amețesc tot visul în mod virtual și-amarnic,  
Căci zăpăciți de droguri, se simt chiar împărați.  
Și-o clipă-s cei mai veseli, plutind prin stele jalnic...  
 
Dar al meu cuget, Doamne, Te caută-n lumine,  
Cerșindu-Ți îndurarea de-aceste vremuri triste.  
E-un secol cu pahare de mari conflicte pline,  
Căci el fără de Tine nu-l văd să mai reziste.  
Glen Ellyn, 7 oct. 2019  
 
 
O LUME NEBUNĂ  
(impresii contemporane)  
 
În darn așterni în versuri solemne ode lumii!  
Contemplativul frazei nu-ndoaie raza minții  
Știind că soclul vieții are culoarea humei  
Și gustul realității ne strepezește dinți...  
 
Ce e normal în seva inflorescenței acre,  
În mecanism de traume despotic inventate?  
De ce în veacul nostru abjecțiile sunt sacre  
Și faptele normale sunt tot mai persiflate?  
 
Cu negre vești, pe Terra, amarnic viscolește;  
Buldozerele urii cutremură pâmântul.  
Venin de șerpi și scorpii servim ca știri, prostește:  
Tot ce-i mai pur în noi, silit, 'și-află mormântul.  
 
Întoarce-te, gândire! Revino, demnitate,  
Privește fundul râpei spre noi rânjindu-și botul...  
Nicicum libertinajul nu-nseamnă Libertate!  
Dar nu-i târziu nici astăzi din nou să-ncepem totul!  
 
 
GÂNDURI NOBILE  
 
Doar câteva din taine din Univers mi-s clare,  
Chiar de-am sorbit în mine tot Universu-ntreg -  
Și-l simt mai plin de taine, și-n străluciri mai mare  
Decât întregul Cosmos - și lupt să le dezleg!  
 
Adeseori vreun lucru mărunt, uitat de vreme,  
Și care înainte-mi părea ceva obscur,  
Deodată mi se-arată cu întregiri supreme,  
Iar lupa minții-mi spune că-i giuvaer și-i pur...  
 
Nu-i suficient să știm doar ce-i la suprafață -  
Ce-ți pare un cărbune cu praf și negru chist:  
Vezi limpezimi în miezu-i chiar sub modesta-i față,  
Descoperind sub coajă că-i nobil ametist.  
 
În viața lor complexă, toți uneori se schimbă:  
Cel ce-a fost rău devine om bun - și invers chiar;  
Cel ce-ți părea că-i prost, căci se-ncurca în limbă,  
După un timp, devine vreun orator cu har...  
 
Profundul Univers din noi, în zbucium tainic,  
Nălucitor lucrează prin stimulări de timp,  
Încât ne poate face al vieții veșnic crainic,  
Și-atunci pe toți ne-nalță din Hades pe Olymp!  
 
 
TRANSFORMĂRILE FINALE  
 
Simțind cum gem în taină în funduri de oceane,  
Lemuria-necată cu Atlantida-n hăuri,  
Se înfioară Terra de noi urgii titane,  
Căci iar îi crapă coaja și iar i-apar largi găuri...  
 
Vor oare noi ținuturi să plece la culcare  
Cu continene-ntregi, cu mari civilizații,  
Cu tot ce veșnicia zidise cu ardoare?  
Vor cicluri neștiute noi jertfe, noi purgații?  
 
Natura se-nspăimântă, se-ncurcă-n calendare,  
Timpul se dereglează și-n reguli noi se-mbracă;  
Plutim buimaci pe Terra prin semne de-ntrebare -  
Haosul ne domină și-am vrea ca Noe-o arcă!  
 
Unde să ne retragem? Venus e-ascuns sub ceață,  
Iar Marte cere jertfe prea mari, dar vor fi date,  
Căci mai întâi de toate, toți oamenii vor viață;  
Și dacă Terra moare, ei fug în zbor departe...  
 
De șase ori, se zice, s-a tot schimbat Pământul  
Cu noi civilizații, cu polii-n răsucire.  
Deci noi am fi acuma în timpul când frământul  
Pornit-a trista fază de-o altă primenire.  
 
În plus, Biblia spune că dacă miliarde  
De oameni iar sfidează pe Dumnezeu Cel Mare,  
Atunci El va decide ca Globul tot va arde  
Ștergându-l de păcate - spre-a-l face-n Rai-Splendoare...  
 
 
DIN ÎNTUNERIC LA LUMINĂ  
 
Adesea-n negrul cosmos un vis ciudat m-aruncă  
Și-n jurul meu e haos iar sufletul mi-e frânt:  
Eu zbor prin bolți de neguri cercând să văd vreo stâncă,  
Vreo rază de lumină sau chiar vreun nou Pământ...  
 
Vibrând și plin de zbucium, ard răscolind genunea,  
Mă zvârcolesc prin spații să ies din rătăciri,  
Căci e-un ocean de groază ce-mi urcă slăbiciunea  
Pe munți de întuneric cu-n iad de poticniri.  
 
Sunt conștient că totul e-un vis, o grea urmare  
A vieții-nvârtoșate ce ne-mpresoară-n jur -  
De-aceea-mi deschid ochii și sar drept în picioare,  
Alerg grăbit afară privind cerul de-azur.  
 
Mi-ntind ambele brațe spre zarea luminoasă,  
Spre munții plini de soare, spre codrii înverziți,  
Spre-un stol de rândunele ce se re-ntorc acasă,  
Spre lacul cel albastru cu nuferi înfloriți...  
 
Atunci o sfântă pace în suflet îmi coboară:  
Sălbaticele umbre pe dată au pierit,  
Iar inima se umple de-o tainică comoară,  
Și simt o Primăvară cum nici n-am mai simțit...  
 
 
EXCELSIOR*, DOMINE!  
(O nouă simplă rugă)  
 
Mă luminează, Doamne, pe craca de-ntuneric  
Și luminează-mi viața prin fiecare gând,  
Căci m-am pierdut prin umbre și-ncerc să mă desferic;  
Îmbracă-mă cu raze și dă-mi spre Tine-avânt!  
 
La marginile vieții mă zbat în ne-nțelesuri,  
La rugurile milei Ți-aduc închinăciuni -  
Și-atunci cu-o pace calmă presimt că mă împresuri,  
Și-atunci mă-nalț spre soare, mă smulgi din văgăuni!  
 
Cu trupul meu de ceață pot să-mi revăd din urmă  
Balast de minereuri din care-am fost compus:  
Gunoi și solzi de aur, miei albi și lupi în turmă,  
Mlaștini cu nuferi candizi. Dar fost-au!... Și-acum nu-s!...  
 
Iertate fie, fie! Și iar, pe veci, iertate!  
Roșii scântei de-o clipă, sorbite-n galaxii -  
Să-mi arzi perlele negre și fă-mi-le uitate,  
Și tot mai sus mă-nalță! Și nu mă părăsi!  
-----------------  
* Excelsior! (în latină) = Tot mai sus!  
 
 
PĂTIMIRILE POEȚILOR  
 
Prin zbateri și sculptări în slove, brodând idei cu dulci candori,  
Prin arderi vii ce umplu goluri și schimbă vorbele-n cântări,  
Poeții-nșiră versuri albe sau clasice, de s-or ivi,  
Crezând că numele lor șterse, celebre-n veci vor deveni...  
 
La Porțile-eternității toți vin grăbiți și bat timid,  
Dar ele-s uși înțepenite și-odată-n secol se deschid,  
Iar cel mai norocos, când intră, străbate-un labirint de-amploare,  
Spre-a dovedi c-a lui sosire n-a fost o simplă întâmplare.  
 
Din zeci de colțuri, reflectoare îl urmăresc prin osanale;  
Covoare largi de flori, oriunde, l-așteaptă așternute-n cale.  
Și, totuși, cel ales, adesea, îndură pisme brusc ivite,  
Căci nu o dată-n flori, ascunse, l-ating și ace otrăvite...  
 
Nimic nu e perfect în lume și asta orice om o știe,  
Poeții însă-s alte ființe - transformă toate-n Poezie:  
Natura, dragostea, norocul ori chiar durerea-adeseori -  
Și cât de cât, de-alină inimi, rămân pe veci nemuritori!  
 
 
TU, ROMÂNIE SFÂNTĂ  
 
Tu, Românie sfântă, jertfită-ai fost milenii,  
Trecând prin mari prăpăduri, vitează-ai rezistat:  
Dezastre-ngrozitoare, de-a lungurile vremii,  
Tu le-ai învins eroic; mai sus te-ai înălțat!  
 
A fost destinul sorții să stai la grea răscruce,  
Barajul Europei ades ai devenit:  
Barbarii răi ai lumii n-au reușit s-apuce  
Să iasă vii din tine. Pe toți i-ai nimicit!  
 
Sosit-a iarăși clipa să fii greu încercată  
Și iar ne dai alarma să fim în jurul tău.  
Precum întotdeauna, mulți vor veni îndată...  
Și, totuși, câțiva - alții - trădează și-ți fac rău.  
 
Ei tot români, cu jenă, abia se recomandă,  
Dar mari averi din tine fățiș ți le-au prădat.  
Aceștia-s vânzătorii slujind străinii-n bandă.  
În loc să-ți deplângi soarta, distruge-i imediat!  
 
Speranța nu-i pierdută: știm să-nfruntăm destinul:  
Tu ne-ai descris secretul de-a rezista și-a fi.  
De-aceea, prin unire, ne-nlăturăm veninul,  
Căci din ruini renaștem - și iar vom birui!  
----------------------------  
Cristian Petru BĂLAN  
Glen Ellyn, SUA  
24 martie 2020  
Referinţă Bibliografică:
Cristian Petru BĂLAN - MARELE ADEVĂR (POEME) / Cristian Petru Bălan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3371, Anul X, 24 martie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Cristian Petru Bălan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristian Petru Bălan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!