Iubito, am plecat spre infinit,
Spre locul unde-și are ca sorginte marea
Iar soarele stă numai la zenit
Precum un zeu ce-n temple așteaptă închinarea.
Mă –nchin doar zeilor iubirii,
Inima –mi ofer ofrandă sacrelor altare
O nimfă îmi șoptește taina nemuririi
Privesc neputincios cum paradisul se transformă într-o floare.
Eu îl aștept pe Eros să se-ntoarcă din apus,
Să-mi dăruiască slava sa, iubirea
Izvorul din pleiade nu stă-ntr-un cuvânt nespus
Și tot nu pot spre înalte zări să îmi înalț privirea.
Sunt în fața altarului lui Eros,
Nu mă simt pregătit să beau paharul cu pelin
Oare voi fi capabil să suport al iubirii cost …
Schimbatu-s-a oare al meu destin ?
Pierdut pe veci întru a dragostei vâltoare,
Prizonier în foc și-n insomnii
Paradoxal, rătăcit dincolo de ale infinitului hotare
Viață și moarte … în sentiment subit.
Mă –ndepărtez acum iată de temple
Și de ale zeilor cu dulcele nectar prea pline cupe
Îmi caut nemurirea în gnosticele texte
Și cupele-mi de amar, doar cu iubire le voi umple !
